un gand... doua ganduri...

"Daca ai indragit Muntele, nu cauti doar teluri deosebite si trasee foarte grele. Acelasi pret pot avea zilele cand, hoinar acolo sus, incerci sa redevii o modesta particica din natura, echilibrat si simplu, asimiland cu toate simturile armonia si linistea inconjuratoare" (Ionel Coman)
Descărcare topo-uri:

Pentru descărcarea topo-urilor traseelor de alpinism la rezoluţie mare trebuie accesată pagina "alpinism şi escaladă - descrieri si schiţe", iar de acolo se acceseaza linkul "topo" din dreptul traseului dorit. Odata deschisa imaginea se dă clic dreapta cu mouse-ul si se selecteaza "save image as"


miercuri, 18 iulie 2012

Hornul Vînturilor - catarare la Peştera Muierii

Hornul Vînturilor

Duminică avem în plan un traseu pe care pusesem ochii încă de cum intrasem în chei.

Hornul Vînturilor, Gr. 4B/ 7+ (6-A0). Se desfăşoară pe 3LC şi este unul dintre cele mai interesante si frumoase trasee pe care le-am căţărat pînă în prezent. Prima lungime începe pe o fisură largă ce ne duce la baza hornului mare şi negru vizibil chiar din şosea. Acesta este, practic, o fisură largă de aproximativ un metru, adîncă de vreo 15 metri şi înaltă de vreo zece.

Se urcă printre pereţii apropiaţi aproximativ zece metri cu puţină atenţie căci solul e nisipos şi plin de frunze, iar pe toată această urcare nu avem nici o asigurare. La capătul celor zece metri atît pe dreapta cît şi pe stînga pereţii sunt brăzdaţi de alte două fisuri largi pe la capetele cărora străbat raze de lumină. Aici se află şi prima asigurare din horn şi aici începe şi escalada propriuzisă a acestuia.

Se urcă pe partea stîngă vreo 8-10m pînă sub tavan apoi se face o traversare pe sub tavan spre ieşire. Aici avem o asigurare la plecarea în traversare şi alta la ieşirea din ea, pe lungimea ei ne fiind vreo alta. Traversarea nu e foarte dificilă fiind suficiente prize la picioare, iar cu bratele ne putem sprijini de pereţii hornului.
Ieşirea din horn pune ceva probleme dacă se caţără cu rucsac în spate. Eu m-am cam înţepenit şi a trebuit să mă las în jos ca să pot să ies din horn. Imediat după ieşire se urcă vertical spre drapta cum ieşim (faţa din stînga cum privim hornul de afară). Regruparea se află pe un prag comod aflat după o tufă de trandafiri.

Hornul Vinturilor
Primii metri pe o fisură largă
La intrarea in horn
Iesirea din horn dupa traversarea pe sub tavan
Urcarea prin horn
Tavanul Hornului Vinturilor
Privire spre intrarea in traseu de la buza hornului
Tavanul cu traversarea
Locul unde incepe urcusul vertical pe fata din stanga a hornului
Urcusul pe fata din stanga si traversarea pe sub tavan (coarda galbena)
Angi inainte de regrupare
Prima regrupare

Cît timp am urcat eu s-au cam adunat nori. Eu nu prea reuşeam să văd cum stă treaba aşa că eram în dubiu dacă să continuăm traseul sau să ne retrage. Pînă să urce fetele, pe versantul de vis a vis a tras un traznet de toată frumuseţea. Asta m-a cam speriat. Totuşi norii păreau a da semne de răsfirare aşa că am zis să mai urcăm măcar o lungime chiar dacă începuse să picure. Fie ce-o fi.

A doua lungime e scurtă şi urîtă. Pleacă vertical pe o zonă friabilă apoi prinde un horn mic(asa apare pe schiţă) spre stînga. Practic trece printre doi bolovani şi pe sub o tufă de măceşi ţepoşi care nu întîrzie să-şi înfigă acele. Imediat după tufa respectivă se face stînga pe o mică brînă aflată între perete şi un mic colţ de stîncă.

Ajuns aici stau să mă gîndesc dacă să mai vină şi fetele căci vremea nu dădea semne de îndreptare. Mă hotărăsc să rapelez şi să ne retrage. Pun coarda şi încep rapelul dar imediat după ce trec de tufa de trandafiri mă răzgîndesc. Norii dădeau semne că se ridică aşa că urc iarăşi pînă la regrupare şi le chem şi pe fete măcar să facă şi ele două lungimi. Apoi om mai vedea.
Odată ajunse şi fetele hotărîm să urcăm şi ultima lungime.

Angi la plecarea in cea de-a doua lungime
In a doua regrupare

Lungimea a treia este şi cea mai grea. Începe cu o ascensiune de cîţiva metri pînă la o fisură orizontala unde se traversează spre dreapta cîţiva metri. Pasul acesta este cotat 7+ şi este cam tare pentru mine mai ales că sunt presat de condiţiile meteo aşa că pun scăriţa ca să pot urca. Pe fisura orizontală pun şi un frend ca să trec mai uşor şi pasajul acesta şi să urc cît mai repede în creastă. Las o scăriţă pentru fete apoi o iau în sus pe o fisură largă urmată de o traversare uşoară spre dreapta după care urmează o porţiune finală verticală. Toată porţiunea aceasta de după traversarea de la bază este cotată cu 6+ şi e frumoasă. Cu puţin înainte e creastă, pe o placă înclinată, se află regruparea. Nu prea am chef să regrupez aici aşa că o dau direct pînă sus şi regrupez după un mesteacăn.

