I travel for travel's sake: Mică bălăureală prin Piatra Craiului

miercuri, 19 octombrie 2011

Mică bălăureală prin Piatra Craiului

A venit frigul şi, odată cu el, rucsacii au devenit mai grei. Ne-au ieşit din cap, pentru moment, văile de abrupt, hornurile, canioanele şi alte asemenea destinaţii de sfârşit de săptămână. Ca să ne acomodăm puţin cu greutatea echipamentului, tremuratul de zi şi tremuratul de noapte alegem o mică plimbare prin Piatra Craiului.

Fără Mihai, reţinut cu ceva treburi, plec împreună cu Angi şi Dana spre acest munte de o frumusete aparte. Lăsăm atelajul undeva prin apropiere de Prăpăstiile Zărneştilor şi cu paşi mici, dar sprinteni, urmăm Valea Vlăduşca până ce se termină drumul forestier. Aici cotim dreapta şi după câteva sute de metri urcăm spre stânga până ce întâlnim marcajul triunghi roşu, marcaj ce face legătura între Poiana "La Table" şi Cabana Curmătura.

După ce trecem peste prima vale intâlnită părăsim marcajul şi o luăm în sus. Urcuşul este destul de dificil. Zona e plină de copaci căzuţi, ierburi şi zmeurişuri. A, şi e plină de urme de urs. Urcăm făcând gălăgie pentru a ne anunţa prezenţa şi a evita o întâlnire cu dihania. La un momentdat observ însă ceva maro miscând undeva, sus, spre capătul pantei. După emoţia de moment mă liniştesc dându-mi seama că nu e decât o ciută.

După multe lupte cu arborii căzuţi observăm că valea din dreapta se luminează. O luăm într-acolo ieşind din pădure şi pătrunzând într-o mare poiană aflată în partea superioară a Piciorului Mărtoiului. Găsim şi un adăpost, dar după o inspectie rapidă ne dăm seama ca nu prea avem cum înnopta în el. Nu are tavan, uşi sau ferestre. E un fel de aplecător, şopron.

Încep să cadă primii fulgi de zăpadă. Dealurile din depărtare dispăreau unul câte unul, semn că ninsoarea urma să se înteţească. Hotărâm să ne retragem pe valea dinspre sudul Piciorului Mărtoiului, scârbiţi de ideea de a reintra în pădurea prin care am urcat. Cu ceva emoţii coborâm cand pe firul văii, când pe pantele laterale ocolind porţiuni deloc îmbietoare, săritori sau zone pline de vegetaţie. Ajungem jos, la marcaj, urmându-l spre sud până la prima stână întâlnită. O inspectăm şi decidm că e excelntă pentru petrecut noaptea. Afară deja se depuseseră cam cinci centrimetri de zăpadă. Frigul nu s-a lăsat nici el aşteptat prea mult. Amenajăm locurile de dormit, mâncăm ceva, bem şi un ceai cald şi ne băgăm la somn.

Dimineaţa ne-am trezit după obicei. Ba chiar multe peste obicei. Pe la orele unsprezece. Frigul nu ne îmbia să ieşim din sacii de dormit, dar până la urmă a trebuit s-o facem. După ce mai bem un ceai şi ne astâmpărăm foamea plecăm spre Curmătura urmând marcajul tringhi roşu. Ajungând la drumul forestier ce urcă spre cabană, din punctul în care aceasta se vede, hotărâm că nu mai are rost să mergem până la ea aşa că alegem să coborâm pe bandă albastră spre Prăpăstii.

După puţină vreme dăm peste urmele a doi urşi, urme ce continuau în aceeaşi direcţie cu noi şi care, spre surprinderea şi neliniştea noastră, urmau întocmai traseul marcat. Dar îl urmau atat de precis că la un momentdat ne-am indoit că ar fi de urs. Ne-am bucurat când ele au părăsit marcajul însă bucuria a fost de scurtă durată, nu pentru mult timp, acestea apărând iar în potecă ceva mai jos loc în care urme proaspete de turişti, ce urcaseră dinspre prăpăstii, făceau cale-ntoarsă. Oare să fi dat nas în nas?!

Odată ajunşi la drumul forestier emoţiile unei eventuale întâlniri cu ursul ne-au trecut.

Cam asta a fost scurta bălăureală prin Piatra Craiului. Fără trasee spectaculoase, fără pre multe fotografii. Scurtă şi de ţinut în formă.