Alpinism in Germania

După doi ani de Cortina d'Ampezzo şi Arco alegem să ne facem vacanţa de vară într-o altă zonă ce oferă rute de alpinism de o deosebită frumuseţe. Zona Berchtesgaden. Pentru că ar fi ca şi cum am zice" am fost în Făgăraş" fără a preciza unde anume, voi detalia puţin.

Toată această zonă montană se află în sud-estul Germanie, la graniţa cu Austria, cîţiva kilometri sud de Salzburg. Sau, mai bine zis, chiar pe graniţă. Este o zonă deosebit de frumoasă cu nenumărate trasee de alpinism, de toate gradele şi pentru toate grusturile. Stînca este calcar, iar majoritatea rutelor sunt echipate cu spituri. Noi am căutat trasee care să aibă patru stele la cotarea asigurarilor, adica foarte bine asigurate, dar am făcut şi un traseu de trei stele. Asigurările sunt mai rare faţă de cum suntem noi obişnuiţi. La grade de pînă în 5+ asigurările pot avea şi 6m sau mai mult între ele. Pasajele mai grele sunt mai des asigurate însă nu excesiv.

Accesul la trasee e, de cele mai multe ori, destul de lung, adică vreo oră, două de mers de la locul unde se poate lăsa maşina. Campingurile în zonă sunt pe la 11-15E/noapte de persoană, dar Dana a reuşit să găsească o pensiune care ne-a oferit loc de cort pe proprietatea ei la numai 5,5E/noapte/persoană. Aveau şi locuri la priciuri la 11E locul. Pensiunea se află în apropiere de Oberjettenberg, localitate militară aflată la poalele masivului Reiteralpe, cel în care vom căţăra cele mai multe dintre traseele alese.

Povestea:

Am plecat din Bucureşti vineri la prînz şi am tras tare să ajungem la Arad pentru a rămîne peste noapte la o pensiune. Am renunţat la chinuiala condusului continuu pînă la destinaţie. A doua zi am plecat spre Oberjettengerg, mica localitate de la Poalele masivului Reiteralpe, localitate aflată la vreo 25km SV de Salzburg. Ajungem pe întuneric şi avem surpriza ca ruta de acces spre pensiune să fie închisă, mai precis un pod fusese avariat de viiturile din primăvara, iar accesul autovehiculelor pe acesta fusese interzis. Ne tot învîrtim prin zonă şi suntem nevoiţi să ne întoarcem kilometri buni pînă la ultima benzinărie căci deja eram de ceva vreme "pe roşu". Reuşim să luam legătura cu cei de la pensiune şi aceştia ne comunică o rută alternativă. Undeva, lîngă o benzinărie, gazda avea să ne aştepte pentru a ne conduce pe un drum puţin întortocheat pînă la parcarea pensiunii. Fiind destul de tîrziu renunţăm la punerea corturilor şi ne cazăm la priciuri.

Prima zi de cocoţ.
Ne trezim devreme foarte nerăbdători să parcurgem prima rută aleasă. Graba noastră se datora previziunilor meteo citite înainte de plecarea din ţară. Duminică vremea era bună, cu ploi seara, iar luni era vreme urîtă.

Traseul ales este unul nu foarte dificil. Astrofant,10LC, 7- la liber, 6 impus. Pentru a ajunge la traseu am urcat cu maşina spre Oberjettenberg, spre staţia de telecabină. Aici am lăsat maşinile pentru că mai departe e zonă militară şi e semn de interzis. Am continuat pe drumul asfaltat pînă cînd acesta se termină apoi am prins un drum forestier ce urcă spre dreapta. Se trece de o barieră apoi, după vreo 10 minute de mers, se părăseşte drumul urcînd pe o potecă ce pleacă spre stînga si care mai sus ajunge pe un alt drum forestier pe care îl urmăm tot în sus. La un momentdat drumul se înfundă fiind continuat de o potecă bine bătută pe care urcăm pănă la un mare grohotiş aflat la poalele peretelui, grohotiş pe care majoritatea echipelor îşi lasă echipamentul de prisos. Traversăm spre stînga pe sub perete, peste grohotiş. Ajungem la un vîlcel în a cărui parte superioară, pe stînga cum urci, se află intrarea în traseul Sternschnuppe(scrisa cu vopsea rosie). De aici coborîm vreo cîţiva metri şi continuăm să mergem spre stînga pe o potecuţă pînă ce întîlnim un al doilea vîlcel. Urcăm pe acesta trecînd o săriotare cu un pom la bază apoi prindem spre dreapta niste brîne uşor friabile. Vreo 30m dreapta sus de săritoare, în apropiere de perete, găsim un bolovan cu un spit ce marchează locul de pornire în traseul nostru. De la săritoare şi pînă la spit nu se află nici o asigurare, deşi zona e uşor expusă şi friabilă.

