Tură de-o zi pe creasta Builei.

În cea de-a şasea zi a lui Brumar apucăm calea Piteştilor, nu pentru a poposi în această urbe ci pentru a trece dincolo de ea, gonind ca vântul şi ca gândul pe plaiurile Vîlcene spre crestele munţilor Builei şi ale Vânturariţei. Oprim atelajul în vecinătatea Schitului Pahomie, apucând poteca însemnată cu .

De data aceasta nu mai zăbovim în căutarea semnului, iar ceea ce ne-a luat data trecută o jumatate de ceas ne ia acum doar zece minute. Parcurgem repede poteca ce ne duce spre Curmătura Oale admirând privelişti pe care ceaţa le ascunsese privirilor noastre cu două săptamâni în urmă.

Prindem marcajul pe care-l urmăm spre stânga, adică spre miazăzi.

În prima parte a traseului nu ne este foarte dificil să urmăm marcajul, însă, după o mică urcare pe la baza unor stâncării şi coborârea într-o mică văioagă cu grohotiş, cam pierdem semnul. Urcăm grohotişul până la marginea pădurii apoi o luăm pe curbă de nivel până ce ajungem într-o poiană unde ochiul de vultur al lui Mihai reperează marcajul tocmai sus, deasupra jnepenilor. Din poiană facem brusc stânga pătrunzând într-o primă porţiune de jnepeni. Odată ieşiţi din aceştia mergem puţin spre dreapta apoi iarăşi sus, prin a doua porţiune de jnepeni până ce ieşim şi din aceştia ajungând la o zonă cu bolovani mari, mai mult sau mai puţin stabili. Cum privim spre peretele din faţa noastră putem observa un colţ mare şi ascuţit, separat de perete. Traseul nostru trece printre perete şi acest colţ întorcându-ne ,practic, cu 180 de grade. După două sute de metri, acolo unde peretele se termină cu o pantă abruptă, acoperită cu jnepeni, marcajul face brusc dreapta, întorcându-se iarăşi cu 180 de grade. Aici poteca urcă pe marginea jnepenilor, jnepeni ce ne sunt de mare ajutor în parcurgerea acestei porţiuni mai expuse. După vreo douăzeci şi ceva de metri poteca întâlneşte un horn ce coboară spre dreapta, loc în care ne strecurăm spre stânga printre alte tufe de jneapăn şi, imediat ce începem să coborâm, facem dreapta spre baza peretelui ce se zăreşte. Aici urmează o porţiune mai abruptă ce se poate căţăra fie direct pe stâncă, fie pe lângă tufele de jneapăn, apucându-ne de ele.

Imediat după terminarea acestei porţiuni traseul continuă în urcare stânga, până pe vârf, unde facem un mic popas artistic, adică pentru poze.

Cozia

Făgăraşii

Traseul trece printre acest colţ şi peretele din spate

Aici gps-ul arăta Vf. Vânturariţa

După scurtă pauză continuăm traseul ajungând pe înserat pe Vf. Vânturariţa Mare, după cum ne indică marcajul prezent acolo. De aici am luat-o iute la picior până în Şaua Ştevioara unde ne-a cam prins întunericul. Facem noi cum facem şi uite că mereu ne prinde noaptea. De aici şi până la Curmătura Builei marcajul indică un parcurs de o oră şi jumătate aşa că decidem să coborâm pe marcajul ce ar trebui, conform hărţii, să ne ducă la Schitul Pahomie.

Cozia

Mi-am tras oposum :)))

Buuun. Dar unde-i marcajul?! Ne împrăştiem care-ncotro scotocind şi analizând fiecare bolovan. Marcajul ioc. Prin negura ce se lăsase desluşim că valea ce se lasă din Saua Stevioara către SE nu e chiar îmbietoare aşa că extindem căutările. Într-un final Angi reuşeşte să dea peste un marcaj şi, la numai câţiva metri de el, un altul. Asadar, de la marcajul din şa poteca nu duce direct spre valea ce se află în imediata apropiere ci merge spre NE pe curbă de nivel coborând apoi pe muchia unei culmi ce se lasă spre SE, până ce, pe partea stângă observăm limita de sus a pădurii. Aici părăsim muchia coborând spre stanga vreo cincizeci de metri, apoi dreapta pe curbă de nivel. După alte câteva zeci de metri coborâm câteva mici serpentine tot spre stânga apoi o luăm în jos coborând până la o stână de unde traseul coboară prin pădure fără a mai pune probleme de orientare.

Prinzându-ne noaptea, dar nu numai atât, intrând şi în plafonul de nori ce se află mai jos de creastă, orientarea devenise dificilă, vizibilitatea fiind uneori la maxim opt-zece metri. De la un amic al Danei, pe care l-am sunat pentru informaţii, am aflat că marcajele sunt mult mai vizibile în sensul urcării acestui traseu şi aşa a şi fost.

Ce nu am reusit să înteleg din harta pe care am descărcat-o de pe net este urmatorul lucru: Primul vârf pe care am ajuns, figura pe gps ca fiind Vânturariţa. Aşa apare şi pe hartă însă plecând de pe acest vârf, după o bună bucată de mers am ajuns în apropierea Şeii Ştevioara, pe un vârf pe al cărui indicator scria Vânturariţa Mare 1885m. De aici şi până în Şaua Ştevioara doar 20 de minute. Presupunând că aceasta este şaua din care am început coborârea pe punct albastru de ce vârful trecut în teren ca fiind Vânturariţa apare atât de aproape de şa, pe hartă apârand, totuşi, la o distanţă apreciabilăa de aceasta??!! Din ce indică harta, acest vârf din apropierea locului de unde porneşte punctul albastru ar fi trebuit să fie Ştevioara şi nu Vânturariţa Mare. Dacă cineva are vreo informaţie care m-ar putea lămuri aş fi recunoscător dacă mi-ar oferi-o.

Mai jos postez şi o parte din harta pe care am folosit-o.