Creasta Generalului şi Fisura Răsucită (30apr-1mai)

Întorşi din Cheile Turzii mai devreme decât ne-am fi dorit programăm repede o altă ieşire pentru cele două zile rămase libere. Pentru luni am în plan Creasta Generalului din Cheile Râşnoavelor, cu Angi şi Dana, dor primele lungimi.
Pentru că ajunsesem acasă pe la trei şi jumătate dimineaţa am plecat din Bucureşti destul de târziu ajungând în Râşnoave pe la orele şaisprezece jumătate, dacă nu chiar şaptesprezece.

Ne echipăm, traversăm râul, le dădăcesc pe fete ce şi cum şi pornesc spre prima regrupare unde le aştept şi unde nu întârzie să apară. Totul decurge bine şi iesim din traseu cam pe la asfinţitul Soarelui. Ne retragem prin pădure, strângem şi plecăm spre Valea Cerbului pentru a pune cortul. A doua zi urma să vină Mihai să încercăm, în sfârşit, Fisura Răsucită.

La iesirea din traseu

Un colt de Crai, un colt de Rai

Pe drumul spre Gura Diham e nebunie. Aglomeraţie ca la bâlci, gălăgie, mizerie. Punem cortul undeva peste drum de poteca ce duce spre Poiana Coştilei. Abia punem geană pe geană, sau cel puţin aşa ni se pare, că şi auzim afară claxoane, urlete, fluierături... Prin somn aud o discuţie despre urşi, tomberoane, poze... La ce somn îmi era nici măcar nu m-a interesat. Dimineaţă am observat ca tomberonul cu pricina era la mai puţin de 40m de cortul nostru.

Strângem cortul şi plecăm spre Căminul Alpin unde ne dădusem întâlnire cu Mihai. După ce facem joncţiunea punem de-o masă la iarbă verde apoi ne luăm echipamentul şi plecăm spre Refugiul Coştila, mai precis spre Ţancul Mic.

Ajungem la baza traseului. Anul trecut ne-a gonit ploaia după numai o lungime. Acum vremea e excelentă. Urcăm după un sistem mai ciudat. Eu voi merge cap, Angi şi Dana vor veni ca secunzi pe semicorzi, iar una dintre ele va trage o coardă pe care va urca Mihai.

Am emoţii. Mă leagă multe amintiri de Fisura Răsucită acesta fiind primul meu traseu cap de coardă.

Fisura Răsucită

topo traseul Fisura Rasucita

-LC1 - începe cu o traversare ascendent dreapta, peste o placă desprinsă, apoi se urcă vertical pe un mic hornuleţ iar mai sus se traversează spre dreapta pe un prag pe care se avansează spre baza unei fisuri formată de o arcadă. Pentru o tracţionare mai lejeră a corzilor se poate regrupa la începutul acestei fisuri. Eu am continuat spre următoarea regrupare. Se urcă pe faţa din stânga până spre finalul fisurii undese trece o mică surplombă de maxim gradul 6/6+. Imediat deasupra acestei porţiuni se urcă ascendent dreapta spre un copac uscat ce marchează locul regrupării. Lungimea are 38m si gradul maxim 6+

Mic dejun la iarba verde

LC2 - Urmăreşte vreo şase, şapte metri o fisură verticală asigurată cu un piton si două spituri apoi traversează spre dreapta câţiva metri spre o bucată de stâncă desprinsă de perete şi care parcă stă să cadă. Am păşit pe aceasta cu mare prudenţă încercând să mă sprijin cât mai puţin de ea. De aici traseul urcă vertical încă câţiva metri pe o fisură largă cu aspect de horn apoi după ce depăşim un spit şi asigurăm un piton se face o traversare orizontală spre un bolovan mare aflat lângă un ciot de lemn. De obicei aici se regrupează. Eu am sărit peste această regrupare ştiind că mai sus şi destul de aproape se află o altă regrupare mult mai comodă si mai spaţioasă, la care se ajunge urcând vertical uşor dreapta până la nişte jnepeni şi o zadă. Partea proastă e că la traversarea de mai jos am băgat ambele semicorzi prin aceeaşi carabinieră pentru a evita o pendulare a fetelor în cazul în care ar fi căzut, acest lucru ducând la formarea unui mare Z şi, evident, a unei frecări fenomenale a corzilor. Cu nici un chip nu reuşeam să trag coarda în timp ce urcam aşa că m-am înfipt bine pe picioare, am tras vreo doi metri de coardă, am prins-o cu dinţii şi am urcat. Tot ce-mi trecea prin cap era că, în caz că pic, să apuc să dau drumul corzii din gură. Am repetat figura de vreo trei ori până am ajuns în regrupare Lungimea are 42m şi grad maxim 6+.

