Revelion la stână - sau cum era să facem revu pe-afară

Sărbătorile vin! Sărbătorile vin! Sărbătorile vin!..... Am fost prin noiembrie pe la poalele Pietrei Craiului să căutăm o stână pentru trecerea dintre ani. Dintre toate cele pe care le-am vizitat cea din Grind a părut cea mai curată şi mai bine izolată. Ba mai mult, avea şi lemne tăiate şi stivuite. Mai găsisem la o alta lemne stivuite, dar aceasta era ceva mai bine izolată, având folie de plastic la exterior şi şiţă la interior.

Plecăm pe 30 decembrie, dimineaţă, Dana, Mihai, Angi şi cu mine, spre Podul Dâmboviţei de unde cotim spre Brusturet. Trecem de Cheile Dămbovicioarei şi parcăm maşina lângă Cabana Brusturet. Scoatem de prin maşină ce trebuia să cărăm cu noi şi legăm de rucsaci tot bagajul pentru a renunţa la planul iniţial de a face două drumuri. De precizat că, pe lângă mâncare şi băutură aveam cu noi nelipsita sobiţă de inox, făcută dintr-un rezervor de Trabant plus burlanele aferente. Ne-am amuzat teribil pentru a nu ştiu câta oară de felul cum arătam cu burlanele legate de rucsac.

Pornim la drum. Rucsacul mi se pare mai uşor decât ma aşteptam. Marcaj timp de parcurs: două ore jumătate. Trecem pe lângă nişte pereţei unde ochim doua trasee de cocoţ, dar primele pitoane sunt la mama dracu.

Continuăm să mergem. Pe jos remarc urmele a patru persoane ce merg în acelaşi sens cu noi şi ale altor două ce se întorc. Îmi amintesc de avertizările unei prietene ce urma să vină pe 31 şi care spunea că multă lume ar fi zis că stână din Grind ar fi ocupată de unii din Braşov sau de prin Floare de Colţ. De la Emi Cristea am aflat că aceştia din urmă urmau să facă revul în cu totul altă locaţie aşa că am sperat ca totul să fie doar un zvon.

După o oră şi jumătate suntem în Poiana Grindului. De la distanţă văd o persoană în faţa stânei şi parcă mă ia cu draci. Nu văd fum ieşind aşa că fac nişte calcule rapide. Or fi cele patru persoane ce au lăsat urmele. Dacă e aşa atunci nu-i bai că încăpem şi noi, mai ales că avem sobiţă şi le-ar prinde bine şi lor. După vreo câţiva metri observ cu stupoare că prin tavan, în dreptul camerei din spate, ieşea un burlan, iar prin el o mică dâră de fum. Drace!!! Au sobă. Deci zvonurile s-au adeverit. Stâna e ocupată. Ptiu!

Ajung la stână şi dau bineţe. Un nene la vreo cincizeci şi cinci de ani ne salută. Întreb dacă mai e loc şi dacă ei mai aşteaptă pe cineva. Mi se răspunde că vor mai veni şi alte persone ziua următoare, dar aşa, cu juma' de gură, apoi ne spune că este al 21-lea an în care fac revelionul acolo (câtă monotonie şi lipsă de imaginaţie), că ei vin înainte şi izolează stâna, fac curăţenie, că e stâna de vară a rucărenilor şi că cei de la poliţie şi primărie ştiu că ei fac acolo revul(de parcă aveam de gând să-i asasinăm). Toate acestea stând proţăpit în uşa stânii, nu care cumva să intrăm.

Remarc prin preajmă o sanie cu schiuri şi urmele unui ATV. Mai avem cel mult o oră până să se întunece. Nenea ăla ne spune de ceva stâne apropiate, dar nicidecum nu ne propune să rămânem acolo până a doua zi ţinând cont de ora târzie.

Ne sfătuim şi ajungem la concluzia că cel mai bine e să mergem la stâna din Vlăduşca unde mai dormisem cu o lună şi ceva în urmă. Ajungem pe întuneric.

Inspectăm încăperile şi alegem camera în care vom sta. Poliţele pe care se depozitează brânză şi pe care le vom folosi pe post de paturi sunt cu vreo jumătate de metru mai mici decât ar fi necesar pentru a încăpea două persoae, una lângă cealaltă. Căutăm prin stână şi pe lângă aceasta ceva scânduri şi ne punem pe lărgit paturile. Taie, bate, ajustează şi lungeşte şi scurtează...Patu-i gata. Vine rândul montatului sobei. Ferestruica din mijloc e taman bună pentru scos burlanul aşa că poziţionăm soba, o aşezăm pe nişte cataroaie, facem mici ajustări, trecem burlanul prin ferestruică acoperid cu folie de aluminiu spaţiul rămas şi mergem după lemne. Focul arde, cădura începe să ne ştergă gustul amar al "pierderii" stânei din Grind. Las' că merge şi aici. Singura parte proastă ar fi înălţimea mică a camerei. Parte bună e că avem izvorul aproape şi că pereţii sunt izolaţi. Apropo de pereţi, nu cred că stâna din Grind era izolată de cei pe care i-am găsit acolo, dar nu mai contează. Găsim un dulap pe care-l întoarcem şi-l folosim pe post de masă, iar după ce ne astâmpărăm foamea ne băgăm la somn.

