Vorbesc cu Mihai sa stabilim o iesire si o destinatie. Variantele curg pe banda rulanta asa ca avem de ales intre o tura cu cortul in Macin, o iesire in Iezer, o iesire in Leaota si ca ultima varianta cabana Turnuri din Fagaras.
Rand pe rand renuntam la ele ca la intrebarile gresite din testele grila:
- Macin. Cu cortul dupa o saptamana de la raceala ce m-a tinut la pat se exclude din start.
- Iezer. Ar fi ceva dar parca nu ma atrage acum.
- Leaota. In care cabana? In aia cu geamuri sparte si vai de ea in care mai si platesti ca sa ai unde degera? Pai nu, multumesc, pot degera si moca daca vreau neaparat.
-Turnuri. Cu ani in urma am coborat din Podragu si pe traseu era marcaj: Pana in Victoria 5 ore. Dupa vreo ora de coborare alt marcaj: Victoria 4 ore jumatate. Ei na?!!? Dar cum or fi marcat astia traseul? Iarna, pe schiuri? Am jurat atunci ca nu o sa urc in Podragu pururea si in vecii vecilor, Amin, Doamne miluiesteee, Doamne miluiesteee, Doamne miluiesteee... De Turnuri stiam ca-i mai la vale insa tot pe valea "timpilor relativi" era.
Totusi, dupa ce am analizat celelalte optiuni, alegem Turnuri.
Sunt vehiculati timpi de parcurgere a traseului undeva intre 5 si 7 ore. Hm...Ne gandim, analizam varianta de a merge cu masinile cat mai mult pe forestier, mai suna cineva la cabanier si intr-un final aflam ca-s cam 5 ore maxim de la cabana Arpasu. Asa mai merge.
Dau sfara in tara ca plec in Fagaras la Turnuri si altor prieteni ce isi exprimasera dorinta de a iesi in week-end. O prietena ma refuza motivand ca vrea o tura mai mare si mai tare decat mers pana la cabana in Turnuri si ca urmare se duce in Piatra Mare. O fi traseul asta mai mare si mai tare dar cred ca numai daca-l urci legat de maini si de picioare....
Alt amic dupa ce imi zice toata ziua ca 99% merge ma suna seara si imi spune ca nu mai poate sa vina. Imi insira niste motive si-si cere scuze. Asta e. Stie el mai bine.
Dintre toti cei 4 insi pe care ii trecusem la potentiali pasageri in masina noastra raman doar cu Florin zis si Fane care, dupa ce m-a blagoslovit bine de tot ca nu l-am anuntat de tura din Negoiu, confirma prezenta.
Alti participanti la tura sunt: Dana si Radu (din Bucuresti), Romeo si Mihai (din Ploiesti) si Iuliana zisa si Eoliana din Sibiu.
Bagajele nu sunt grele tinand cont ca mergem doar pentru o seara. Pe langa haine si ceva mancare mai pun coltarii, pioletul si betele de schi, acestea din urma fiind singurele de care m-am folosit. Celelalte le-am luat preventiv gandindu-ma la gheturile pe care le-am avut de traversat prin padure in tura precedenta.
Stabilesc cu Fane sa plecam la 6,30 din Bucuersti. Dimineata insa ma moscai putin si uite ca plecam pe la 7. In drum spre Ploiesti oprim la bunici la tara sa ne luam doza de 4litri de vin.
La Ploiesti fac stanga la giratoriu sa intru pe centura si mentin o viteza de 70 si ceva la ora numai ca, dupa cateva sute de metri, pe dreapta, dupa o trecere de pietoni unde imi amintesc tardiv ca era o reducere de viteza semnificativa, ma trezesc cu frumusete de masina de politie cu radarul spre noi. Bai sa fie. Cat era limita acolo? Si da-i si calculeaza. Daca era 30 si eu ma apropiam de 80 sunt aproape de aia 50 km peste viteza legala, motiv de suspendare a carnetului. Ptiu drace, nu acum ca vine primavara si trebuie sa scot motorul de la hibernare. (am aflat la intoarcere ca in portiunea respectiva nu exista niciun marcaj de limitare a vitezei pe marginea drumului ci doar unul cu vopsea de-aia groasa dar sarita mai mult de jumatate, desenat pe mijlocul strazii). Asta e.. ce-o fi o fi. Ne continuam drumul.
Aflam ca ceilalti sunt putin inaintea noastra si ca vor opri in Comarnic sa cumpere cozonac. Mda, noi cu vinul ei cu cozonacul... fiecare cu energizantele lui.
