Muchia Caprioarei (1-iulie-2012)

Traseul "Muchia Căprioarei" se află în Peretele Animalelor din Postăvarul. Ajungem în zona Cheilor Râşnoavelor sîmbătă noaptea, pe la ora două. Forfotă mare, focuri peste focuri şi maşini peste maşini. Mai nou, zeci de constructii din lemn împînzesc toata zona de dincolo de chei pînă hăt, departe, în Poiana Inului, loc unde ajungem şi noi dornici de campare.

Ne învîrtim puţin în cerc pînă ce găsim un loc prielnic apoi ne băgăm la somn cu gîndul la blănosul ce ştim că e posibil să ne viziteze peste noapte.

Noaptea a trecut, blănosu negru n-a venit, iar soarele dă semne că ne-ar cam rumeni puţin.
Strîngem tot şi băgăm lucrurile în maşină, ne echipăm şi plecăm spre Peretele Animalolor. Urcăm din Poiana Inului pe firul vîlcelului din partea superioară a poienii. După vreo zece minute de urcat, poteca coteşte dreapta oarecum pe curbă de nivel sau într-un urcuş lin. Ajungem la intrarea în traseu, intrare marcată cu vopsea roşie.

peretele animalelor

Prin Poiana Inului

Hornurile Malaiesti

Intrarea in traseu

1- Panseluţa
2- Muchia Căprioarei
3- Iepuraşul
4- Lupul cel Rău
5- Mielul cel Blînd

Cît timp ne pregătim apar prin pădure Rose, Andrei Done si Octavian îndreptăndu-se spre traseul Iepuraşul. He, he... o să fim vecini de trasee.

UPDATE 2014:
Cuiele s-au împuţinat. Sunt pasaje cu cuie foarte rare. Spre exemplu de data aceasta am legat primele doua lungimi si urmatoarele trei aceasta din urmă facand-o de 63m. Pe aceasta am pus 8 asigurari dintre care 4 pe primii 10m si încă două în regrupările intermediare. Rezultă că pe o porţiune de 50m am avut doar 4 asigurări.

Pe fisura cheie din penultima lungime se află o placă desprinsă care sună a gol şi care poate crea probleme mari în cazul desprinderii, aceasta aflîndu-se deasupra regrupării, dar şi deasupra corzilor. Trecerea acestui pas fără folosirea acele plăci creşte gradul lungimii de la 6+ la 7- cel puţin.

De asemenea, paralel cu fisura şi la doi metri mai la dreapta se află o linie de cuie pe o faţă cu ceva praguri. Cuiele nu se văd decît de sus căci sunt batute pe praguri. Posibil să fie o variantă de ocolire a fisurii din stînga.

Traseul porneşte pe muchia stîncoasă şi după primii metri trece puţin pe partea dreaptă a crestei. După numai vreo 20m ajungem la o regrupare din două pitoane legate cu o cordelină gri, regrupare nu foarte comodă. Am regrupat aici neştiind cît de lungă va fi următoarea lungime de coardă. După alţi 20m ajung la cea de-a doua regrupare. Două cuie legate cu două cordeline, una galbenă şi una albastră. Deci se poate sări peste prima regrupare, cele două lungimi legate nefiind mai lungi de 50m. Plus că e şi mai comodă cea de-a doua regrupare.

Angi in prima lungime

Rose in Iepuras

Octavian

A doua regrupare. Daca se leaga lungimile unu si doi asta devine prima regrupare.

Rose si Octavian in Iepuras

Andrei Done

Andrei cu putin inainte de prima regrupare din Iepuras

Plec pe a treia lungime care, ca şi cele precedente, merge fix pe muchie. În a patra lungime mă enervez că dau peste o regrupare apropiată aşa că o sar şi mă duc direct la următoare regrupare. Aşadar fac două într-una. Regrupez undeva unde sunt bătute vreo trei pitoane într-o fisurică, iar pe dreapta, după muchie, mai sunt două pitoane.
De aici privesc în sus şi văd la capătul următoarei lungimi fisura despre care se spune că e cam grea. Rose şi Andrei ne-au zis că ei au întîmpinat dificultăţi la ea. Mă simt puţin emoţionat.

A treia regrupare

Rose si Octavian

Fac cîteva poze colegelor de coardă şi celor din Iepuraş şi-o dau în sus pe lungimea cinci, dornic să mă apropii de fisura sperietoare. Am eu aşa un fel de-a fi foarte ciudat. Dacă ştiu că este o porţiune grea în traseu trag tare să ajung repede acolo ca să am timp să abordez în linişte acea porţiune şi, cu cît o depăşesc mai repede cu atît scap mai repede de stres.

Ei bine, ajung la regruparea de sub fisură. Arunc un ochi spre ea şi toate emoţiile se risipesc. E foarte bine pitonată şi are chiar şi un spit, iar prizele sunt mai mult decît suficiente. Bine, are o mică porţiune ce se trece printr-o bavareză frumoasă şi dacă nu stăpîneşti prea bine tehnica s-ar putea să fie mai dificil de trecut pasul respectiv. Estimez pasul pe la gradul 6+.

Fisura. Pleaca vertical de la cuiul din stînga.

