O duminică scurtă prin Coştila.

   Duminică 5iunie. Plănuiesc de ceva vreme să mă răsucesc puţin prin Răsucită. Vremea nu se anunţă prea bună, dar sperăm totuşi să nu plouă.
   Plecăm din Bucureşti patru. Eu şi Mihai cu destinaţia Coştila, Dana şi Radu cu o altă destinaţie, Piatra Mare. În Buşteni îi lăsăm pe cei doi şi urcăm spre refugiu. Pe traseu îmi revin în minte secvenţe din turele făcute cu mulţi ani în urmă în zona Refugiului Coştila. Revăd schiţele pe care mă uitam odinioară, regrupările, partenerii de coardă de atunci. Au trecut ani. Vreo zece. Mai schimb câte o vorbă cu Mihai astfel că timpul trece repede şi ne trezim la băncuţă. Ne odihnim două minute şi o luăm iar la deal.
   Nu trecem pe la refugiu ci ne ducem direct către perete. Ţancul Mic. Scoatem de prin rucsaci echipamentul. 

 

   Arunc o privire lungă asupra începutului traseului. Nu e greu. O traversare dreapta, apoi in sus câţiva metri, stânga, iar sus...
Norii se tot adunau deasupra Baiului în cocoloaşe pufoase şi cam negre. Noi încă mai speram la o minune.
   Urc. Au apărut asigurări noi ceea ce mă bucură. Fac traversarea spre dreapta şi urc. Mă opresc mai sus cu ochii spre cer. Primul bubuit. Hmmm. Mihai vrea şi el sa vină măcar până aici. Pregătesc regruparea. " -Băăă, hai dă-te jos că nu mai urc. Se împute treaba..". Mda, se împuţise deja. Peste tot erau nori negri, iar Munţii Baiului dispăreau treptat în spatele unei perdele ceţoase.

 

 

 

 

   Dau rapelul, strângem şi o luăm spre refugiu. Aici ne întâlnim cu Sainu si încă o persoană. Ne salutăm, schimbăm două trei vorbe şi începe urgia. Plouă. Îmi amintesc din nou de o zi frumoasă petrecută la refugiu acum ceva ani. O torenţială cum rar am văzut. Pe Valea Coştilei curgea atunci un torent ce muta din loc bolovani imenşi.
   De plictiseală ne-am intins puţin la somn. O juma' de oră. Când ne-am trezit ploaia se oprise. La refugiu am rămas doar eu şi Mihai. În depărtare Vf. Picătura chiar aducea puţin c-o picatură.

 

 

 

 

   Peretele era încă ud însă traseul ATP are uscată prima lungime. Pun manşa şi ne dăm pe el. Urmează puţin antrenament pe o lungime din stânga ATP-ului apoi strângem jucăriile şi plecăm apre casă nu înainte de-ai recupera pe Dana şi Radu din Brebu, de la prietenii cu care fuseseră prin Piatra Mare. Apropos de Piatra Mare. Pe ei nu i-a plouat deloc, deşi norii pe care îi vedeam peste Baiului păreau a face prăpăd şi în zona Pietrei Mari. Doar păreau.
   După multe ture de cocoţ în Bulgaria, la calcar, iată că am avut ocazia să urc din nou în conglomerat. E frumos.