Cheile Crivadiei

Aşa cum am promis la sfârşitul descrierii turei din Retezat, scriu câte ceva despre Cheile Crivadiei.

Pe drumul de întoarcere spre Bucureşti, mai precis între Haţeg şi Petroşani, se află Cheile Băniţei. Am oprit şi întrebat oamenii locului cam pe unde se află aceste chei însă mai nimeni nu ştia ce să ne zică. Bine, am avut şi noi proasta inspiraţie să abordăm persoane de la cârciumile de pe marginea drumului, oameni care foloseau mare parte a capacităţii creierului la menţinerea echilibrului.

În cele din urmă reuşim cumva să aflăm de existenţa unor chei, dar nu ale Baniţei ci ale Crivadiei. Bune şi astea. Intrăm în satul ce ne fusese indicat şi oprim pentru a cere alte informaţii. Ni se spune că suntem fix lângă ele. Lăsăm maşina la capătul drumului şi continuăm să mergem pe malul râului Crivadia. Trecem pe sub viaduct şi ajungem la un loc unde se impunea trecerea prin albia râului. Aici îl pierdem pe Radu care nu este amator de astfel de senzaţii.

atenţi să nu cădem în apa prin care ne vom întoarce, însă, fără nici o jenă

Radu ne părăseşte în locul în care am fost nevoiţi să trecem direct prin apă

Noi, adică eu, Angi şi Dana ne echipăm care cu sandale care cu bocanci de schimb şi pornim prin apă. Pereţii se apropie nu foarte mult după care se depărtează iar. Am tendinţa de a mă întoarce părând că acolo se termină partea frumoasă însă ceva mă împinge mai departe.

După câteva sute de metri apare partea cu adevărat interesantă. Pereţii se apropie atat de mult că te poţi sprijini cu o mână pe unul şi cu alta pe celălalt. Înainte de a pătrunde pe cursul râului am avut inspiraţia de a lua o prăjină de vreo trei metri lungime. Acum mă folosesc de ea pentru a sonda adâncimea apei. Hmmm... Cam adâncă. Fac câţiva paşi şi ajung cu apa până la coapse. Stau puţin şi analizez situaţia după care iau decizia de a încerca o continuare. Îmi dau jos pantalonii şi, în chiloţi, păşesc cu grijă tatonând albia râului cu prăjina. În felul acesta descopăr calea cea mai puţin adâncă. La intrarea în acest al doilea pasaj se află şi partea cea mai adâncă, apa trecându-mi peste şold. Estimez 1,1-1,2m adâncime. Avansez aşa, încet, încet, cam 10m după care mă întorc pentru a le lua şi pe fete. După porţiunea de început de cam cinci, şase metri lungime, adâncimea începe să se micşoreze variind între 40cm şi 1m. Această a doua porţiune se întinde pe vreo 50m după care cheile se termină brusc, malurile depărtându-se. De aici n-am mai avut chef să continuăm căci era cam târziu şi, în afară de asta, prin depărtări se auzeau tunete şi n-ar fi fost o plăcere sa ne dăm cu viitura prin defileu oricât de amatori de aventură am fi.

Dana la intrarea în porţiunea cu cea mai mare adâncime a apei.

A doua porţiune a cheilor şi totodată cea mai spectaculoasă

Ne-am întors la maşină, ne-am schimbat hainele ude şi am plecat spre casă unde, după ceva documentare, ne-am dat seama că există şi Cheile Băniţei dar ceva mai departe de locul unde le căutam noi.
Sfatul meu pentru cei interesaţi de aceste chei este să nu facă sub nici o formă geşeala de a se aventura în apa râului desculţi. Pe malurile lui sunt sute de deşeuri de tot soiul. De la bucăti metalice, la sârme, cioburi, plastice şi alte resturi ale "civilizaţiei" umane.