I travel for travel's sake: Hornul Vînturilor - catarare la Peştera Muierii

Hornul Vînturilor

Duminică avem în plan un traseu pe care pusesem ochii încă de cum intrasem în chei.

Hornul Vînturilor, Gr. 4B/ 7+ (6-A0). Se desfăşoară pe 3LC şi este unul dintre cele mai interesante si frumoase trasee pe care le-am căţărat pînă în prezent. Prima lungime începe pe o fisură largă ce ne duce la baza hornului mare şi negru vizibil chiar din şosea. Acesta este, practic, o fisură largă de aproximativ un metru, adîncă de vreo 15 metri şi înaltă de vreo zece.

Se urcă printre pereţii apropiaţi aproximativ zece metri cu puţină atenţie căci solul e nisipos şi plin de frunze, iar pe toată această urcare nu avem nici o asigurare. La capătul celor zece metri atît pe dreapta cît şi pe stînga pereţii sunt brăzdaţi de alte două fisuri largi pe la capetele cărora străbat raze de lumină. Aici se află şi prima asigurare din horn şi aici începe şi escalada propriuzisă a acestuia.

Se urcă pe partea stîngă vreo 8-10m pînă sub tavan apoi se face o traversare pe sub tavan spre ieşire. Aici avem o asigurare la plecarea în traversare şi alta la ieşirea din ea, pe lungimea ei ne fiind vreo alta. Traversarea nu e foarte dificilă fiind suficiente prize la picioare, iar cu bratele ne putem sprijini de pereţii hornului.
Ieşirea din horn pune ceva probleme dacă se caţără cu rucsac în spate. Eu m-am cam înţepenit şi a trebuit să mă las în jos ca să pot să ies din horn. Imediat după ieşire se urcă vertical spre drapta cum ieşim (faţa din stînga cum privim hornul de afară). Regruparea se află pe un prag comod aflat după o tufă de trandafiri.

Hornul Vinturilor

Primii metri pe o fisură largă

La intrarea in horn

Iesirea din horn dupa traversarea pe sub tavan

Urcarea prin horn

Tavanul Hornului Vinturilor

Privire spre intrarea in traseu de la buza hornului

Tavanul cu traversarea

Locul unde incepe urcusul vertical pe fata din stanga a hornului

Urcusul pe fata din stanga si traversarea pe sub tavan (coarda galbena)

Angi inainte de regrupare

Prima regrupare

Cît timp am urcat eu s-au cam adunat nori. Eu nu prea reuşeam să văd cum stă treaba aşa că eram în dubiu dacă să continuăm traseul sau să ne retrage. Pînă să urce fetele, pe versantul de vis a vis a tras un traznet de toată frumuseţea. Asta m-a cam speriat. Totuşi norii păreau a da semne de răsfirare aşa că am zis să mai urcăm măcar o lungime chiar dacă începuse să picure. Fie ce-o fi.

A doua lungime e scurtă şi urîtă. Pleacă vertical pe o zonă friabilă apoi prinde un horn mic(asa apare pe schiţă) spre stînga. Practic trece printre doi bolovani şi pe sub o tufă de măceşi ţepoşi care nu întîrzie să-şi înfigă acele. Imediat după tufa respectivă se face stînga pe o mică brînă aflată între perete şi un mic colţ de stîncă.

Ajuns aici stau să mă gîndesc dacă să mai vină şi fetele căci vremea nu dădea semne de îndreptare. Mă hotărăsc să rapelez şi să ne retrage. Pun coarda şi încep rapelul dar imediat după ce trec de tufa de trandafiri mă răzgîndesc. Norii dădeau semne că se ridică aşa că urc iarăşi pînă la regrupare şi le chem şi pe fete măcar să facă şi ele două lungimi. Apoi om mai vedea.
Odată ajunse şi fetele hotărîm să urcăm şi ultima lungime.

Angi la plecarea in cea de-a doua lungime

In a doua regrupare

Lungimea a treia este şi cea mai grea. Începe cu o ascensiune de cîţiva metri pînă la o fisură orizontala unde se traversează spre dreapta cîţiva metri. Pasul acesta este cotat 7+ şi este cam tare pentru mine mai ales că sunt presat de condiţiile meteo aşa că pun scăriţa ca să pot urca. Pe fisura orizontală pun şi un frend ca să trec mai uşor şi pasajul acesta şi să urc cît mai repede în creastă. Las o scăriţă pentru fete apoi o iau în sus pe o fisură largă urmată de o traversare uşoară spre dreapta după care urmează o porţiune finală verticală. Toată porţiunea aceasta de după traversarea de la bază este cotată cu 6+ şi e frumoasă. Cu puţin înainte e creastă, pe o placă înclinată, se află regruparea. Nu prea am chef să regrupez aici aşa că o dau direct pînă sus şi regrupez după un mesteacăn.

