Dolomiţii. Nişte munţi fantastici.

(Cei care doresc detalii tehnice să se uite în josul paginii)
galeria foto

Concediu. O săptămână de concediu.

Cu ceva timp în urmă planificasem o ieşire pe Triglav însă la numai o sută şi ceva de kilometri distanţa de acest munte se află un adevarat bastion al alpinismului. Dolomiţii.

Echipa: Angi, Dana, Mihai, Radu şi eu.

Plecăm luni seară, pe la zece jumătate, cu maşina doldora de bagaje. După douăsprezece ore de muncă mă urc la volanul maşinii sperând să nu adorm pe drum. Nu-mi fac prea multe griji fiind obişnuit cu şofatul pe timp de noapte.

Traseul pe teritoriul României trece prin Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Deva, Arad, Nădlac. Ieşim din România undeva pe la 7,30-8. În Ungaria trecem prin Szeged, Budapesta, de aici o luăm SE spre lacul Balaton de unde facem dreapta spre Veszprem urmând E66 spre Graz (Austria), apoi mai departe spre Villach, Lienz, Dobbiaco, Cortina D'Ampezzo.

Până să ajungem în Cortina suntem însoţiţi de nişte nori urîti din care se scurgeau torente de ploaie ce ne dădeau fiori reci cu gândul posibilitatea de a prinde o săptămână ploioasă şi a fi venit degeaba. Noroc că n-a fost aşa...

În Cortina ne învârtim puţin până să găsim campingul Dolomiţi. Aruncăm repede corturile şi picăm laţi. Douăzeci şi cinci de ore am făcut până aici dintre care douăzeci şi trei am şofat eu. Sunt frânt.
Miercuri, 10 august.

Dana a avut însărcinarea de a se ocupa de găsirea hărţilor, a descrierilor traseelor şi a propunerii turelor.

Ziua 1

Pentru prima zi avem ca ţintă ceva nu foarte dificil. Tofana di Rozes.
Marcajele în Dolomiti diferă de cele din muntii noştri prin faptul că mai toate sunt cu bandă rosie verticală încadrată de benzi albe. Am văzut si un marcaj cu albastru.

După ce ne plimbăm putin prin Cortina pentru ca Mihai să-şi achiziţioneze o plăcuţă amortizoare pentru asigurarea de via ferrata plecăm pe ruta spre Passo Falzarego. Nu după mult timp, pe partea dreaptă, se desprinde un drum asfaltat ce duce la refugiul A. Dibona. Intrăm pe acest drum foarte îngust (pe care nu au loc două maşini) atenţi să nu ne trezim cu vreum biciclist kamikaze. Asfaltul se termină în locul unde drumul se bifurcă, o variantă mergând spre Dibona alta spre refugiu Duca D'Aosta.

Continuăm spre Dibona pe un drum pietruit. La refugiu ne aşteaptă o imensă parcare. Plină. Găsim cu greu un loc unde să lăsăm maşina.

In fata rafugiului Dibona (Mihai, Dana Radu si Angi)

Plecăm urmând poteca 404(pe hartă, 442 pe marcaj) spre Via Ferrata Lipella, pentru început în urcuş domol apoi, pe la baza peretelui, pe curba de nivel. În imensitatea peretelui zărim câteva echipe de alpinişti, unele sus de tot, altele abia intrând în traseu.

Soarele arde tare, dar vântul suflă rece. Ajungem la o bifurcaţie unde, pe dreapta, se află nişte scări metalice ce duc spre Gallerie d'Castelletto. Aici ne echipăm cu sistemele de via ferrata şi-i aşteptăm pe Mihai şi Radu ce rămăseseră să asiste la operaţiunea de recuperare a unei echipe de alpinişti ce avusese probleme în perete.

După treptele din metal traseul continuă printr-un tunel urcând destul de mult ca diferenţă de nivel. După ce ieşim din acesta traseul coboară puţin spre o şa fără a ajunge la aceasta. Aici suntem puţin în dubiu căci nu există niciun marcaj care să indice direcţia corectă. Spre şa se zăreşte o potecă ce coboară apoi tocmai jos în fundul vaii. Noroc cu un turist care ne indică direcţia corectă spre Tre Dite. Curbă de nivel pentru început, apoi urcuş şi tot aşa.

