Cu ani în urmă, când abia începusem să merg pe munte, de pe platoul Bucegilor am făcut o fotografie Colţilor Morarului, o fotografie ce mi-a rămas în minte ani de zile.Îmi amintesc cum am întrerbat, naiv, pe cineva, dacă există vreun traseu marcat pe-acolo, iar respectivul mi-a spus ca nu. Că se pot face dar numai cu corzi de alpinism şi echipament. Suna SF. Undeva, în sufletul meu, speram ca într-o zi să pot ajunge şi eu pe acele vârfuri.
|
| Colţii Morarului în 1996 |
Anii au trecut, experienţa s-a acumulat, echipamentul de alpinism a devenit ceva absolut normal. În toamna anului 2010, prin octombrie, mi se pune pata pe Acele Morarului. Vechea dorinţă e gata să devină realitate.
Atunci, în acel octombrie, însoşit de Mihai Dăiţoiu şi Anca Dumitru, am păşit pentru prima dată pe Acele Morarului. Totuşi, fiind octombrie, deşi senin sticlă, pe colţi bătea un vânt extrem de rece. Vântul acesta combinat cu ziua scurtă de toamnă ne-a determinat la acea vreme să scurtăm traseul renunţând la Degetul Roşu.
2011, iulie.
Îmi amintesc de restanţa pe care o am la "Degetul Roşu". Propunerea este acceptată aşa că echipa formată din Angi, Dana, Mihai şi cu mine porneşte din Bucureşti pregătită să parcurgă în întregime Acele Morarului, cu toată prognoza de vreme rea de pe posturile tv sau de pe net.
Ajunşi în Buşteni cotim repede pe drumul ce duce la Gura Diham oprind pe la orele 10 la începutul traseului ce urcă spre Plaiul Fânului. Ne luăm repede echipamentul în spinare, ceva de-ale gurii prin rucsaci şi îi dăm bătaie spre Poiana Coştilei, iar de acolo, în sus, pe Valea Cerbului, vale pe care o părăsim la intersecţia cu Brâul Mare al Morarului.
|
| aici am parasit Valea Cerbului intrând pe Brâul Mare al Morarului |
|
| pe Brâul Mare al Morarului |
Mersul pe brâu e puţin mai dificil căci bocancii alunecă pe smocurile de iarbă solicitând foarte mult gleznele. În Şaua Fântâniţei facem un scurt popas pentru a lua micul dejun. De aici continuăm pe Brâul Mare, printre jnepeni, apoi facem stânga, urcând spre Creasta Ascuţită.
|
| urcusul spre Creasta Ascuţită |
Creastă Ascuţită nu pune probleme pe vreme bună fiind suficient de lată pentru a nu necesita asigurarea în coardă. Priveliştea pe care o avem de aici ne taie respiraţia.
|
| ajunsi pe Creasta Ascuţită |
|
| Creasta Ascuţită şi Acul Mare |
|
| Leontopodium Alpinum sau floarea de colţ |
|
| Angi pe Creasta Ascuţită |
|
| privire spre Valea cerbului |
|
| Mihai şi Cerdacul (in planul Îndepărtat) |
|
| Pe creasta Ascuţită. În faţă este Acul Mare |
|
| parcurgerea Crestei Ascuţite |
|
| Creasta Ascuţită. |
|
| Mihai, Dana şi Angi pe Creasta Ascuţită |
După parcurgerea ei continuăm puţin spre dreapta apoi în sus, urcând pe Acul Mare. De aici se impune folosirea echipamentului. Avem la noi două corzi dar nu vom face două echipe. Am decis cu Mihai ca eu să plec cap pe o coardă apoi să vină Dana cap pe a doua coardă plus un zelb pe coarda deja întinsă de mine, după care Angi secund pe coarda mea, iar la final Mihai, secund, pe coarda Danei, dar filat tot de mine. Sistemul s-a dovedit mare consumator de timp aşa că până la urmă, pe următoarele lungimi, am plecat eu cap, fetele cu zelburi şi prusice pe coarda pusă pe post de balustradă, iar Mihai ultimul, secund. În felul acesta am economisit ceva timp.
|
| urcare pe Acul Mare |
|
| Creasta Ascuţită |
|
| In dreapta se vede Creasta Ascuţită si potecuţa de pe ea |
|
| eu pe Acul Mare |
|
| În centru, invăluit în ceaţă, este Degetul Roşu |
|
| Valea Morarului |
|
| Parcurgerea Acului Mare. Asigurare cu anou după bolovanul de lângă statuia aviatorilor (Angi) |
|
| Angi parcurgând Acul Mare |
|
| Dana şi Angi în punctul de rapel de pe Acul Mare |
|
| Mihai în punctul de rapel. Hai că i-am tras o poză..... |
|
| Acul Crucii... cu crucea în vârf. |
Acul Mare se parcurge din două bucăţi, fiind necesară o regrupare pe la jumătatea lui. Rapelul de pe ac decurge fără probleme aşa că iată-ne în Strunga Acului Mare.
|
| Pantele sudice ale Morarului |
|
| o rază de soare |
|
| rapel de pe Acul Mare |
|
| Rapel de pe Acul Mare |
De aici caut varianta de urcare pe Degetul Roşu. Din strungă plec puţin lateral stânga pe nişte trepte de iarbă apoi o iau direct în sus, spre dreapta. Ajung la o regrupare ce se află la câţiva metri sub vârf. După ce vin şi ceilalţi plec spre vârful Degetului Roşu.