Mă voi rezuma la o descriere pe larg a traseului, căci schiţele de pe site-ul de mai sus sunt foarte bine realizate. Singurul lucru mai greu la acest prim traseu fiind ajungerea la baza lui, motiv pentru care am facut descrierea de mai sus.

Asadar traseul Astrofant are 10 lungimi de coarda plus inca una de iesire cu doua variante, pe un vilcel ierbos sau pe o muchie. Traseul are pasul cheie în LC6 unde avem două variante de parcurgere. Speriaţi de numărul mare de lungimi şi neştiind cum vor fi, am ales varianta mai uşoară,( desi acum imi cam pare rau). O alta lungime mai dificila este LC9, dar e foarte bine asigurata si e mai usoara decat pare la prima vedere. Am reuşit să leg doar două lungimi, respectiv LC9 cu LC10 restul fiind prea lungi pentru a reuşi să le leg cu corzi de 60m.

Ca orientare traseul nu pune probleme. Poate doar puţin in LC2 unde se iese pe o brană largă de unde se formeaza spre dreapta un culoar. De pe brana mergem spre dreapta, spre culoar, şi fix înainte de a intra în acesta, pe stînga găsim continuarea traseului. Retragerea din traseele din acest perete se face mergînd pe platou, pe poteci evidente, printre jnepeni, pînă la staţia de telecabină(dreapta cum se iese din Astofant) de unde se coboară pe o poteca cu trepte şi cablu de otel, poteca ce ne conduce la grohotişul de unde am plecat şi de unde recuperăm eventualul echipament lăsat la bază.

Intoarcerea a fost cu peripeţii. Pe la jumătatea drumului prin pădure au început să cadă cîteva picaturi de ploaie, apoi puţin mai tare, şi mai tare, şi mai şi mai tare, tare de tot, cel mai tare, extraordinar de tare. Cred ca a fost cea mai tare ploaie torenţială prin care "m-am plimbat". La un momentdat coboram pe potecă printr-un şuvoi de apă pînă la jumătatea gambelor. Am ajuns la pensiune uzi pînă la piele şi, evident, am dormit înăuntru căci nici dracu nu mai punea cortul pe o asemenea ploaie.

Reiteralpe

Se poate observa traseul Harry Potter (linia inclinata din stînga hornului negru din centru)

adăpătoare pentru animale

peretele in care vom catara 3 trasee

la dreapta petelor albe se află traseele Astrofant si Sternschnuppe

Intrarea in Astrofant

pensiunea noastra - in poiana din stînga

LC1

retragerea pe platou, spre telecabina (obiectiv militar)

poteca de coborare e fix in spatele telecabinei

poteca de retragere asigurata cu cabluri.

Luni dimineaţă vremea a fost ok astfel că am reuşit să ne montăm corturile şi să ne uscăm lucrurile, apoi am pierdut timpul pe lîngă cort vremea stricîndu-se iar.

aoaleeeuuu

miss cort

camara cu provizii

Marţi tot vreme nefavorabilă cocoţului aşa că am pornit la vizitarea unui castel-cetate din apropiere. Hohenwerfen. Castelul este medieval şi este foarte simpatic. Are un muzeu dedicat vînătorii cu şoimi. Deasemenea a şi fost o demonstraţie cu şoimi, demonstraţie pe care noi am pierdut-o căci nu am ştiut că se ţine şi am intrat într-un alt muzeu, dedicat armelor. Ambele muzee sunt foarte bine susţinute cu exponate. După ce ne-am mai plimbat pe ici pe colo am plecat spre peştera de gheaţă, dar programul la acesta se încheiase aşa că nu m-a ales decît cu o fotografie a castelului făcută dintr-un alt unghi.