Regruparea de la baza fisurii

Poiana Inului

După ce trec de aceată porţiune mai urc pe creastă pînă la o mică proeminenţă a acesteia ocolind-o prin partea stîngă. Trebuie puţină atenţie căci ultima asigurare e destul de departe şi dacă pici cred că treci de regruparea de mai jos. Nu e greu dar e puţin friabil. Imediat după ce se trece prin dreapta se ajunge într-o mică şa unde se află şi regruparea. De aici admirăm echipa din Iepuraş care se pregătea să atace porţiunea finală şi anume un horn vertical.

Portiunea ce se ocoleste prin stînga

In ultima regrupare.

Octavian in hornul final din Iepuras

Ultima lungime începe cu o traversare spre stînga peste o placă expusă şi prinde apoi un mic diedru vertical. După pitonul care se vede din regrupare mai avem unul fix după colţ, cam la acelaşi nivel cu precedentul. Se asigură cam greu fiind cam incomod de ajuns la el.
Imediat după urcarea diedrului se ajunge între nişte bolovani. Se trece spre dreapta peste unul dintre aceştia apoi se urcă în sus pînă în pădure unde se regrupează după un fag mare.
Ne strîngem cu toţii, atît noi cît şi echipa din Iepuraş, echipă care împarte cu noi o bere cărată cu trudă pînă acolo.

Ne retragem prin pădure spre dreapta, coborînd pe o potecă bine conturată, dar puţin cam abruptă pe alocuri. Poteca coboară pe un vîlcel larg ce se află dincolo de peretele animalelor.

La iesirea din traseu

Ajungem la locul de campare unde ne pregătim să mîncăm ceva. Rose îşi ia la revedere de la noi căci urma să plece în Franţa definitiv aşa că acesta fusese pentru ea un traseu de rămas bun.

Mîncăm ceva apoi plecăm spre Rîşnov să cumpărăm ceva roşii si fructe. Ne alegem cu nişte nectarine, piersici şi un pepene galben de ne-am lins pe degete.

Intorşi la locul de cort, pe înserat, ne pregătim să încheiem socotelile cu ziua respactivă moment în care pe mine mă trec anumite necesităţi pentru care sunt nevoit să caut un loc propice în pădure. Mă apropii de liziera pădurii şi, cînd să pătrund în adîncul ei, aud un zgomot de pet lovit. Mă gîndesc iniţial că, din cauza temperaturii, e posibil să se contracte sau dilate vreunul aşa că nu-mi fac griji, dar cînd zgomotul deja a devenit mai mult de-o pocnitură, cînd a început să sune a pet zgîndărit de ceva ghici la ce "ceva" m-a dus capul? Mai ales că nişte tipi care coseau fînul în Poiana Inului au rămas surprinşi că nu ne-a vizitat ursoaica cu pui ce-şi are lăcaşul prin preajmă... Am scos cîteva sunete şi imediat am auzit ceva ce suna ca nişte paşi greoi.
Imaginaţi-vă un alergător la proba de 100m garduri combinat cu un sprinter iar de la brîu în sus un înotător. Ei bine cam aşa alergam eu ca să nu mă împiedic de bartai tufele de bălării pe cea mai scurtă rută ce m-a dus spre maşină.

Ajuns aici am apucat să zic scurt că în pădure mişună lighioana şi că trebuie să mutăm cortul. Ei bine am scos cuiele de la cort şi ne-am dus cu el aşa, pe post de targă, vreo cateva sute de metri mai la vale, pe lîngă drum. Nu că aici n-ar fi venit, dar parcă e altceva în cîmp deschis decît la liziera pădurii. Am pus cortul lîngă o băncuţă şi maşina pe partea cealaltă astfel fiind apăraţi din două părţi. Am instruit-o pe Dana, care dormea în maşină, ca, în caz că ne-ar fi auzit noaptea urlînd, să aprindă farurile şi să dea claxoane. Cu o seară înainte era plin de corturi şi am stat fără griji acum însă, fiind duminică spre luni, toată lumea plecase, iar noi rămăsesem singura trufanda din zonă pentru dihanie. Acum începusem să mă întreb de ce cu o seară în urmă, la un cort din apropierea locului unde am auzit sunetele ciudate, se afla pe la două noaptea un individ care stătea şi întreţinea un foc.... Oare să fi stat tipul de planton?!

După o noapte agitată în care am auzit zgomote pe la maşină întrebînd de căteva ori "Dana, tu eşti?"... ne-am trezit dimineaţă fără a fi avut parte de vreo vizită nedorită.

Am băgat repede ceva la stomăcele şi am plecat spre bolovanul prostului de unde, pe o potecă din imediata apropiere a acestuia am urcat spre pereţii din spatele lui.
Aici se află cîteva trasee scurte, de escaladă, deschise, din cîte am auzit, de Titus Gonţea. Ne-am dat pe vreo patru linii. S-a băgat şi Angi cap pe unele dintre acestea făcîndu-mă să fiu foarte mîndru de reuşita ei. După numai patru luni şi ceva de dat la panou iată că e capabilă să meargă cap pe un traseu cu un pas ce poate da cîteva emoţii. Felicitările mele pentru voinţă, curaj şi evoluţie.

Angi pe primul ei traseu cap de coardă

Al doilea traseu cap pentru Angi

Oposumul curajos

Pe seară plecăm spre casă mulţumiţi de cele două zile de cocoţ.