Tofana di Rozes. Pe grohotisul din dreapta se coboara de la Refujiul Giussani

Poteca spre Gallerie d' Castelletto

elicopterul salvamont ce i-a recuperat pe cei doi alpinisti din perete

Marmolada. În partea dreaptă a gheţarului se ovservă poteca ce duce la Punta Penia.

Echiparea pentru via ferrata

Gallerie d'Castelletto

Saua descrisa

Coborârea spre sa

Acest traseu nu mi s-a părut a avea un grad prea ridicat de dificultate şi pentru că mă apucaseră dracii de atata băgat şi scos carabiniera am renunţat la folosirea sistemului de asigurare, lucru pe care nu-l recomand altora.

Peisajele pe care le putem admira sunt de-a dreptul îmbătătoare. Văi glaciare, pereţi verticali, creste stâncoase zimţate, brâne expuse...toate la un loc contribuind la desenarea unui peisaj pe care cu greu mi l-aş fi imaginat.

În jurul orei 18.30 ajungem în locul unde varianta ce urcă pe Vf. Tofana di Rozes (3225m) se desprinde de varianta ce continuă pe curbă de nivel spre refugiul Giussani(2580m). E târziu să ne mai avântăm spre vârf. Am plecat târziu în traseu ceea ce prezintă şi avantajul deosebit de a nu da de alte echipe pe via ferrata, dar si dezavantajul de a nu putea face chiar tot ce ne-am propus.

După o mică pauză, pe care o folosim pentru a mînca ce luasem cu noi, plecăm spre refugiul Giussani trecând pe lângă formaţiunea stâncoasă numită Tre Dite.

Coborâşul îl facem aproape pe întuneric, eu, chinuit de o durere cruntă de cap. Atât de rău m-am simţit că la întoarcere am coborât din maşină cedându-i locul de şofer Danei. La cort am avut frisoane şi senzaţii de vomă. Poate din cauza oboselii acumulate, poate din cauza vântului rece ce mi-a cam bătut în ceafă toată ziua, poate soarele arzător... sau poate toate cumulate m-au pus la pământ. Deja mă hotărâsem să renunţ la tura de a doua zi noroc că peste noapte mi-am revenit complet trezindu-mă cu mare chef de urcat.

Partea de sus a Vaii Travenanzes

Poteca pe curba de nivel. În fundal se vede saua.

Pauza de masa la bifurcatia spre Vf Tofana Di Rozes

Tre Dite

Ziua 2

Aşadar, ne trezim destul de devreme pentru noi, pe la şapte. Preparăm ceva de mâncare şi plecăm spre Marmolada.

Ne pune dracu să alegem ca rută Cortina-Paso Giau-Codalonga-Caprile-Malga Ciapela-Lago(lacul) Fedaia.

În pasul Giau ne oprim pentru a ne delecta cu peisajul. Fac nişte poze de la firul ierbii apoi testez sistemul electric ce împrejmuieşte păsunile. Hmmm. Mici ciupituri abia perceptibile. Cum naiba de or ţine acestea ditai vacile departe de ele??!!

Continuăm pe drumul foarte sinuos şi cu o pantă foarte accentuată. Am încins plăcuţele de frână pînă a început să miroasă a ferodou. Nu, nu mergea nici măcar să coborâm în prima treaptă de viteză fără să fim nevoiţi să apelăm la frâne. Bietul Logan de 1,4 s-a scremut apoi să urce panta spre lacul Fedaia de-am zis că-şi dă duhul.

Ajunsi la lac ne orientăm către telecuşca ce ne scuteşte de două ore de potecă plictisitoare, respectiv ne saltă de la 2053m, altitudinea lacului, la 2494m, altitudinea refugiului(cabanei) Pian Fiacconi.

De aici o luăm spre vest pe poteca 606, nu înainte de a arunca o privire spre gheţarul Marmolada, pe care urma sa coborâm şi pe care se vedeau zecile de turişti ce urcau pe vârf. Am preferat să lăsăm gheţarul ca variantă de coborâre alegând pentru urcuş poteca ce avea şi o porţiune de via ferrata.