Hohenwerfen

buda indragostitilor

Miercuri vremea s-a îndreptat aşa că am urcat din nou drumul pînă la marele grohotiş pentru a intra pe traseul Sternschnuppe aflat la dreapta de Astrofant. Are 11 lungimi de coardă. Pleacă pe o faţă căzută unde Angi s-a dus cap pe prima lungime.

Pasul cheie este de 7- şi se află în LC5. Pasul mi s-a părut cam tăricel şi mi-a ieşit la liber din vreo 3 încercări. În caz de vreme nefavorabilă se pot şunta ultimele 3 lungimi ieşindu-se spre stînga prin ultima lungime din Astrofant. Retragerea e aceeaşi cu cea din traseul precedent. Ca frumuseşe Sternschnuppe este peste Astrofant.

Prima lungime din Sternschnuppe

la recuperat bagaje

Joi urcăm pentru a treia oară poteca spre pereţi pentru a urca traseul Harry Potter. Traseul are 7 sau 8 lungimi de coarda, funcţie de varianta de intrare aleasă. Eu şi Angi am optat pentru varianta din stînga cu o primă lungime de 7- destul de susţinută, lungime care mi-a ieşit la liber cu ceva forţari.

Traseul nu este foarte greu, dar făcîndu-l după o perioadă ploioasă mare parte din el a fost ud. Cu toate acestea roca a fost destul de aderentă, chiar şi udă, însă acea umezeala a lucrat puţin asupra factorului psihic aşa că am perceput traseul puţin mai dificil faţă de gradele trecute în topo. În afară de prima lungime, care a meritat din plin, mi s-a mai părut frumoasă ultima lungime, o lungime ce pleacă printr-un horn cu un bolvan încastrat aflat la jumătatea hornului. Se iese pe bolovan cu emoţii şi inevitabilele gînduri "dacă se desprinde ghiuleaua?" apoi se continuă în sus printr-un şanţ adîncit de ape în care cam intri cu totul. In rest traseul nu pune probleme doar că, la fel ca şi în celelalte, asigurările sunt mai rare decît suntem noi obişnuiţi. Singurul lucru care nu mi-a plăcut la HP este că plecarea nu e asigurată cu nimic. Intrarea în traseu pe varianta din stînga se face de pe un bolovam mare cu o prispă, dar, daca apuci să cazi pînă să asiguri primul spit, te cam duci la vale pe verticală vreo 50m. Eu am legat-o pe Angi de un frend aşa... de moral.

intrarea de 7- in Harry Potter

hornul din ultima lungime

Adăugaţi o legendă

Vineri am vizitat Salzburgul. Un oraş frumos unde am salivat la tot pasul la bomboanele Mozart cît mingea de forbal. Ne-am delectat cu îngheţată în amintirea turei de la Arco şi am conversat cu un român angajat la o pizzerie. Am mai admirat o biclă brodată cu lînă şi trăsuri cu cai mari ce străbăteau străduţele înguste ale centrului oraşului. Cam aşa am petrecut ziua de joi.

cat-a-mai bomboaneleeeee !!!

Sîmbătă zburăm alături de Olandezul Zburător. Pe numele lui original Fliegender Holländer. Un traseu cu 13 lungimi de coardă care are un început şi un sfîrşit frumos. Găsirea intrării ne-a luat ceva timp şi era cît pe-aci să intrăm în alt traseu care părea că seamănă cu schiţa noastră. Noroc că am găsit la baza plăcuţa cu numele traseului aşa că am intrat unde trebuie.

Prima lungime nu e chiar grea, dar e mîzgoasă şi urîtă din punct de vedere al căţărării. Se termină pe o mică brînă de unde pleacă a doua lungime fix cu o surplombă unde se află şi primul pas al traseului. Un 7- pe care am reuşit să-l trec la liber. mai sus puţin dau de un 6+ care parcă e mai tare decît pasul de mai jos. De aici traseul nu mai pune probleme pînă la lungimea a 11-a unde mai dăm peste un pas de 7- pe care-l trec tot la liber, dar la limită. Prind în ultimul moment o priză şi reuşesc să mă echilibrez. In lungimea precedentă am mai avut ceva emoţii cînd nu am observat un spit aflat pe un horn şi ca să evit intratul în acel horn am ieşit pe o muchie spre dreata urcînd fără asigurare vreo 8-10m pînă în regrupare.