Ii depasim la Comarnic si ne dam intalnire la benzinaria din Rasnov unde voiam sa alimentam atat masina cat si burtile. Dupa ce facem plinurile de rigoare ne continuam calatoria catre Arpasul de Jos unde parasim drumul national indreptandu-ne catre Arpasul se Sus. Aici ne intalnim cu Iuliana, cerem niste indicatii de la localnici si plecam cu intentia de a ajunge la cabana Arpasu. Intentia era buna indicatiile ba. Mai ratacim o leaca prin satucul acesta pentru ca in final sa ne arate cineva drumul coerct.
Mergem pe el cale de cativa kilometri pana ce ajungem la o bifurcatie de unde nu stim incotro sa o luam. Marcaje din parti, oameni la fel.... Asa ca scoatem harta sa ne lamurim. Alegem varianta ce merge spre stanga la indicatiile lui Mihai care mai trecuse pe aici cu bicicleta cu ceva vreme in urma. Intr-adevar, trecem pe langa o cabana care putea fi sau nu cabana Arpasu si continuam drumul prin padure nu fara ceva emotii cand intr-o panta cauciucurile de toate sezoanele refuza cu incapatanare sa prinda aderenta drept pentru care Mihai si Florin ma ajuta cu impinsul. Trecem de portiunea aceasta si continuam pana la o alta bifurcatie unde, minune, se afla un marcaj turistic. Un stalp indicator ce ne arata vreo 4 ore pana la cabana Turnuri.
Facem cateva aranjamente de trei masini luate cate una si puse in asa fel incat sa nu ne trezim la intoarcere ca utilajele exploatatorilor forestieri ne lasa pietoni. Ne echipam si dam sa plecam moment in care imi amintesc ca uitasem in masina pretiosul vin. Descui masina si il rog pe Florin sa ia cele doua sticle de vin. Pe una i-o dau lui Mihai si pe alta o pun pe rucsacul meu.
In sfarsit plecam urmarind marcajul triunghi rosu ce avea sa ne calauzeasca pana la cabana. Si mergem si mergem si dupa vreo 15-20 de minute imi amintesc ca parca nu am incuiat masina dupa ce a scos Florin vinul. Si ma framant sa-mi amintesc daca am facut gestul apasarii butonului de telecomanda sau nu. E clar ca initial am incuiat masina dupa care am descuiat-o sa scoatem vinul si de aici pauza.... lipsa memorie... bad sectors on hard drive. De lene si pe principiul "poate am incuiat totusi" iau decizia de a merge inainte.
Pe drum intalnim cateva caderi de apa inghetate. Dupa accidentul de pe transfagarasan cu tipul care a murit strivit de un astfel de turture ma cam feresc sa ma apropii de ele.
Traseul urmeaza pentru inceput drumul forestier de pe Valea Arpasului si dupa cativa kilometri coteste brusc spre stanga spate incepand un urcus sustinut, pe versantul drept al vaii (stanga cum urci). Deja de pe drumul forestier ne separam in doua grupulete. Eu, Mihai, Iuliana si Florin o luam inainte avand un ritm putin mai alert in timp ce Dana, Radu si Romeo raman ceva mai in urma.
Traseul nu e dificil. Dupa portiunea de inceput cu un urcus putin mai abrupt se domoleste pana-intr-atat incat, la un momentdat, incepe sa coboare. Si coboara. Si coboara. Stau cu Mihai si ne intrebam daca noi week-end-ul acesta "urcam la Turnuri" sau "coboram la Turnuri". Dupa cum e traseul cred ca ultima varianta are castig de cauza. Insa nu pentru mult timp caci vine si portiunea de urcus. Ajungem la marcajul ce ne anunta ca mai este o ora pana la cabana.
Buuuun. Pana aici facusem aproape trei ore. Eram in grafic. Intr-o ora suntem la cabana. Mda. Asta era "socoteala de-acasa". Aia din targ dadea cu virgula caci ora pana la cabana a avut 90 de minute.
Ma uitam in sus si incercam sa-mi dau seama cam pe unde se termina padurea, cabana fiind la iesirea din aceasta. Degeaba. Nu prea zaream mare lucru. La un momentdat aud latratul cainilor ceea ce inseamna ca nu mai aveam mult. Un indicator ma anunta ca mai sunt doar 15 minute. Din fericire asta a indicat bine.
Ajung la cabana cu cateva minute inaintea celorlalti trei si sunt intampinat de caini si cabanier care ma indruma catrecabanei.
Inaintea noastra sosise un grup maricel din Brasov si pe ei ii bagase in cabana, pentru noi ramanand priciurile. Anexa, lipita de cabana, pare mai de graba o magazie, utilata cu o sobita tip godin ce nu prea inspira sentimentul de caldura. Cand am sosit eu cabanierul abia incepuse sa faca focul asa ca inauntru era ceva fum care m-a cam nelinistit insa odata cu incalzirea incaperii tirajul a functionat relativ normal si fumul nu a mai iesit decat de foarte putin ori.
