O zi la Veliko. Cocoţ şi voie bună.

Am plecat la Veliko pentru a profita de ultimele zile cu temperaturi propice căţăratului. Drumul a trecut pe nerăsuflate şi ajungem la falezele de la Sveta Troiţa unde ne desfăşurăm echipamentul şi ne alegem liniile. Vremea e foarte plăcută, un soare blînd, de toamnă, ne încălzeşte atît pe noi cît şi peretele.

Împreună cu Claudia, Cornel Sain, zis şi Baba, se ocupă de un traseu mai tăricel în timp ce eu şi Angi intrăm pe un traseu pe la gradul 7, o fisură ce pleacă deasupra grotei şi pe care am mai făcut-o cu ceva timp în urmă.

După ce ne dăm pe acest traseu şi încercăm şi traseul celeilalte echipe, Cornel ne duce la un sector unde nu am căţărat niciodată pînă acum şi unde ne urcăm pe o linie frumoasă şi nu foarte dificilă. După ce epuizăm şi ultima picătură de energie decidem că am rămîne degeaba şi duminică întrucît nu prea mai avem vlagă, aşa că luăm calea restaurantului Pizza Tempo apoi pe cea a Bucureştiului.

A fost o zi cu multă voie bună şi cu trasee frumoase.