Retragerea din acest traseu este de o frumuseţe aparte. Se urmează o potecuţă spre stînga, potecuţă marcată cu momîi, care ne conduce printre arbori bîtrîni şi prin poieni pline de verdeaţă pînă la o mare poiană unde se află o cabană. De aici se coboară pe poteca marcată. Evident că ne prinde ploaia şi ne cam udă iarăşi.

ca s-avem forţă la cocoţ/ sa nu fim legume/ bagam la stomac un boţ/ de carne cu renume

Duminică plecăm în aventura aventurilor. Să vizităm castelul Neuschwanstein. Renumitul castel ce apare prin desenele animate. Buuun.

Pentru ca frazele inteligente încep cu "deci", deci plecăm pe autostradă spre München. S-ar presupune ca cei 200km pe care-i avem de parcurs nu ne-ar lua foarte mult pe autostradă, mai ales pe una din Germania, dar nu, din 2o în 20 de km se pune limitare de viteză pentru că se lucrează la tot soiul de pasarele. La un momentdat GPS-ul ne scoate de pe autostradă şi răsuflăm uşuraţi. Nu pentru mult timp căci după cîşiva kilometri ne bagă la loc. Na drăcie. Mergem iar prin aglomeraţia respectivă şi iar suntem scoşi de pe autostradă. De data aceasta fără a mai reintra.

Şi cum mergeam noi aşa, cu ochii mari că poate poate se apropie castelul numai ce simt că nu mai am acceleraţie, nu mai am servofrînă, nu mai am nimic. Bine că mai am totuşi direcţie. Tragem pe dreapta şi începem lungul şir de telefoane pe la cunoscuţi. Inspectăm pe rînd pompa de benzina, furtunele de benzină, bateria, contactul furtunul care duce la injectoare(daca scuipă benzină) şi cam tot ce ne duce capul. Pînă la urmă suntem îndrumaţi să desfacem capacul de la motor, să dam la automat şi să vedem dacă se învîrte motorul. Ei bine motorul nu se învîrtea. Răspuns corect: cureau de distribuţie cedase. Ar fi trebuit schimbată înainte de plecare, dar Danei i se spusese de la service-ul din Romania că va trebui schimbata după 90mii km ori maşina făcuse abia 70mii de la ultima schimbare. Ce dracu să facem noi duminica după-amiază în Germania cînd nimeni nu lucrează?! Sunăm la un transportator auto care ne informează că cel mai apropiat service Renault este la 25km şi ca ne costă 300E să ne tracteze pînă acolo. 300E ??? Mai bine o împingem decît să dăm banii ăştia. Din fericire GPS-ul care ne făcuse ghiduşia cu autostrada mai devreme ne scoate acum din rahat. La numai 4km de noi apare un service Renault.

Eu şi Mihai o luăm la pas pînă acolo şi într-adevăr, găsim serrvice-ul. Cînd ajungem noi remarc într-o maşină cu logo-ul firmei două persoane. Ne mai învîrtim pe-acolo ne mai uităm prin geam. Pustiu. Hotărîm să le abordăm pe cele două persoane, un el şi o ea destul de tinerei, şi să le spunem problema noastră. El nu vorbeşte engleză. Ea da. Aşa că ea face pe translatorul între noi şi respectivul tip, prietenul ei, care, ca să vezi că totuşi norocul nu ne-a părăsit complet, este chiar patronul service-ului. După ce lămurim ce am păţit şi unde anume suntem, respectivii se oferă să ne ajute aşa că ne urcăm la ei în maşină şi ne deplasăm spre locul unde am lăsat maşina, sau unde ne-a lăsat ea pe noi. Tipii ne tractează maşina şi o duc la service, iar pe noi ne lasă la o pensiune cu promisiunea că luni, la prima oră, vor începe să umble la maşină.

