Rev cu lecţie schi şi Retezat - refugiul Condor

Trecerea dintre ani am petrecut-o la cabana Obarşia Lotrului unde am stat vreo patru zile profitînd de gratuitatea oferita celor ce voiau să urce cu instalaţiile pe noua pîrtie de la Vidra. Asta pentru că pînă atunci nu mai pusesem schiuri în picioare şi am zis că, dacă tot încerc să învăţ şi nu mi-o plăcea, să nu arunc banii pe urcări cu teleschiul.

Am închiriat echipament de la centrul aflat la baza pîrtiei şi asta cu ceva emoţii. Cînd am ajuns noi instalaţia nu funcţiona din lipsă de putere a curentului electric aşa că cei de-acolo au sistat închirierile, însă cînd le-am spus că vrem pe trei zile au acceptat. Aşa că uite-mă cu echipament de schi, cu nişte clăpari din preistorie, puţin largi, învăţînd ceea ce nu credeam c-o să fac vreodată. Să schiez. Am o frică teribilă de ideea de os rupt. Pînă acum nu am avut nici o fractură şi nici nu vreau să experimentez acest lucru aşa că am fost convins cu greu să mă urc pe doage.

Cît au durat formalităţile de închiriere s-a dat drumul şi la curent aşa că am luat telegondola pînă la prima staţie unde se termina şi pîrtia pentru începători şi de unde începe pîrtia roşie.

Citeşte tot articolul

Latoriţei (4-6 martie 2011)

Prima ieşire pe luna martie a avut ca destinaţie Munţii Latoriţei.
Echipa a fost, în mare parte, aceeaşi cu cea din Ciucaş. Teo, Magda, Mihai, Dana, Radu si eu. Participanţi noi au fost: Angi, Iuliana si Mircea.

Unii dintre noi au plecat de vineri seară alţii de sâmbătă dimineaţă. Cei plecaţi de vineri, adică eu, Mihai, Dana si Mircea ne-am dat întălnire la Lujerului pentru a ne îmbarca în maşina Danei. Drumul până în Voineasa a decurs normal. Aici bâjbâim puţin în căutarea pensiunii, dar după un telefon lămuritor ce ne anunţă ca pensiunea cu pricina se află, de fapt, în satul Valea Măceşului din comuna Voineasa, facem cale-ntoarsă până acolo. O găsim, ne cazăm şi ne culcăm.     Dimineaţa ne întâmpină gazda si ne oferă un mic dejun copios numai şi numai cu produse naturale, tradiţionale sau cum vreţi să le spunţi preparatelor facute in casă folosind produse din curtea proprie.

În timp ce ne îndopăm cu spor sosesc atât cei ce plecaseră din Bucureşti sâmbătă dimineaţa cât şi Iuliana din Sibiu. Terminăm ce avem prin farfurii si o luăm din loc spre Curmătura Vidruţei unde lăsăm maşinile si începem urcuşul spre Vârful Frătoşteanu.

Poteca  lejeră, deloc abruptă, străbate pentru început o pădure de brazi ieşind apoi intr-o zonă despădurită, aproape de o stână, de unde coteşte brusc stânga pe o pantă lejeră. După câteva sute de metri intră într-un pâlc de brazi de unde iese după aproximativ o sută de metri făcând dreapta şi urcând până într-o mică şa.

Aici, ajungând primul, mă opresc să aştept restul grupului. Tot aici ne întâlnim şi cu echipa ce urcase înaintea noastră, tăind potecă cu vârzopii (rachete de zăpadă). Gustăm câte un biscuit, bem o gură de ceai si facem câteva fotografii. De aici până pe vârf nu mai e mult. Panta la fel de lină. Pe vârf alte fotografii, alte guri de apă sau ceai, alti biscuţi, smochine etc.

Priveliştea e deosebită. În depărtări alb-albastre, spre est, se zăresc Făgăraşii, Iezerul, Bucegiul, Cozia. Spre S-SE Parângul... şi departe, spre vest, o bucăţică de Retezat.

Deşi aş mai fi făcut măcar o bucată din creasta Latoriţei, negăsind doritori m-am conformat dorinţei grupului de a coborâ la maşini.

Am mai vizitat barajul lacului de acumulare Vidra si staţiunea cu acelaş nume, în fapt, rămăşiţele acesteia. Ruine şi iar ruine unde numai ciulinii si cucuvelele se simt acasă.

După ce am mai aruncat o privire şi asupra fostei linii de telescaun, acum abandonată şi ea, am pornit către pensiune unde ne-am delectat cu un păstrăv excelent şi ceva vin fiert pentru cunoscători.

A doua zi ne-am luat la revedere de la gazdele noastre mulţumindu-le încă o dată pentru ospitalitatea şi delicatesele cu cere ne-au servit, continuând să mai vizităm câteva locaţii din zonă precum Cheile Latoriţei si Lacul Petrimanu.

Am mai urcat o vaioagă apoi ne-am întors la maşini odată cu ninsoarea care, pe la Dealul Negru, avea să devină  o problemă pentru trafic. Pe autostradă lucrurile au mers şi mai rău, uneori viteza de deplasare nedepaşind 50km la oră. Din fericire am ajuns cu bine acasă... frânt de oboseala din cauza condiţiilor dificile de şofat.

Ne auzim la tura următoare.
Si nu uitaţi, dacă ajungeţi în zona Voineasa şi doriţi cazare si hrană absolut naturală nu ezitaţi sa poposiţi la Pensiunea Lazăr
Citeşte tot articolul