Ciucaş - Ceaţă si veselie ( 18-20 feb 2011)

   După câteva oscilări între diferite locaţii alegem ca destinaţie pentru sfârşitul de săptămână Ciucaşul, muntele unde, deşi aproape, nu am ajuns decât o singură dată si atunci doar până la Căsuţa din Poveşti.
   Pentru că se anunţau nouă participanţi la tură am hotărât să apelăm la un microbuz împrumutat de la un prieten şi pe care urma să îl conduc eu deşi nu mai condusesem un astfel de vehicul până atunci. Plecarea se hotărâse pentru vineri seară in jurul orei opt.
   Colegi de drumeţie îmi vor fi: Anca (soră-mea), Mihai, Dana , Teo, Magda,  Elena  şi Radu. Al nouălea participant, o prietenă de-a lui Mihai, a renunţat între timp.
   Plecarea are loc cu o mică întârziere (nici nu mă mai miră) şi asta pentru că mi-a luat ceva timp să mă obişnuiesc cu comenzile "autobuzului".
   După ce-i culeg pe toţi de pe unde stabilisem ne avântăm vijelios spre Ploiesti să-l pescuim şi pe Mihai. Prin "vijelios" se va înţelege o viteză de 70 respectiv 50 km/oră, regulamentar de altfel, aşa cum am procedat tot drumul.
  Totul a decurs normal până la părăsirea DN-ului şi intrarea pe drumul spre Muntele Roşu. Dacă până aici drumul a fost dezăpezit de aici în colo era acoperit de zăpadă, nu foarte mare, dar sub care se ascundea mişeleşte un strat subţire de gheaţă. Am urcat noi o serpentină insă panta măricică si stratul mai sus amintit ne-au dat de furcă, mai precis masina a refuzat să mai avanseze. Toată lumea s-a dat jos din maşină în speranţa că aşa vom păcăli natura, dar se pare că natura ne-a păcălit căci la un moment dat, în timp ce toţi ne invârteam în jurul microbuzului făcând haz de necaz şi dându-ne cu părerea dacă merita să încerăm să urcăm, maşina, supărată că pe ea n-o întreabă nimeni ce doreşte, cu toată frana de mana trasă a luat-o usor la vale. Nu mult. Un metru. Suficient însă să îmi treacă prin cap scenarii cu microbuzul răsturnat printre copaci. In astfel de momente sunt bune nişte lanţuri pe care, din fericire, le aveam. Teo se oferă să le monteze şi după puţin efort reuşeşte. Intre timp coborîse şi cabanierul de la Muntele Roşu, în papucul lui 4x4, să ne dea o mână de ajutor. Cu lanţurile montate o iau uşor la deal urmat de Dacia papuc în care s-au înghesuit restul oamenilor. Mai cu chiu, mai cu vai am ajuns la cabană unde am descărcat bagajele şi ne-am luat în primire camerele. Am despachetat mirându-ne şi, în acelaşi timp, bucurându-ne de căldura pe care am găsit-o şi de ospitalitatea cabanierului, lucru la care nu prea ne aşteptam ţinând cont că este o zonă, să zicem, comercială.
  In cameră, până să dăm stingerea, ne agăţăm de-o sticlă de vin, glumim, povestim, fac două-trei poze şi.... somn.

  Dimineaţă ne trezim foarte devreme...pe la ora nouă. Ne târâm până la sala de mese, mâncăm, radem nişte cafele şi discutăm despre ce traseu să facem. Ţinând cont că toată noaptea a nins si ca âncă ningea, plafonul de nori fiind jos şi vizibilitatea redusă, renunţăm la varianta parcurgerii crestei Zăganului alegând o variantă mai simplă: Gropşoarele - Cabana Ciucaş - Valea Berii - Căsuţa din Poveşti - Muntele Roşu.
  Ne terminăm cafelele şi pornim la drum plini de voie bună. Traseul, marcat cu triunghi roşu, începe de pe drumul din faţa cabanei luând pentru început direcţia NNE şi parcurgând o mică pantă, iar după câteva sute de metri face puţin dreapta spre NE, într-un urcuş puţin mai accentuat, pentru ca după alte câteva sute de metri să urmeze oarecum curba de nivel, iar mai apoi un urcuş destul de lin.

