Făgăraş - Valea lui Stan şi o tentativă pe Creasta Buteanului

Am tot auzit ba la unii ba la alţii ca au fost pe Valea lui Stan, aşa că, atunci când Dana a venit cu propunerea de a merge pe ea, am fost de acord. Intrarea pe vale se face de pe Transfăgărăşan, într-o curbă la dreapta, cu puţin înainte de a ajunge la Barajul Vidraru. Se urcă puţin prin dreapta apoi se coboară pe albia râului. Primul obstacol artificial se trece prin partea stângă, în sensul urcării, folosindu-ne de o scară de metal, apoi continuăm pe fir, când pe un mal când pe celălalt.

Valea e amenajată cu tot soiul de scări metalice sau de lemn, balustrade şi cabluri aşa că, la capitolul orientare, nu avem niciun fel de probleme. Depăşim rând pe rând toate săritorile, unele mici altele foarte înalte. Peisajul e drăguţ, dar nu foarte impresionant.

Problemele cu această vale apar după terminarea parţii ei spectaculoase şi ţin de orientare. După ce se termină porţiunea interesantă a văii se continuă pe firul ei preţ de vreo zece, cincisprezece minute căutând pe partea dreaptă potecă ce ne scoate la lacul de acumulare Vidraru. Poteca am găsit-o cu ajutorul unor fâşii de nailon prinse de copaci apoi am dat peste o săgeată metalică prinsă pe un fag, pe care scrie "Ieşire spre Călugăriţa". Am urmat serpentinele ascendente ale potecii respective, potecă ce ne scoate într-o poiană cu un foişor de vânătoare. Traversăm poiana în lungul ei apoi începem coborârea până la un drum forestier pe care, urmăndu-l spre dreapta, ajungem la lacul de acumulare Vidraru apoi la baraj.

Cetatea Poenari

Duminică ne trezim târziu. Ne moşcăim puţin, luăm micul dejun la restaurantul de lângă hidrocentrală apoi plecăm spre Bâlea. Aveam în plan Creasta Buteanului. Lăsăm maşina în parcarea de lângă lac, ne echipăm şi plecăm pe triunghi albastru spre Şaua Capra unde ajungem după 35 - 40 de minute. Vremea se prezintă excelent. Este ora 13,45 după ora de iarnă. De aici şi până pe vârful Vânătoarea lui Buteanu facem 50 de minute fără să ne grăbim . Peisajul ne încântă într-atât privirea încât pierdem minute bune cu momentele artistice.

Bâlea

Urcând spre Şaua Capra

Şaua Capra

Vf. Vânătoarea lui Buteanu - 2507m

Lacul Capra

Prima porţiune a Crestei Buteanului

A doua porţiune a crestei

In plan îndepărtat Vf. Lespezi şi Vf. Negoiu

Cozia

Negoiu

Muşeţeica

Viştea şi Moldoveanu

Bucegiul... tocmai hăt, departe

Ajunşi pe vârf, după alte minute pierdute cu fotografiatul, începem coborâşul pe creastă. După primii metri dăm de o porţiune alunecoasă. O placă acoperită cu zăpadă. Zăpada-i mică astfel că nici nu ne puteam baza pe ea pentru a crea trepte si nici pe stâncă nu puteam călca lejer căci aluneca. Cu mare atenţie, ajutat de piolet, am reuşit să cobor prima porţiune ceva mai înclinată. Mihai a pus o cordelină pentru a o asigura pe Dana, iar Angi a trecut şi ea ajutată de mine. De aici creasta părea lejeră. Doar părea. La prima vedere aveam impresia că zonele cu zăpadă se împuţinau. La o a doua vedere aceste zone apăreau exact acolo unde nu aveai nevoie de ele şi de-aşa natură încât să îngreuneze cât mai mult parcurgerea crestei.

După câteva porţiuni unde am trecut lejer au venit unele unde a trebuit să întindem semicoarda pentru mai multă siguranţă. Şi uite aşa, pe nesimţite, Soarele deja atingea crestele munţilor pentru ca, după câteva minute, să dispară în spatele acestora. Noi ne aflam puţin după jumătatea crestei când ajung la o porţiune ce trebuia descăţărată cu mare băgare de seamă şi, neapărat, asigurat. Lucrurile nu păreau deloc să se usureze ci mai rău, parea că traseul devine din ce în ce mai dificil. Îl chem pe Mihai să luăm împreună o decizie căci în umătate de oră urma să se întunece. Decidem retragerea.

Creasta Buteanului

Am făcut două greşeli ce ne-au împiedicat să terminăm creasta. Prima a fost ora târzie de intrare în traseu, iar a doua a fost sensul de parcurgere. Alegând să parcurgem cresta în sens descendent am pierdut multă vreme cu descăţăratul pentelor, pante ce vara nu pun niciun fel de probleme, dar care, acoperite cu puţină zăpadă devin adevărate patinoare, tobogane spre fundurile văilor ce se zăreau de-o parte şi de cealaltă a Crestei Buteanului. Ne-am întors cu bine la maşină urmând acelaşi traseu pe care urcasem.

Calea Lactee (pe centru)

O vulpiţă curioasă