Parcurgem mai întâi o porţiune de grohotiş pentru ca, mai apoi, să traversăm un gheţar, sau ce a mai rămas din el, după care începem urcuşul pe via ferrata. La fel ca pe Tofana di Rozes nu folosesc asigurările decât într-un pasaj delicat, cu gheaţă.

Punctul de terminare a urcusului pe ghetar si de începere a via ferratei

Gruppo Sella

Urcusul final spre Punta Penia

După aproximativ patru ore şi un sfert suntem pe vârf, la 3342m. Facem câteva poze apoi ne aşezăm să mâncăm,, însoţiţi de nişte păsări ciudate pe care le-am crezut a fi ciori, dar care aveau ciocul galben şi scoteau nişte fluierături ascuţite. Utilizarea măsuţelor şi a băncuţelor din faţa refugiului Punta Penia pentru perosanele care işi aduceau mâncare cu ele costă 3 euro de om. Cam aiurea. Pe jos a fost moca.

Începem coborîrea pe zăpadă, apoi o porţiune de via ferrata, apoi gheţarul Marmolada. Coborâm lent, trecând pe lângă câteva crevase, până ce, după vreo două ore, ajungem la Pian Fiacconi, iar de aici pe poteca ce-o evitasem dimineaţă.

Ajunşi în parcare ne dezechipăm şi intrăm într-un mic bar pentru a bea o cafea (cafea germană mare şi ieftină, 2.5E) şi a mânca un ştrudel cu mere.

Plecăm apoi spre Cortina pe o altă variantă decât cea pe care am venit. În Caprile facem stânga spre Falzarego drumul fiind mult mai lejer, cu pante mai line.
Cortina, somn.

Lacul Fedaia vazut de la Punta Penia

Refuiul Punta Penia

Dana si Mihai ajungând pe vârf

Torri Sella (turnul Sella)

Sasso Piatto

Motul ala mic si alb este.. Matterhorn-ul

Gruppo Sella

Lago Fedaia

Ghetarul Marmolada

O prajiturica, o cafeluta, un suculete ?!??

Ziua 3

Trezirea, duşul, masa. Pentru astăzi avem ca ţintă masivul Cristallo.

Din Cortina plecăm pe drumul ce duce spre Passo Tre Coci oprind înainte de acesta, la Rio Gere, de unde luăm mai întâi un telescaun ce ne azvârle repede de la 1680m la 2235m unde se află refugiul Son Forca. De aici luam teletomberonul, în care încap două persoane, pâna la refugiu Lorenzi, 2932m. Puhoiul de oameni ce urcă pe vârful Cristallo ne face sa renunţăm la acesta şi să o luăm spre traseul Ivano Dibona - Ospitale.

Son Forca

Teletomberonul. Foto de la Refugiul Lorenzi

Înghesuială mare şi pe acesta, cel puţin la început căci am depasit repede grupurile întâlnite. De la refugiu traseul urcă câţiva metri apoi pătrunde într-o grotă săpată după care întâlneşte o pasarelă. Continuă pe o crestuliţă apoi coboară, trecând pe lângă ruinele unor cazemate si refugii din timpul primului război mondial. Mergem pe curbă de nivel, eu, Angi şi Radu în faţă, Dana şi Mihai în spate. La un momentdat ne trezim într-o zonă unde dăm de rămăşiţe ale unor via ferrata mai vechi, rămânând doar inelele de prindere a cablului. Deşi erau şi nişte marcaje, faptul că Mihai cu Dana întîrziau să apară ne-a făcut să credem că am greşit traseul. Aşa şi era. Puţin în urma noastră găsim o săgeată ce indică direcţia corectă. Luăm legătura prin staţie cu Mihai şi totul se rezolvă repede.
Ajungem la un adăpost pe care scrie "Ricovero Buffa di Perrero" şi care se află într-o stare acceptabilă. Intrăm în el să ne odihnim puţin şi să mâncăm.

Refugiul Lorenzi

Cazemata din timpul Primului Razboi Mondial

Bivacco Buffa di Perrero

Continuţm potecă până ce, la un momentdat, iar o sfeclim. Sau era s-o sfeclim. Ne-am trezit pe o brână plină de pietre, un fel de grohotiş, fără cablu, lucru ciudat pentru traseele de via ferrata care s-au dovedit a fi excesiv de bine asigurate până acum. Cu morcovul bine înfipt parcurgem acea porţiune foarte riscantă până la cablurile ce se zăreau ceva mai departe. Aici Mihai remarcă faptul că traseul venea de undeva de deasupra şi, evident, noi iar o apucasem aiurea.