In prima regrupare

Inceputul celei de-a doua lungimi

o mica traversare spre dreapta

In cea de-a doua regrupare (a treia sau a patra, daca nu legi lungimile)

- LC3 - Am plecat din regrupare prin partea stîngă urcând peste o placă înclinată spre baza unui mic diedru friabil ce are în partea superioară nişte jnepeni şi un ciot de lemn foarte putrezit. Tot în partea superioară a acestui diedru se află şi primul piton. După această porţiune se mai urcă câţiva metri uşor stânga, peste niste praguri înierbate apoi se coboară puţin spre regrupare. Aici iese şi traseul Fisura Insorită. De aici se poate face o retragere în rapeluri folosind ca staţie intermediară regruparea din Hermann Buhl.

Diadrul friabil si supozitorul. Cam pe acolo e prima asigurare.

In cea de-a treia regrupare, unde iese si Insorita

- LC4 - (variantă 2015) începe pe o fisură aflată la stânga regrupării, fisură ce se sfîrşeşte cu o mică surplombă care se trece diagonal dreapta apoi se urcă vertical câţiva metri spre un prag nisipos cu o tufă mică de jnepeni. Depăşim tufa urcînd spre o mică strungă dincolo de care avansăm cîţiva metri pînă la un jneapăn mare unde regrupăm. Lungimea are 20m şi grad maxim 6

Povestea din 2012 : - a patra lungime începe pe o fisură aflată la stânga regrupării. Pe lungimea acestei fisuri sunt suficiente cuie pentru asigurare, iar în partea superioară a acesteia se află o ţeavă cu inel. După ce se trece de aceasta se urcă vertical câţiva metri apoi se face o traversare uşoară spre stânga după care se urcă spre un prag nisipos cu o tufă mică de jnepeni. Partea aceasta mi s-a părut cea mai de rahat din tot traseul. De la ţeava de mai jos şi până la acest prag am impresia că sunt cam tot atâţia metri, dacă nu chiar mai mulţi, câţi de la ţeavă la regrupare. O cădere aici ar fi foarte urâtă mai ales că prizele sunt destul de friabile pe această porţiune. Imi imaginam o cădere. Mă vedeam trecând "în zbor" pe lângă regrupare, ca un vultur ce se aruncă din văzduh asupra prăzii. Numai că vulturul ar fi planat cu mare graţie eu, însă, cu graţia mea de rinocer, m-aş fi storcoşit de vreo stâncă sau mi-aş fi luat drept supozitor vreun vârf de zadă. Cu mari emoţii, ţinându-mă de ierburi şi tufe de jnepeni firave, reuşesc să mă salt pe acel prag nisipos şi să ajung în siguranţă la rădăcinile groase ale unor jnepeni. Aici regrupez.

Plecarea pe a patra lungime

astia-s cu nasu pe sus...

LC5 - (actualizare 2015) De la regruparea cu jnepeni se urca vertical prin cărarea dintre aceştia pînă ce întîlnim o faţă verticală. Ocolim faţa prin dreapta şi după prima zadă întîlnită urcăm diagonal stînga spre o tufă mare de jnepeni pe care o ocolim prin dreapta, căutînd să ajungem deasupra ei. Deasupra tufei de jnepeni găsim pe partea stîngă a crestei un spit unde putem regrupa sau putem continua pe creastă asigurînd un cui aflat în apropierea spitului. Mergem ascendent, pe partea din dreapta a crestei, depăşind alte cîteva tufe de jnepeni, pînă ce ajungem în vîrful Ţancului Mic de unde începem să coborîm. La vreo 6-8m de vîrf găsim un piton solid, cu inel. Aici, secundul care nu se simte în siguranţă, poate să-şi treacă coarda prin inelul pitonului continuînd descăţărarea asigurat tip manşă. Aşadar, de la piton se coboară vreo 10-15m spre o strungă unde găsim un piton solid la care regrupăm. Lungimea este foarte mare şi, dacă nu se regrupează la spitul de deasupra tufei de jnepeni, secundul trebuie să plece din regrupare , mergîndu-se concomitent. Lungimea are în jur de 70-75m.