  O iau puţin înainte pentru a mă bucura de liniştea naturii si de zăpada necălcată, dar şi pentru a surprinde in fotografii intregul grup. Depăşesc o zonă relativ adăpostită şi ajung intr-un gol unde ceaţa şi vântul îmi crează mici probleme de orientare. Mai mult bănuind direcţia traseului bag capul între umeri şi-i dau înainte pâna ce zăresc stâlpul de marcaj. Continuăm în acelaşi ritm pînă ajungem la marcajul de bifurcaţie. Spre sud urcarea pe Vf Gropşoarele, iar spre nord Cabana Ciucaş.

   Ne odihnim puţin, bem o gură de ceai sau apa, după caz, timp în care "artiştii" îşi găsesc de lucru pe ici pe colo căutând diverse unghiuri şi încadrări.

    Hotărâm totuşi că nu are rost să urcăm pe Gropşoarele doar pentru palmares, fără a putea vedea nimic de acolo aşa ca decidem destul de repede să continuăm în direcţia cabanei Ciucaş. De aici îcepem o coborâre lină spre nord până la un alt marcaj de unde cotim brusc spre vest.

   Traseul părăseşte culmea bătută de vânt şi continuă la adăpostul copacilor unde, însă, zăpada era depusă in strat mai mare, solicitându-ne puţin mai mult.

   Ieşim după ceva vreme într-o poieniţă unde eu şi Mihai ne dăm seama că nu executasem încă ritualul magic şi anume dansul sincron.

  După momentul artistic continuăm spre cabana Ciucaş urcând puţin pentru ca mai apoi sa coborâm într-o vale unde zapada ajungea până la genunchi obligându-ne la tăiat potecă. N-am tăiat mult pentru că norocul ne-a suras (de la dansul magic, se pare) si am întâlnit o echipă de doi băieţi şi două fete ce făceau acelaşi traseu, dar in sens invers. Le ţi mulţumim pe această cale pentru ajutorul involuntar acordat.

  Ajunşi la cabana suntem lasaţi sa intrăm in holul ei pentru a ne adăposti câteva minute de vânt şi a lua o mică gustare.
  Cabana se afla în construcţie urmând a fi dată în folosinţa la 1 iunie, asta după spusele cuiva de pe acolo. Cât timp am mâncat şi ne.am încălzit Teo a aruncat un ochi pe la etaj anunţându-ne că, după cum arată, va fi o cabană de lux cu băi in camera...etc. Probabil ca si preţurile vor fi unele pe măsură, dar asta rămâne de văzut.
  De la cabană coborâm pe Valea Berii pe drumul forestier, ce mi s-a părut destul de abrupt pentru alte tipuri de maşini decât 4x4, traversând mai jos râuleţul si continuând urcuşul prin pădure până la Casuţa din Poveşti, pustie de data aceasta.

  Dupa micul popas pornim iar la drum si ajungem în cateva minute la cabană unde ne amuzăm copios de faptul că maşina unor mitocani ce şi-o lasaseră fix în mijlocul drumului fusese ingropată complet în zăpadă de către niste tipi ce au vrut să le arate că nu aşa se parchează regulamentar. Numerele de îmatriculare au ţinut loc de "bomboana de pe colivă" sau "cireaşa de pe tort"... dupa preferinţa...

  Seara am petrecut-o în sala de mese la o vorba şi o cană cu vin. Dimineaţa am constatat cu părere de rău ca vremea nu se îmbunătăţise aşa că renunţăm la a mai face ceva în zonă şi hotărâm să plecăm spre Bratocea.
  Coborârea de la cabană se face fără probleme şi după ce ajungem la DN dăm lanţurile jos şi ne continuăm drumul până în pasul Bratocea. Acolo lăsăm maşina la şosea şi plecăm spre culmi. Pe traseu ne întâlnim cu aceeaşi echipă cu care ne intâlnisem yiua precedentă in apropiere de cabana Ciucaş. Schimbăm două trei vrobe si ne vedem fiecare de drumurile noastre. Inspectăm o stână părăsită, apoi continuăm drumul până la releu şi de acolo în sus.

Cerul, care la un moment dat daduse semne de degajare, devine din nou acoperit de nori, ceaţa reducându-ne vizibilitatea destul de mult pe anumite porţiuni.

  După ceva urcuş, când vizibilitatea se micşorase destul de mult,  hotărâm ca nu are niciun rost să continuăm in acest mod şi luăm decizia întoarcerii.

   Drumul de întoarcere a decurs fără peripeţii sau alte evenimente demne de luat în seamă.
   Pe curând!