Traseul continuă alternând brâne expuse cu porţiuni de grohotiş până la Forcella Alta de unde coboară pe firul unei văi vreo două sute de metri diferenţă de nivel până la Forcella Bassa, loc în care se bifurcă. O variantă duce în vale spre drumul forestier ce urcă spre refugiul Son Forca, altă variantă continuă spre dreapta, pe curba de nivel, ducând spre Ospitale. Alegem această a doua variantă.

Sorapsis

Brîna expusa , neasigurata, pe care am gresit traseul...

După vreo cincisprezece- douazeci de minute de mers ne dăm seama că s-ar putea să avem ceva probleme. Nu cu traseul în sine ci cu norii care acoperiseră cerul şi care aruncau spre pamânt coloane de apă pe masivele dinspre vest. Continuăm în pas alert sperând să scăpăm cumva de duşul ce se apropia.

Zbang, trosc, bum. Asta ne mai trebuia. Traznete.

Ei nene... să mi-l vezi acum pe Raducu nostru cum, din ultima persoană, aflată la vreo o sută de metri în spate, ajunge să mă depăsească rapid răspunzându-mi la întrebarea "te grăbeşti Radule?" cu un NU categoric. Şi uite-aşa, negrăbindu-se ajunge Răducu de-l vedem hăt, la mama dracu. I-a comunicat prin staţie lui Mihai că se teme de fulgere şi vroia să coboare cât mai repede la nivelul pădurii.

Chestia asta a generat o serie de glume din partea noastră cu referire la Radu şi fulgere şi chiar o poezioară:

"Iată vine-un sol electric
C-o scînteie-n vârf de baţ
Fulgerel privind la Radu
Îl întreabă zâmbareţ:
-Tu eşti Radu?
-Da stăpâne.
-Am venit să te trăznesc,
Şi, de vei fugi, ştii bine
În final te nimeresc.
-Ori ce gând ai luminate
Şi oricând mă vei trăzni
Cât mai am picioare bune
Eu din creastă voi fugi....

Răducule, să ne ierte luminăţia voastră pentru glumele ce ne-au ieşit pe unde au putut, dar ştii vorba aia: Decât să ne certăm mai bine un cântec vesel să cântăm.

Lăsându-l pe domnu' să alerge spre adapostu pădurii noi ne vedem de ale noastre. Sub o piatră găsesc o cutie metalică în interiorul căreia descopăr un caiet de impresii şi nişte creioane, pixuri. Ne trecem numele şi plecăm repede căci îmncepuse să picure, refugiindu-ne între ruinele unui adăpost aflate într-o grotă săpată. Ne dăm seama că am putea aştepta mult şi bine până să se oprească ploaia aşa că începem coborârea.

După câteva minute suntem fleaşcă. Ajungem la drumul forestier ce urcă pe Val Granda spre Son Forca. Trecem pe lângă alte păşuni protejate electric. Cu gândul la micile ciupituri de la testarea anterioară, sigur pe mine, dau una cu exteriorul palmei(aşa se testeaza dacă un fir are curent) firului electric. Să-mi sară ochii din cap şi bocancii din picioare, nu alta... Acum, ud flească, coductivitatea fiind mult crescută, şocul electric s-a simţit în toată splendoare sau zgâlţâiala lui. Acum ştiu cum de reuşeşte să ţină vacile alea la distanţă... şi cum o să ţină boul din mine la o distanţă respectabilă pe viitor.
Revenim la drumul nostru. Norii dau semne de împrăştiere. Chiar zărim câteva raze de soare pe creste.

Ajungem osteniţi în apropiere de Son Forca de unde coborâm pe sub instalaţia de telescaun până la Rio Gere.