RETRAGERE -

Din strungă se continuă pe curbă de nivel prin dreapta creste (spre Valea Coştilei) vreo 10m pînă ce ajungem la corzile fixe mintate de Cornel Sain. Continuăm de-a lungul corzilor pînă ce acestea se termină loc unde găsim o za rapidă din care putem efectua un rapel de 50m pănă la tăpşanul de iarbă din apropierea potecii sau de 60m fix pînă în potecă. Rapelul trece pe la dreapta traseului Flamura Roşie.

Mai există şi varianta clasică şi anume să continuăm pe creastă spre Stunga Veveriţei unde efectuăm un rapel de la copac, rapel ce măsoară în jur de 30m.

(variantă 2012)Din ce îmi aminteam de acum vreo 12-13 ani aceasta trebuia să fi fost ultima lungime urmâmd ca de aici să înceapă retragerea. Pentru aceasta am urcat printre jnepeni până ce am dat de brâna pe care ştiam că urmează să ne retragem. Cel puţin "pe vremea mea" pe acolo era. Ei bine, avansez pe această brână vreo cincisprezece, douăzeci de metri după care pauză. Brâna dispare. În jos nimic, în sus o zonă friabilă ce mă face să simt o oarecare greaţă.

Regrupez după o zadă şi îi chem pe ceilalţi prin staţie. După ce ajung, fetele se leagă şi ele de câte un pom, iar Mihai, din locul în care începea brâna, pleacă spre creastă pentru a găsi o altă variantă de retragere. Dă de un spit apoi de un piton şi, după alţi câţiva metri de un alt spit. Regrupează într-o mică şa, acolo unde iese şi traseul Hermann Buhl. De aici plec pe coama Ţancului Mic şi după vreo cincisprezece metri dau de un spit cu za rapidă. Regrupez. După ce ne adunăm cu toţii fac un rapel spre o mică strungă apoi cobor puţin spre drapta până pe o brână pe care o urmez până ce şi aceasta dispare. Regrupăm la copac. Filat de Mihai, cobor spre o altă brână aflată la vreo zece metri mai jos apoi încep o traversare pe o zonă friabilă spre stânga până la strunga unde se află copacul după care se face rapelul de vreo 20m către Vâlcelul Pietros. S-a făcut noapte. Nimic nou pentru noi.

Aici peripeţiile şi emoţiile se cam termină. Nu mai avem decât să urmăm poteca ce coboară pe lângă Ţancul Mic apoi pe cea care leagă Refugiul Coştila de Căminul Alpin.

Rapel de pe coama Ţancului Mic.

Traverasrea spre copacul de rapel către Vâlcelul Pietros

Cimentul gri poate fi un fel de iarbă verde când te roade foamea

Şi când mă gândesc că după primele două lungimi ne făceam planuri cum că mergem la refugiu să mai băgăm câteva manşe... Cum, atunci când Angi, în regruparea comuna cu Însorita, trăgea de noi să facem rapeluri eu i-am spus: "nuuuu iubi că ne ia muuuult. Mai bine ne retragem pe brână...E mai lejer".
Pe drumul de întoarcere m-am tot gândit la vremurile de odinioară, la retragerile pe brâna de care ştiam eu şi m-au năpădit îndoielile. Ore nu îmi mai amintesc bine?! Oare să fi uitat pe unde e retragerea!? Poate că anii ce-au trecut au mai amestecat amintirile... Poate...
Dar nu. După câteva zile Mihai a avut o discuţie cu Cornel Sain, iar acesta i-ar fi zis că da, ar fi existat acea brână, dar că nu mai e practicabilă de foarte mulţi ani. Deci hardul meu n-are "bad sectors".Încă.