Si uite aşa am ajuns să vizităm împrejurimile localităţii Bad Bayersoien. Băieţii de la AutoHaus Maier au dat dovadă de profesionalism şi luni dimineaţă s-au apucat de treabă aşa că, la orele prînzului cînd am ajuns noi, maşina era deja desfăcută, iar marţi la amiază era deja montat totul pe ea. Mă gîndesc acum la service-urile de la noi unde te-apuca bătrîneţea dacă-ţi duci maşina. Costul total al reparaţiei care a inclus schimbarea de ulei, planarea chiulasei, schimbarea supapelor, schimbarea curelei de distribuţie, manoperă şi încă cîteva mărunţişuri = 800E. Să nu te apuce dracii cînd te iei după proştii de la service-urile de la noi şi schimbi distribuţia la 90miikm în loc de 60-70mii cat ar fi normal la o a doua schibare?

un colecţionar de detoate

urzeala tronurilor

cucuvele

alte cucuvele

na, ca mi-au facut statuie!

Ne-am luat la revedere de la gazde, de la cei ce ne-au ajutat cu reparaţia şi am plecat spre marele castel. Doar că ne-am întors mai repede decît am sperat înapoi la service. La o anumită turaţie a motorului acesta vibra foarte urît. La service totul s-a rezolvat cu ranga. Scutul sau ceva pe sub maşină, era foarte apropiat de motor şi la o turaţie anume intra in rezonanţă producînd acea vibraţie. Prinurmare au îndoit puţin respectiva tablă şi totul a fost perfect. Maşina mergea ca unsă.

O luăm din loc pentru a treia oară spre minunea minumilor: Neuschwanstein.
Ajungem şi-l vedem. De jos pare drăguţ, dar odată ajunşi lîngă el, impresia dispare. Nu excelează cu nimic prin arhitectură. În interior, unde nu aveam voie să fotografiem sau să filmăm(oare de ce) nu am remarcat nimic deosebit cu excepţia unei singure încăprei cu mobilier sculptat care chiar era interesant. In rest picturi urîte, cu aspect bisericesc, nimic deosebit. Am avut exact senzatia ca m-am dus la pomul lăudat. Mult marketing, nimic deosebit. Asadar, dacă aveţi intenţia de a vizita acest castel, uitaţi-o (intenţia). Merită numai şi numai dacă vă plăteşte cineva să îl vizitaţi, altfel nu. Mai şi costă intrarea cît nu face, mai pierzi şi vremea şi, dacă e vară cică mai stai şi la cozi interminabile. Din punctul meu de vedere NEUSCHVANSTEIN este un castel mediocru, singurul lui punct forte fiind pozitionarea.

Ne întoarcem la corturi după trei zile

Neuschwanstein

Hohenschwangau

Joi. Dana se interesează de vreme şi ne zice că unde suntem noi o să plouă, dar la nu ştiu cîţi km mai departe va fi vreme bună. Tocmai bună de făcut o viaferrata celebră prin preajma locului. Ei, dacă-i vremea naşpa atunci fie, renunţăm lă cocoţ şi mergem la viaferrata. Plecăm spre multlăudata viaferrata Königsjodler. Cică frumoasă. După cele din Dolomiţi aceasta mi s-a părut floare la ureche şi, cum am urcat numai pe ceaţă, nu pot spune că peisajele m-au impresionat.

Ne-am retras de la jumătate căci nu mai aveam timp să o terminăm. Ce mi s-a părut aiurea e că, ajunşi la corturi, am remarcat faptul că vremea era perfect senină, cerul plin de stele, iar de unde veneam noi vremea fusese cam naşpa, nori, ceaţă, frig. Şi uite aşa, pentru o viaferrata inceţoşată, am pierdut o zi de cocoţ şi asta mi-a lăsat un gust amar.

nu, nu ma pozez singur de la distante mari. E doar o eroare la punerea siglelor

Vineri am plecat spre casă căci duminică trebuia să fiu în ţară la festivalul de fotografie "Secvenţe" unde am participat şi eu cu cîteva exponate. Cam aşa a fost concediul de anul acesta din Germania.