Cutia cu caietul de impresii

Masina de uscat rufe

Ziua 4

Deja mă simt putin obosit şi nu-mi surâde ideea unui traseu lung. Din propunerile Danei optez pentru Punta Ana, via ferrata Giseppe Olivieri.
Iniţial voiam să facem Punta Ana - Vf Tofana di Mezzo - Tofana di Dentro - ref Pomedes. Citisem că ar fi la vreo 6 ore de mers. Traseul nu pare lung şi este descris ca fiind cel mai spectaculos traseu de via ferrata din Dolomiţi. parcurgem cu maşina acelaşi traseu ca-n prima zi, respectiv până la refugiul Dibona unde lăsăm maşina pornind apoi pe poteca spre refugiul Pomedes(2305m). De aici nu mai e mult până la începutul traseului de via ferrata. Acesta ne ia în primire cu o traversare destul de expusă confirmând de la început aspectul spectaculos.

Refugiul Pomedes

Pasajele facile alternează cu pasaje delicate, traversări pe brâne foarte înguste, de numai zece centimetri lăţime, ascensiuni verticale, uneori cu o mică înclinaţie pe spate, traversări la aderenţă. Un traseu de-a dreptul spectaculos. Păcat că am fost mai tot timpul învăluiţi în ceaţă, fără posibilitatea de a vedea hăurile ce se căscau sub noi.

Ajungând undeva unde credeam a fi vârful ne oprim să luăm o gustare. O scurtă ridicare a ceţei ne arată că ne-am înşelat apoi, după câteva minute de mers, o răscruce ne confirmă crudul adevăr. Nu aveam cum să facem tot traseul pe care ni-l propusesem. Ulterior, după ce am recitit descrierile, Dana şi-a dat seama de eroarea făcută şi anume cele şase ore erau doar pentru parcurgere traseului de via ferrata până la bifurcaţia respectivă şi nu pentru tot circuitul.
Soarele dă semne că s-ar băga la somn aşa că o luăm spre refugiul Giussani coborând un mare grohotiş până în serpentinele ce leagă refugiul mai sus amintit de refugiul Dibona.

Ajungem la maşină destul de devreme fiind încă lumină afară, lucru neobişnuit nouă. Decidem că ne-ar prinde bine un mic răsfăţ la o terasă pentru a mânca şi altceva decât paste, zacuscă, pateu şi curmale aşa că ne oprim unde găsim şi noi o masă liberă şi ne delectăm cu cate o pizza, bere pentru fericiţi şi cafea pentru şoferi.

Ne întoarcem la corturi la somnul mult aşteptat.

Cinque Torri

Ziua 5

Ne trezim târziu. Azi nu am chef de nici un traseu. Vreau să vizitez Cortina D'Ampezzo pentru ceva suveniruri. Angi e de acord. Ceilalţi vor să meargă şi ei la suveniruri apoi vor să mai facă o tură scurtă, tură la care renunţă în cele din urmă.

După ce ne fâţâim o vreme prin Cortina ne întoarcem la corturi şi mai luăm o porţie de somn pe la umbra copacilor. Într-un târziu ne hotărâm să strângem bagajele şi să plecăm, înghesuind iarăşi tot ce aveam în portbagaj până la refuz.
La întoarcere alegem varianta prin Viena -Budapesta - Nădlac.

La intrarea în ţară am fost întâmpinaţi de autohtonii noştri ţigani borâţi, cu ochii după furat. Da. Îmi venea să pun o mare bombă şi să mă duc depaaaarte de tot s-o detonez.
Am mai mers o bucată de drum apoi i-am cedat Danei hăţurile.

Ne-am oprit la Miercurea Sibiului la un han pentru a ne ospăta. Vai nene... câtă populaţie dubioasă mi-a fost dat să văd în acel loc. Cu greu am găsit o masă liberă. Ciorba... apă chiară, micii cruzi, sucurile, deşi le-am comandat de trei ori, ni le-am luat singuri din frigider(adică Mihai le-a luat). Am plecat dezamăgit cu gîndul de a nu recomanda nimănui acel loc.

Ne-am urcat în maşină şi am plecat spre Bucureşti pe o şosea foarte aglomerată, luni, 15aug, de Sf. Maria.

Am ajuns cu bine.

Mi-e dor de Dolomiţi şi de civilizaţia de acolo.