La cinci minute dupa mine sosesc si ceilalti trei companioni. Cu exceptia Iulianei, careia nu i-a suras ideea de a dormi acolo caci nu-si luase sacul de puf, noi ceilalti am fost multumiti si mai ales optimisti. Florin nici macar nu avea sac dar erau suficiente paturi asa ca nu ne facem griji.
Dupa ce luam pe noi ceva haine uscate ne facem intrarea in sala de mese unde luam contact cu grupul brasovean. Nu erau chiar genul de oameni pe care ma asteptam sa-i gasesc iarna in cabana in Fagaras insa bravo lor ca au urcat pana acolo.
Ne-am asezat la masa libera care mai ramasese si am comandat ceva de mancare. O ciorba de fasole. Pana se prepara ciorba gustam cativa carnaciori adusi de acasa, mai schimbam o vorba, mai tragem o dusca si, incalziti de vin si cu o muzica buna pe fundal (desi ar fi mers de minune niste cantece la chitara) ne apuca voia buna si mai ca ne ia cu chef de dans. Ne bataim pe banci stanga dreapta ca niste pinguini beti pana in momentul in care apare ciorba. Eeeee. Ce poate fi mai bun ca o ciorba de fasole alaturi de o farfurie de ceapa rosie frecata cu sare si ceva ardei iute taiat marunt si murat? Am uitat de dans, adica de balabaneala aia dubioasa, si ne-am infipt fiecare cu lingurile in strachini, nu inainte de a lua cateva cadre ca amintire ca doar suntem si noi suflete de artisti, nu!? Trebuie sa ne hranim si spiritul nu numai trupul.
Soseste si grupul secund. Sosec si ciorbele lor. Si pentru ca pofta e mare comandam si niste piure cu tocanita servit, spre surprinderea noastra, alaturi de o farfurie cu un amestec de muraturi scoase chiar de sub masa la care stateam. Adica sub masa era chepengul care dadea spre pivnita. Ehei, cine stie ce-o mai ascunde beciul ala...
Terminam de mancat si ne asezam la povesti cu cabanierul, la mangaiat si hranit cainii cabanei... la vin fiert, ceaiuri si voie buna.
Intr-un final ne retragem catre priciuri. Nu toti insa. Eoliana se lipeste de un pat ramas liber in cabana asa ca nu ne va tine companie la concertul de sforaituri. Dezertoarea.
Adorm imediat ce pun capul pe perna si visez tot soiul de chestii dubioase, mai cu seama faptul ca muncitorii forestieri imi fura din masina lasata deschisa numai handsfree-ul fara a-mi lua si casetofonul. Ce-nseamna grijile dom'ne.... Adica prostia, ca m-as fi putut intoarce sa verific masina, dar leeenea ...
Dimineata vremea parea ca ne face in ciuda ca trebuie sa plecam, soarele luminand crestele.
Mancam repede o omleta, adica doar o mancam repede ca de facut se face cate una la cateva minute bune asa ca asteptam ceva pana ce toata lumea baga omleta proprie in ghiozdanel.
Icercam sa aflam daca mai sunt si alte variante de coborare decat cea pe care urcasem. Se pare ca nu avem sansa de a face alt traseu asa ca ne luam ramas bun de la cabanier si o dam la vale nu inainte de a face cateva poze de semigrup in fata cabanei. Semigrup pentru ca Radu si Romeo au plecat inaintea noastra.
Poteca, la fel ca la urcare. Cam plictisitoare. Pe drumul forestier mai ca nu am alergat sa ajung mai repede la masina sa vad pagubele. Din fericire nu imi disparuse nimic desi, asa cum bine am presupus, lasasem masina descuiata.
Ne luam la revedere unii de la altii si ne vedem de drumurile noastre. Dar aventura nu se termina pentru mine si pentru Dana. Suntem opriti de un filtru de politie si anuntati ca am fost surprinsi de radar in localitatea Ucea nu stiu de care... cu viteza de 68 de km la ora in zona de restrictie la 50. Pac, amenda. Pac, proces verbal. Pac, injuraturile de rigoare. Cat stam sa scrie nenea ala procesul verbal Dana are proasta inspiratie sa opreasca motorul masinii uitand faza lunga pornita. Evident ca dupa un sfert de ora cat i-a luat aluia sa scrie doua procese verbale a cate 15 randuri fiecare de parca trebuia sa le faca in versuri si sa le gaseasca rime, bateria a cedat si masina n-a mai pornit asa ca facem manevrele de resuscitare ajutati de bateria de pe masina mea. Pacientul isi revine instant si dupa ce-l decuplam de la aparate ne uram drum bun si ne vedem fiecare de soseaua lui mergand cu fix 50km la ora prin toate celelalte localitati. Secolul vitezei cica.
Cam asta a fost iesirea de inceput de februarie. Pe curand.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu