Alpinism la Vratsa. 10-13 iunie 2011

Ca şi până acum ploaia ne-a gonit din ţară spre zone sudice şi mai puţin afectate de precipitaţii. Fiin liber de Rusalii şi având trei zile la dispoziţie am ales o zonă de cocoţ ceva mai îndepărtată. În Bulgaria la Vratsa. 330 kilometri pe care o sa-i străbatem noaptea.

Drumurile bune, mersul constant până la un momentdat când dintr-un tufiş iese zânul cu bagheta lui magică şi printr-o vrajă scurtă ne trage pe dreapta. Încearcă să-mi spună ceva pe limba lui dar nu prea înţeleg nimic. Atunci o ia pe engleză din care pricep ceva cu "localitate, limită, 40km la oră, reţinut permis, bancă, plată, venit luni şi recuperat permis...". Mă fac că nu înţeleg nimic şi îi rog pe ceilalţi să discute. Zânul o ţinea pe-a lui. Într-un final rosteşte formula magică şi alungă toate temerile: "twenty euro".
Cotizăm şi ne vedem de drum.

Ajungem la Vratsa pe la două şi ceva. Aruncăm repede corturile şi pe noi în ele şi somn nene... ca şapte ore de condus şi-au cam spus cuvântul.

Dimineaţă ne trezim şi admirăm peisajul. Wow, câta-i pereţii!!! Calcar cu plăci verticale. Foarte interesant.

Mâncăm repede ceva şi fuga spre trasee. O parte dintre ele se află chiar lângă locul de campare, altele ceva mai sus. Cele de lângă corturi se ocupaseră deja cu nişte cursanţi aşa că am plecat spre cele puţin mai îndepărtate. Ne uităm la ele ezintând să alegem vreunul. Mihai e lovit de lene ca după fiecare masă. Ba, mai mult, cad şi câteva picături de ploaie.

Doar nu am venit până aici ca să stau întins pe pietre şi s-ascult ploaia aşa că mă echipez şi-i spun lui Mihai să mă fileze. Am ales un traseu din trei lungimi din care facem doar două. Am renunţat la a treia lungime, un diedru vertical de vreo 40m . Fiind o lungime lungă, iar noi având o singură coardă de 60m nu am vrut să facem regrupare intermediară într-o singură ancoră. . Am urcat totuşi mai sus pe o altă variantă, un diedru interesant. La fel de lung ca şi lungimea pe care o evitasem, dar care avea un punct intermediar cu o platformă pe care puteam încropi o regrupare la retragere. Lungimile sunt frumoase. Ultima are cateva pasaje de bavareză foarte interesante. După ce rapelăm o lăsăm şi pe Dana să se dea pe prima lungime.

Eu îmi fac de lucru prin paduricile din împrejurimi cu aparatul foto la gât.

Se înserează şi ne retragem la cort. Dăm fuga până în Vratsa să luăm niste beri şi ceva de ronţăit după care plecăm la o scurtă plimbare prin preajmă, descoperind nişte ruine ale unei fortificaţii străvechi. Se lasă întunericul şi apar licuricii. Ce frumos. Nu am mai văzut de mult timp licurici. Ne întoarcem la cort şi ne culcăm.

A doua zi dimineaţă Mihai se simte obosit aşa că se mai culcă puţin. Eu şi Dana ne plimbăm prin zonă până la o mare grotă pe care o văzusem din perete.

După plimbare hotărâm să urcăm un traseu din două lungimi, prima fiind un mare diedru.

Intru cap. Este un traseu de chei de mână. Bagi mâna, faci cheie, bagi mâna, faci cheie... si tot aşa cam pe tot parcursul primei lungimi. M-am ales cu o rană pe exteriorul palmei şi abia acum mi-am dat seama ce voia să zică un tip ce făcea acelaşi traseu cu o zi în urmă "ăsta-i traseu de chei, stai să-mi pun mânuşile..."

Ajung în regrupare şi-l aştept pe Mihai. După ce ajunge mă duc mai departe pe a doua lungime. Abia ajung sus că începe să plouă. Fix după ce am asigurat regruparea. Mulţumesc Domnului că nu m-a prins în urcare căci pe calcarul ăla nu stiu dacă aş fi reuşit să urc dacă s-ar fi udat. Mai greu a fost de Mihai care a trebuit să urce pe peretele ud. În cele din urmă a reuşit să ajungă sus. Mulţumesc iarăşi celui de sus că regruparea se află sub o surplombă astfel că nu ne plouă deloc. Ne punem pe aşteptat. Ploaia nu dă semne de oprire ba chiar se înteţeşte. La un momendat nu se mai zăreşte nimic din munţii din faţa noastră, iar bubuiturile încep să se apropie dubios de mult de noi. Ma uitam la carabiniere şi mă gândeam ce bine era dacă nu erau de metal. Din fericire nu păţim nimic. După vreo oră şi ceva ploaia se opreşte, norii negri se îndepărtează, iar noi putem rapela liniştiţi.

La corturi linişte. Doar Dana mai era. Toţi plecaseră. De la Dana am aflat ca o altă echipă românească făcuse cinci sau şase rapeluri pe ploaie. Brrrr... Punem primusul la treabă şi pregătim o supă caldă şi-o porţie de paste.

Luni dimineaţă. Pentru început suntem singuri. nu însă pentru mult timp. Apar câţiva tineri de la şcoala de alpinism. Ne dăm şi noi prin preajmă pe nişte trasee uşoare apoi ne băgăm într-un 7- pe care Mihai îl face cap punând o manşă.

Ne dăm şi noi pe el o vreme apoi vine timpul să strângem calabalâcul şi s-o luăm spre casă.

Mergem regulamentar să nu ne mai oprească zânul zânilor şi să mai facă o vrajă prin care să ne uşureze de alţi douăzeci de euroi. Apropos de zîn, am verificat la întoarcere dacă este vreun indicator de limitare a vitezei sau de localitate însă nu am observat niciunul. Şi chiar dacă ne-am fi dat seama la ducere de acest lucru tot nu am fi avut ce face căci zânul avea bagheta fermecată si ne putea transforma în ce voia el, mai ales în zebre.

Vratsa, un loc ce merită vizitat mai ales pentru alpinism. Traseele din anumite sectoare sunt bine echipate cu ancore foarte solide şi sunt pentru toate gusturile.