Diverse date tehnice, opinii si constatări personale:

Ziua 1 - Circuitul Tofana di Rozes.
- Din Cortina se ajunge cu maşina destul de repede la Refugiul Dibona aflat la altitudinea de 2050m. Aici găsiţi o parcare foarte mare, fără taxă, dar pe care atunci când am fost noi am găsit-o plină. Cu greu am găsit un loc pe marginea drumului.
Mare atenţie la curbe pe drumul spre refugiu pentru că e foarte îngust şi puteţi da nas în nas sau bară-n bară cu vreo maşină ce coboară.
- De la refugiu până la intrarea în galeria Castelletto am făcut 1h45' cu tot cu căscat gura la peisaj şi fotografiat.
- După ieşirea din tunel traseul coboară puţin pe o via ferrata apoi face dreapta pe curbă de nivel pe o zonă cu grohotiş. Nu se coboară în valea Travenanzes. Nici măcar nu se ajunge în şaua ce se vede puţin mai jos.
- Atenţie la săgetile ce indică direcţia în sus căci în sus trebuie s-o luaţi. Noi am ratat de câteva ori această indicaţie.
- De la ieşirea din tunel şi până la locul unde se bifurcă variantele spre vârf şi spre refugiu Giussani am făcut cam 3 ore.
- Bifurcaţie - refugiu Dibona ...aproximativ 2 ore jumătate.

Ziua 2 - Marmolada

- Din Cortina există două variante. Prima este prin Passo Giau, varianta cam sinuasă şi cu o pantă cam mare. Nouă ni s-au încins placuţele de frână. A doua varianta este prin Passo Falzarego. Pe aici ne-am întors. Drumul e mai lin solicitând mai puţin maşina. Din Caprile se merge spre Malga Ciapela apoi spre lacul Fedaia. - Telecuşca se afla la capatul vestic al lacului.
- Din Cortina la lac am făcut cam 1 ora şi 45min cu tot cu pauză de pozat la pasul Giau.
- Telecuşca până la Pian Fiacconi costă 4,5E de persoană.
- Se urcă de la 2053m la 2494m. Se scutesc cam două ore de mers.
- Sunt două variante de a urca la Punta Penia:
1- Pe gheţarul Marmolada, apoi o bucată scurtă de via ferrata şi la final iarăşi o porţiune de zăpadă. Varianta asta am văzut că era cea mai folosită şi, prin urmare, şi cea mai aglomerată.
2- Pe poteca 606 ce pleacă de la telecuşcă spre vest, într-o mică coborâre apoi curbă de nivel după care urcă pe o vale ce începe cu puţin grohotiă. După acesta urmează un gheţar cu o întrerupere la mijloc pe care se merge până în partea superioară a văii unde începe traseul de via ferrata. Varianta aceasta e mai puţin folosită şi, implicit, mai liberă.
- Timp de parcurgere:
- de la telecuscă la începutul via ferratei - o oră jumătate
- de la începutul via ferratei până pe Punta Penia - două ore jumătate
- Din vârf se coboară spre nord, pe limba de zăpadă, până la o via ferrata. Pe aceasta se coboară până pe gheţarul Marmolada, pe care se merge la vale spre Pian Fiacconi. Se ocoleşte cabana prin stânga (în sensul de coborâre) şi se continuă pe poteca ce duce la lac, potecă ce şerpuieşte pe partea stângă a văii, cum cobori, mergând cu firele telecuştii pe partea dreaptă.
- Timp de coborâre:
- de la Punta Penia la Pian Fiacconi - două ore mers lejer, cu poze şi holbat la crevase
- De la Pian Fiacconi la parcarea de la lac - o oră jumătate
- Ultima telecuşcă este la ora 4 şi jumătate

Ziua 3 - Cristallo (traseul Ivano Dibona - Ospitale)

- Se pleacă din Cortina spre Rio Gere (1680m) de unde se iau două chestii. Prima e un telescaun acoperit ce duce până la Son Forca (2235m), iar al doilea este un fel de tomberon sau butoi ce urcă de la Son Forca la Refugiul Lorenzi (2932m). Am luat bilet de jos pentru ambele şi am plătit 17,5E de persoană.
- Mare atenţie la marcaje. Dacă vă treziţi în zone cam dubioase dar fără cablu e clar, aţi gresit drumul. De obicei săgeţile ce indică "în sus" sunt cel mai uşor de ratat. O parte din traseu este marcat şi cu momâi.
- Timp de parcurgere a primei etape, de la Refugiul Lorenzi la Forcella Alta (2687m) - 4 ore jumătate cu tot cu pauză de mâncat de vreo 20 minute. De aici se coboară o diferenţă de nivel până la Forcella Bassa (2417m) de unde drumul se bifurcă:
- În jos e varianta ce duce în Val Padeon de unde se ajunge repede la Son Forca.
- Spre dreapta se desprinde traseul Ivano Dibona (pe care l-am facut noi).
Timp de parcurgere de la bifurcaţie la drumul din Val Padeon - 2 ore si 15 minute.