Clasa muncitoareeee, mândră ca un soaaareeeee...

A doua zi, pe 31, ne trezim târziu. Lumina nu prea intră căci nu are pe unde aşa că nu ne dăm seama când se face dimineaţă.
Azi avem program de muncă. Urmau să vină Miha şi Cosmin şi nu aveau unde dormi deeeci constructorii de paturi se pun în mişcare. Mihai, căutând semnal pentru mobil, dă sub un brad de o stivă de scânduri taman bune. Din când în când vorbim cu Miha la telefon pentru a afla cam pe unde sunt. Stabilim să ne dea un semn când sunt la stâna din Grind apoi altul când ajung pe "La Table". Le explicăm ce au de făcut pentru a ajunge la stâna în care ne aflăm apoi ne punem pe treabă.
Ferăstrău, cuie, holzşuruburi, toporaş, şurubelniţă şi ceva îndemănare şi patu-i gata, bun de tolăneală.

Aruncăm un ochi pe telefon....două mesaje de la Miha. "Suntem la Grind", "Suntem La Table". Ultimul mesaj trimis la ora 17,10. E 17.25. Drace, hai după ei. Mihai o ia pe curbă de nivel, eu pe jos, pe cărare. Mihaaaaaa... Mihaaaaaaaa... Fluier şi strig din toţi plămânii. Nimic. Într-un final îl aud pe Mihai strigând că i-a găsit. Aşteptau la stâna de lângă "La Table", gata-gata să plece.

Revenim la "hotelul" nostru de cinci oiţe şi privim cum trece timpul. Ieşim afară pe la miezul nopţii să ciocnim un pahar de şampanie regretând că nu avem nici un fel de privelişte asupra vreunui oraş pentru a ne bucura de focurile de artificii. Ne mulţumim căscând ochii la cum se lumina cerul în diferite direcţii. Miha are chef de mers în creastă însă nimeni nu îi împărtăşeşte dorinţa aşa că rămânem la leneveală până ce somnul ne prinde cu ghearele lui lacome.

Stâna din Vlăduşca

Masa de rev

Prima zi din an. Prima leneveală crasă. Miha nu renunţă la ideea de creastă. Noi găsim motive să nu mergem. Ba nu e zăpada bună, ba e pre puşină, ba n-avem cu cine lăsa bagajele... orice numai să nu mergem. Şi învingem. Ieeeee! Lenea ne taie pe noi, noi tăiem la lemne. Şi cînd zic "noi" mă refer la Mihai şi Cosmin căci eu mă fofilez. Suflet de artist fiind, cică fac poze, filmez... chiestii de-astea. Seara facem un foc în prima încăpere şi prăjim nişte carne pe ţăpuşe. Iamiii. Delicioase.
Aşa, pe nesimţite, trece şi prima zi din an. Iaca fu-se şi se du-se.

Pe doi ianuarie plecăm. Strangem tot, ne înhămăm la rucsaci şi o luăm domol la vale. Ajungem la stâna mult râvnită de unde fusesem respinşi mai ceva ca nişte căini râioşi. Linişte. Nimeni. Urme proaspete de ATV-uri şi sănii confirmă faptul că respectivii s-au cărat. Ce-ar fi ca anul viitor să venim cu vreo o săptămână înainte şi să ocupăm stâna?! Să le spunem când or veni şi-or da cu ochii de noi că ar cam fi cazul să mai schimbe şi ei locul că poate s-o fi plictisit de-atât amar de ani.

Remarcăm rapid maldărul de gunoaie lăsat în urmă. Peturi, doze de bere şi alte resturi, toate aruncate grămadă lângă peretele stânei. Ba chiar şi un brăduţ tăiat şi bătut în cuie de o buturugă. Hm... al 21-lea rev!? Deci 21 de brăduţi tăiaţi de-a-mpixu când la trei paşi e pădurea. Ce handicapaţi. Dacă cineva care citeşte pe aici îi cunoaşte, am o rugăminte. Transmiteţi-le că au îmbătrânit degeaba, că nu au nimic de-a face cu dragostea pentru natură, după cum se lăudau şi că sunt nişte idioţi, mai ales că, având sanie trasă de ATV, nu le-ar fi fost prea greu să-şi care jos jegul lăsat în urmă. Deci dragii mei "iubitori de natură": HAI SICTIR! Plecăm scârbiţi.
Ajungem la maşini de unde plecăm spre Peşteră Urşilor.

Gunoaiele lăsate de "iubitorii de natură"

aşa procedează "iubitorii de natură"

Aceasta se află pe drumul ce porneşte din Podul Dâmboviţei şi duce stre Sătic şi, mai departe, spre lacul Pecineagu.
Peştera se află pe partea stângă, la doi, trei kilometri de la intersecţia cu DN-ul. Se ajunge la ea urcând treptele unei scări de ciment.
Peştera adăposteşte o colonie de lilieci, fiind pentru prima oară când văd aşa ceva. După ce ne plimbăm prin ea şi pozăm câţiva lilieci simpatici ne luăm picioarele la spinare sau roţile sub aripă.

Început de an cu leneveală. Cam asta a fost.