Plouă mărunt şi bate vîntul. Stînca s-a udat aşa că fetele vor avea de tras. Vine şi Dana apoi o aştept pe Angi. Face cîţiva metri apoi simt o smucitură în coardă. A picat. Aştept să reînceapă urcuşul, dar, din păcate, coarda nu se slăbeşte. Staţia ei rămăsese fără baterii tocmai acum aşa că nu pot să aflu ce s-a întîmplat. Ne punem pe aşteptat, dar nimic. Coarda continuă să stea întinsă.

După vreo 15 minute de aşteptare hotărăsc să cobor să văd ce s-a întîmplat. Leg de copac un capăt al semicorzii cu care urcase Dana, îi dau ei coarda pe care e Angi şi pornesc în rapel. O văd. Stă atîrnată în ham exact pe linia fisurii de după traversare. O strig şi îmi răspunde că a picat şi nu poate să mai urce.

Cum s-au petrecut lucrurile: Dana a reuşit să treacă traversarea folosindu-se de scăriţă şi frend, dar Angi trebuia să le recupereze aşa că pentru ea lucrurile erau mult mai dificile. A reuşit cu scăriţa, dar s-a chinuit mult să scoată frendul si asta a obosit-o aşa că, atunci cînd era pe cale să termine traversarea, a picat, coarda s-a întins, iar ea atîrna în dreptul unei plăci lipsite de prize cam la jumătate de metru de aceasta. Mi-a zis că a încercat din răsputeri să se ridice pe coardă dar nu a putut. Işi făcuse şi un prusik pe coardă în încercarea de a urca, dar nu reuşea deloc. Bine, nici nu ştia tehnica, dar asta nu e vina ei ci a mea că nu am învăţat-o.

Am coborît pînă la capătul din dreapta al traversării şi m-am legat în zelb într-un cui ce părea de încredere. De aici am îndrumat-o cum să urce. Pentru a urca şi-a făcut un prusik pe coarda mea punînd scăriţa în el. Trebuia să urce pe scăriţă apoi să se lase în coardă, dar pentru asta Dana trebuia să fileze. Din păcate nu ne-a ajutat deloc. Ori nu simţea coarda că se slăbeşte, deşi se făcuse o buclă largă, ori nu avea putere să tragă. Intr-un final reuşeşte să tragă puţină coardă, dar acum Angi nu reuşea să urce prusikul.
Mă apucă dracii că le-am explicat de atătea ori să înveţe machardul, nod mai uşor de făcut şi mai uşor de deblocat şi să uite prusikul care se blochează în ambele părţi cînd ţi-e lumea mai dragă... sau mai nasoală.

Pînă la urmă, cu machardul, scăriţa şi un anou pe care i l-am întins reuşeşte să ajungă la nivelul meu şi de aici să continue urcare. Imediat ce s-a văzut iar cu mîinile şi picioarele pe perete toate emoţiile i-au trecut şi a parcurs cu bine restul traseului trecînd fără probleme toate pasajele de 6+ ce au urmat, mai ales că, în tot timpul petrecut acolo, ploaia se oprise şi peretele se zvîntase.

Am urcat şi eu sus şi, odată ajuns acolo, am început să facem haz de necaz. Vremea se îndreptase aşa că ne permiteam să facem glume şi poze.

Intrarea in lungimea 3. Traversarea de 7+
Iesirea in creasta dupa salvarea oposumului, recte Angi
Regruparea de la copacel

Pentru retragere am urcat de la copac spre stînga prinzînd brana ce duce spre strunga pe unde am coborît în ziua precedentă, iar de acolo pe drumul deja ştiut. Jos ne-am răsfăţat cu ceva de mîncare de la restaurant apoi am luat-o spre Bucureşti fericiţi după trei zile de cocoţ şi un traseu ce ne va rămîne în amintire atît pentru frumuseţea căţărării cît şi pentru peripeţiile prin care am trecut.

Retragerea prin padure
La izvor
Fetele admirand locul de unde venim
razna am luat-o cu totii/ dar voi ca tontii/ nu observaaaaaati (OcS)
Natura isi revendica teritoriul. Fost lac de deversare a sterilului de la exploatarea miniera

Abia aştept să revin aici pentru a face şi alte trasee şi chiar pentru a reface Hornul Vînturilor pe o vreme mai prietenoasă.

Citeşte tot articolul

Cezărică - alpinism în Cheile Galbenului

A doua zi, după micul dejun, plecăm spre zona A la care ajungem urcînd spre intrarea în pesteră, iar în dreptul acesteia prindem o potecuţă ce merge pe la baza pereţilor. Toate traseele din zonă sunt marcate cu vopsea roşie la intrare aşa că e greu să nu le găseşti.