|
| Angi spre prima regrupare de pe Degetul Roşu |
|
| Dana |
|
| Mihai |
Sunt sus. Iată-mă şi pe Degetul Roşu. După ce ajung toţi scotocim repede după vestitul carneţel. Citim însemnările celor ce mai trecuseră pe acolo, ne trecem şi noi şi ne grăbim să rapelăm căci soarele se pregăteşte să treacă dincolo de creastă.
|
| Angi pe Degetul Roşu |
|
| Toată echipa: Mihai, Dana, Angi si eu. |
|
| Mihai preg[tind rapelul de pe Degetul Roşu |
|
| Angi rapelând de pe Degetul Roşu |
|
| Versantul nordic al Coştilei |
|
| Cerdacul - în planul îndepărtat |
|
| Mihai sosind în Strunga Degetelor |
Din Strunga Degetelor ocolim Degetul Prelungit şi ne avântăm pe Acul Crucii. Acesta mi se pare cel mai dificil dintre toate datorită faptului că e foarte friabil. Fac o lungime întinsă. 60 de metri din Strunga Degetelor până la regruparea de după cruce, cea din care se face şi rapelul spre Strunga Acului de Sus.
Încet, încet, apar şi coechipierii. Pregătim rapelul. Jos, în strungă, frig. Mă nene... la fel ca în octombrie. Cred ca tot vîntul din Valea Cerbului se bulucea să treacă prin strunga asta. Îmi clănţăneau dinţii, zornăiau carabele pe mine de-atâta tremurat.
|
| Placuţa crucii |
|
| rapel spre Strunga Acului de Sus |
După ce ajunge şi Mihai iau repede capul corzii, pioletul tehnic (extrem de util pe treptele de iarbă când eşti obosit) şi plec pe ultimul ac. Acul de Sus. Pe el se urcă pe o brâniţă diagonală, pe trepte de iarbă. Sus fac o regrupare cu un anou după un mare bolovan. Această ultimă porţiune nu e dificiă, dar e partea finală, cand oboseala poate fi un factor provocator de accidente stupide.
|
| Iar ne-a prins noaptea.... |
De aici mai avem o lungime pe o mică crestuliţă pe care eu aproape că alerg. Cobor spre stânga şi îi aştept pe ceilalţi lîngă un mic tunel. De aici strângem echipamentul şi-o luăm, pe întuneric, pe Brâul de Sus, pe care-l descoperisem în precedenta parcurgere a Acelor, până în Valea Cerbului. Coborârea pe vale mi s-a părut cea mai urâtă şi obositoare parte a acestei zile. Ba, mai mult, când am ajuns în Poiana Coştilei a început ploaia. Ajunşi la maşină punem cortul cât putem de repede ca să nu se ude prea mult şi ne băgăm la somn. Înainte de a mă culca mă uit lung la bocanci cu gândul de a-i băga în cort, dar ploaia de afară imi alungă temerile referitoare la potenţiali hoţi aşa că-i las sub tendă, lângă bocancii lui Angi.
Sunt rupt. E unu noaptea, poate chiar mai mult. Adorm.
Zdrang. Zdrang. Casc un ochi şi văd tenda cu fermoarul cortului mişcându-se nainte şi-napoi ca şi când cineva împingea cu palma în ea. Ursu, drace!!!! Somnoros, iau o decizie destul de ciudată. Ma ridic în şezut si trag câteva palme în cort pe unde vedeam eu că se mişcase. Cred ca voiam să bat cuba cu ursu. Dracu ştie ce mi-a trecut prin cap.
Haaa, huuuuuu, hiiiiii,,, băăăăăă, uaaaaa, huuuuaaaaa.
Desfac repede, repede fermoarele şi pun lanterna la treabă aşteptându-mă să văd dihania. Linişte. Adică nu e chiar linişte căci plouă destul de tare. Nu se vede nimic. Doar ploaia cum cade. Bocancii sunt la locul lor. Mă întind la loc. Am visat urât, tare urât. Oboseala asta mi-a jucat feste. Auzi tu, nu doar ca nu aud nimic dar am avut certitudinea că vedeam cortul mişcandu-se. Să-mi fac vreun control la bibilică?!?!.
Adorm.
Dimineaţă fac ochi pe la zece. Plouă. Ce noroc am avut cu vremea de ieri.
Ia s-arunc un ochi pe-afară. Aaaaaaa..aaaa AAAAngiiiii ai rămas fără un bocanc. Nu mai e decât unul. A, uite şi branţul de la cel dispărut. Băi să fie. Deci azi-noapte nu mi s-a părut. Chiar a fost ceva la cort. Acel ceva ţi-a furat bocancul.
Pfaaaiiii.. Noroc, dacă pot zice aşa, că erau vechi şi oricum voia să-şi ia alţii. Norocul meu că nu a fost al meu ţinta.
Ne punem iar la somn. Ne trezim pe la ora 13 şi alimentăm burtihanele cu ceva mîncare apoi iar somn căci tot plouă. La trei ne trezim. Ploaia se oprise de ceva vreme. Strângem corturile nu înainte de a bate în lung si-n lat poiana din jurul cortului. Nici urmă de bocanc.
Plecăm spre Bucureşti, dar ne mai oprim puţin la restaurantul Caraiman să mâncăm. Eu am luat o pizza. 20cm-16,5lei. Parcă era făcută în ibric. Cafeaua a fost şi ea de rahat. Băsesciană. Adică al dracului de chioară. Doar bulzul luat de Angi şi papanaşii au reuşit să ne mai binedispună. E clar. Nu mai mănânc la ăştia. S-au prostit.
De aici.... spre casă....