Din drum se poate face dreapta pentru a ajunge la Ospitale sau stânga pentru a ajunge la Son Forca. Noi am făcut stânga.
Timp de parcurgere a drumului forestier şi coborârea la Rio Gere: aproximativ 2 ore jumătate
De la staţia de telecabină pe care o întâlniţi pe drum se face dreapta trecând pe lângă un lac artificial apoi drept înainte printre jnepeni, urmând drumul.

Ziua 4 - Punta Ana. Via ferrata Giuseppe Olivieri

- Se urcă din Cortina la Refugiul Dibona(2050m) apoi se merge pe poteca 421 spre Refugiul Pomedes(2305m).
- De la Pomedes se urcă stânga spre via ferrata Guseppe Olivieri
- Via ferrata se urmeaza până la bifurcaţia de unde se despart doua variante:
- varianta ce duce în sus spre Tofana di Mezzo
- varianta din stânga, ce merge pe curbă de nivel spre Refugiul Giussani(pe care am urmat-o), dar care nu ajunge, practic, la refugiu ci coboară pe o vale cu grohotiş până în poteca ce leagă refugiul Giussani de Refugiul Dibona.
Timp de parcurgere:
- de la Refugiul Pomedes la bifurcaţie - 5 ore
- de la bifurcaţie la potecă - 1 ora şi 20 minute

"Rifugio" la ei este denumirea pentru cabană. Unde am folosit Rifugio sau Refugiu m-am referit la Cabană. Ceea ce înţelegem noi prin "refugiu" la ei poartă numele de "bivacco".

Referitor la via ferrata. Traseele pe care le-am făcut noi nu mi s-au părut a fi foarte dificile, excepţie făcând via ferrata Giuseppe Olivieri-Punta Ana, traseu cu o expunere mai mare. Asta nu înseamnă că celelalte nu au avut şi ele pasajele lor dificile. Eu am ales să nu folosesc asigurările decât în pasaje foarte dificile, cu gheaţă, când fotografiam dintr-un loc expus sau când treceam pe lângă turişti ce ar fi putut face vreo mişcare aiurea. Totuşi, am folosit asigurările pe 90% din ultimul traseu, Giseppe Olivieri. In pasajele orizontale se poate folosi o singură carabinieră pe cablu şi una în mână, alternând prinderea lor de cablu. În pasajele verticale e foarte indicată folosirea ambelor carabiniere căci în cazul unei căderi carabiniera se va opri aproape orizontal la pironul de care e legat cablul, fiind supusă unui şoc pe orizontală, un fel de pârghie, lucru foarte periculos. De altfel sistemul de asigurare trebuie să includă neapărat o plăcuţă amortizoare. Nu folosiţi doar zelburi de coardă sau anouri căci în cazul unei căderi veţi da un factor de-or să vă iasă organele prin piele.
Folosirea asigurărilor creşte timpul de parcurgere a unui traseu, aproape dublându-l.

Campingurile se află în sudul Cortinei. Dacă se vine din nord se traversează Cortina şi la ieşirea din ea se urmăresc marcajele ce indică spre camping.
Camping Dolomiţi are foarte multe grupuri sanitare, duşuri, chiuvete pentru spălat rufe, chiuvete pentru spălat veselă, maşini de spălat, şi magazin la poartă.

Alte perţuri:

Camping Dolomiţi. Am fost 5 oameni cu trei corturi şi o maşină şi am plătit cam 10E- noapte de om, sumă ce include taxa de persoană şi taxa de maşină şi cort.

berea la terasă este de la 2,5E în sus. La supermarket se găseşte şi la 1,3 euro.
cafeaua de la 2E în sus
pizza 7E în sus
apa plată la supermarket 1,2e petul de 1,5L (cea de la robinetul din camping e moca şi foarte foarte bună)