Cezărică. Acesta este traseul pe care pusesem ochii. Cu grad 4A şi pas de 6+ la liber traseul se desfăşoară pe patru lungimi de coardă. In prima lungime, pe la jumătatea ei, se depăşeşte o mică surplombă cu pas de 6+, restul lungimii fiind lejer. După surplombă se urcă spre stînga şi se regrupează pe un tăpşan.

O să pun o schiţa luată de pe roclimbing.ro pe care am facut mici modificări in traseul Cezărică şi am punctat cu roşu varianta facută de noi. De asemenea pun si o fotografie cu peretele la rezoluţie foarte mare pe care am punctat linia traseelor Cezărică şi Hornul Vînturilor şi regrupările.

Schiţă luată de pe www.roclimbing.ro şi modificată
zona A. Foto la rezolutie f. mare
Intrarea in "Cezarica" 4A 6+
La surplomba din prima lungime
La surplomba
Trecerea peste surplomba

A doua lungime pleacă spre un mic diedru, iar după ieşirea din acesta se urcă puţin spre dreapta spre un pomişor pe lîngă care se trece. Regruparea se află imediat după pomişor pe un mic prag înierbat. Lungimea e lejeră.

Pe a doua lungime
In a doua regrupare
Prima regrupare
Angi in prima regrupare
In a doua regrupare

A treia lungime porneşte în sus pe un hornuleţ nu foarte dificil, dar cam friabil la intrare.Grad 6+. Sunt cîţiva bolovani pe care nu prea e bine să-i atingi mai ales că secunzii sunt fix pe linia hornului.
După ieşirea din diedru se urcă puţin oblic dreapta şi se iese pe o brînă. Aici am făcut o greşeală.
La dreapta nu prea se vede nimic, în schimb spre stînga se observă imediat un piton si, după un copac ce se află vreo 5 metri mai sus se pot observa nişte ancore chimice. Am presupus că pe acolo e traseul aşa că m-am îndreptat spre copacul din stînga sus. Odată ajuns la copac observ mai sus ceea ce părea a fi o regrupare, dar aflată pe o placă înclinată, deci incomodă, aşa că folosesc un piton şi o clepsidră pentru a încropi o regrupare în spatele pomului.
Vine şi Angi pînă aici apoi, tot filînd-o pe Dana mă consult cu Angi, studiem si schiţa şi decidem că nu prea e pe aici traseul. Îi spunem Danei ca de pe brînă să facă dreapta şi să se uite după cuie şi nişte copăcei unde, după cum arăta schiţa, ar trebui să fie regruparea corectă. Găseşte un cui şi mai apoi şi regruparea, însă brîna e descendentă spre dreapta şi nu orizontală cum apare pe schiţă. Venim şi noi pînă acolo şi regrupăm.

Pe a treia lungime
Pe hornul din a treia lungime
A treia regrupare.

A patra lugime pleacă spre stînga spre o placă înclinată brăzdată de o mică fisură înierbată. Pînă la placa înclinată zona e puţin friabilă şi plină de ierbotenii ceea ce presupune puţină atenţie. Cuiele sunt puţin mai rare pe această porţiune, dar suficiente. Imediat după ce se termină placa înclinată se face spre dreapta un hornuleţ puţin înclinat format între peretele din stînga şi un bolovan mare. Cam pe acolo scrie pe hartă că ar fi traseul, însă dacă privim spre stînga putem observa un şir de pitoane ce urmează o fisură oblică, un mic prag înclinat. Aleg cea din urmă variantă chiar dacă schiţa traseului nu indică aşa.

După vreo opt metri se urcă vertical şi se iese în vîrf lîngă un copăcel. Regruparea e formată dintr-o singură ancoră chimică montată vertical pe un colţ de stîncă. Ar mai fi mers pusă una ca să nu stai într-un singur punct.

A patra lungime
La finalul celei de-a patra lungimi
Angi la finalul placii inclinate
Regruparea din vîrf
Ce frumos e in varf...

Pentru retragere am coborît vreo 20m pe partea nordică a ţancului apoi am traversat un mic brîu spre stînga pînă într-o mică strungă. Din strungă am trecut pe partea cealaltă coborînd spre dreapta printr-o pădure rară de mesteacăn. Nu se coboară fix vertical căci se ajunge la o ruptură de pantă aflată deasupra intrării în Peştera Muierilor. Se merge diagonal stînga, descendent pînă se intră într-o pădure bătrînă şi se prinde o potecă bine bătută ce ne duce în cinci minute la aleea pietruită de acces la peşteră.

Revenim la bază, mîncăm ceva la unul dintre cele două restaurante din zonă şi plecăm să ne punem cortul. Il strînsesem căci prin preajmă e un sat cu ţigani şi nu prea aş fi vrut să stau cu griji în traseu. Locul de ieri e ocupat. Multe altele sunt ocupate aşa că ne ducem cît mai departe şi campăm. Lume multă astăzi, focuri multe, friptane, gălăgie.

Pe retragere
In mica strunga
ce pana mea....
De acolo de sus venim. Retragerea e pe diagonala spre dreapta

continuare

Citeşte tot articolul