Plouă mărunt şi bate vîntul. Stînca s-a udat aşa că fetele vor avea de tras. Vine şi Dana apoi o aştept pe Angi. Face cîţiva metri apoi simt o smucitură în coardă. A picat. Aştept să reînceapă urcuşul, dar, din păcate, coarda nu se slăbeşte. Staţia ei rămăsese fără baterii tocmai acum aşa că nu pot să aflu ce s-a întîmplat. Ne punem pe aşteptat, dar nimic. Coarda continuă să stea întinsă.

După vreo 15 minute de aşteptare hotărăsc să cobor să văd ce s-a întîmplat. Leg de copac un capăt al semicorzii cu care urcase Dana, îi dau ei coarda pe care e Angi şi pornesc în rapel. O văd. Stă atîrnată în ham exact pe linia fisurii de după traversare. O strig şi îmi răspunde că a picat şi nu poate să mai urce.

Cum s-au petrecut lucrurile: Dana a reuşit să treacă traversarea folosindu-se de scăriţă şi frend, dar Angi trebuia să le recupereze aşa că pentru ea lucrurile erau mult mai dificile. A reuşit cu scăriţa, dar s-a chinuit mult să scoată frendul si asta a obosit-o aşa că, atunci cînd era pe cale să termine traversarea, a picat, coarda s-a întins, iar ea atîrna în dreptul unei plăci lipsite de prize cam la jumătate de metru de aceasta. Mi-a zis că a încercat din răsputeri să se ridice pe coardă dar nu a putut. Işi făcuse şi un prusik pe coardă în încercarea de a urca, dar nu reuşea deloc. Bine, nici nu ştia tehnica, dar asta nu e vina ei ci a mea că nu am învăţat-o.

Am coborît pînă la capătul din dreapta al traversării şi m-am legat în zelb într-un cui ce părea de încredere. De aici am îndrumat-o cum să urce. Pentru a urca şi-a făcut un prusik pe coarda mea punînd scăriţa în el. Trebuia să urce pe scăriţă apoi să se lase în coardă, dar pentru asta Dana trebuia să fileze. Din păcate nu ne-a ajutat deloc. Ori nu simţea coarda că se slăbeşte, deşi se făcuse o buclă largă, ori nu avea putere să tragă. Intr-un final reuşeşte să tragă puţină coardă, dar acum Angi nu reuşea să urce prusikul.
Mă apucă dracii că le-am explicat de atătea ori să înveţe machardul, nod mai uşor de făcut şi mai uşor de deblocat şi să uite prusikul care se blochează în ambele părţi cînd ţi-e lumea mai dragă... sau mai nasoală.

Pînă la urmă, cu machardul, scăriţa şi un anou pe care i l-am întins reuşeşte să ajungă la nivelul meu şi de aici să continue urcare. Imediat ce s-a văzut iar cu mîinile şi picioarele pe perete toate emoţiile i-au trecut şi a parcurs cu bine restul traseului trecînd fără probleme toate pasajele de 6+ ce au urmat, mai ales că, în tot timpul petrecut acolo, ploaia se oprise şi peretele se zvîntase.

Am urcat şi eu sus şi, odată ajuns acolo, am început să facem haz de necaz. Vremea se îndreptase aşa că ne permiteam să facem glume şi poze.

Intrarea in lungimea 3. Traversarea de 7+

Iesirea in creasta dupa salvarea oposumului, recte Angi

Regruparea de la copacel

Pentru retragere am urcat de la copac spre stînga prinzînd brana ce duce spre strunga pe unde am coborît în ziua precedentă, iar de acolo pe drumul deja ştiut. Jos ne-am răsfăţat cu ceva de mîncare de la restaurant apoi am luat-o spre Bucureşti fericiţi după trei zile de cocoţ şi un traseu ce ne va rămîne în amintire atît pentru frumuseţea căţărării cît şi pentru peripeţiile prin care am trecut.