Piatra Târnovului - încercare eşuată (2-4 martie)

Iaca sosi şi luna martie. La un an după ce-am ajuns prin Munţii Latoriţei revenim în această zonă pentru noi trasee. Ajungem la Voineasa vineri noapte şi, mulţumiţi pe deplin anul trecut de serviciile lor, poposim iarăşi la pensiunea Lazăr. Din păcate nu toată lumea a putut veni de vineri aşa că sâmbătă pierdem ore bune aşteptând întregirea grupului. Plecarea spre traseu are loc pe la orele unsprezece şi jumătate. Foarte târziu.

Luăm hărţile şi plecăm spre Ciunget unde oprim lăsând maşinile în apropierea hidrocentralei. Chiar vis a vis de aceasta se află un podeţ de ciment dublat de unul metalic, pietonal. Traversăm râul şi urcăm spre dreapta apoi, la liziera pădurii, cotim stânga spre un stâlp de înaltă tensiune urmând urmele din zăpadă, urme ce se termină fix la acel stâlp. Vax marcaj. Deşi pe hartă apare noi nu reuşim să dăm de acesta. Lumea e cam descumpănită, zăpada e măricică şi nebătută. Văzându-i nehotărâţi depăşesc grupul şi mă avânt la tăiat cărare, urmat de Mihai. Din spate se aude vocea cuiva spunând ceva de genul "hai să nu mai urcăm pe aici, hai să mergem pe dealul ăla, până la releul ăla". Mă uit peste umăr la "dealul ăla". Un deal cu case, copaci răsfiraţi... Păi am venit să mă plimb aşa... de duminică???!!! Vocea se repetă de câteva ori. Schimb o privire cu Mihai şi o dăm în sus fără nici o vorbă. Cine vrea să vină după noi, bine, cine nu... să se ducă la releu. Văzând că majoritatea a ales să ne urmeze cei ce vociferau mai jos n-au avut încotro şi au venit şi ei după grup.

Urcăm. Tai cărare pe panta abruptă, prin pădure. Nu văd nici măcar un marcaj aşa că urc ţinând muchia. La stânga panta-i lină, dar pe dreapta se lasă cu ruptură serioasă. Ţinem muchia o vreme ajungând la o zonă cu nişte bolovani mari loc unde deranjăm o vulpe. Mai avansăm puţin şi o parte din grup se lasă de sportul ăsta alegând să se întoarcă. Drum bun.

Rămân eu, Mihai, Dana, Teo, Radu şi încă un tip căruia nu-i mai reţin numele. Deja obosisem de atâta tăiat cărare aşa că-i las pe alţii la înaintare. Pe alocuri zăpada ajunge până la şolduri. Cu Mihai cap de coloană e ok, dar când o iau înainte Dana sau Radu lucrurile se schimbă. Ei sunt uşori. Călcând pe urmele lor, noi, ăştia mai masivi, ca să nu zic grăsuţi, ne afundăm încă vreo douăzeci de centimetri. Ajungem la un punct de belvedere unde facem un mic popas.

Pozăm, mâncăm, admirăm natura apoi plecăm mai departe. Coborâm spre o şa largă unde sperăm să dăm de marcaj, intuind că acesta o luase pe sub muchia pe care am urcat noi. Undeva, pe panta din faţa noastră se zărea golul alpin. Voiam să ajungem la el şi de acolo urma să hotărâm ce vom face. Doar că zăpada începe să fie din ce în ce mai mare. Dana e la înaintare prin zăpada până peste genunchi. Nu de puţine ori ne afundăm până peste brâu. Vântul suflă puternic chiar şi în pădure amintindu-ne de avertizarea celor de la meteo.
E ora cinci. Deja se simte înserarea. N-are rost să mai continuăm. N-am ajuns nici măcar la golul alpin, iar de pe hartă reiese că n-am parcurs decat o cincime din ce intenţionam să facem.

Ne întoarcem până la şaua mai devreme amintită căutând cu privirea o altă cale de coborâre decât cea pe care venisem. La urcare am văzut legate de crengile copacilor nişte benzi colorate de la un concurs de enduro. Dacă au putut urca pe aici cu motoarele atunci sigur putem coborâ şi noi. Şi cum stăteam aşa, cu ochii spre vale, numai ce văd roşu n-aintea ochilor. Punctul roşu. Stătea el, săracul, pe copacul de lângă mine, trist si şters de vremuri, abia vizibil. Deci Mihai nu se înşelase când bănuise că aici iese marcajul.

Coborâm urmând când punctul roşu, când benzile portocalii atârnate prin copaci. Marcajul e prost, greu de observat. Deşi aş fi preferat ca acest "marcaj" să lipsească, copacii scrijeliţi cu tot soiul de nume şi ani sunt semn clar că suntem pe drumul cel bun.
Ajungem jos fix unde făcusem stânga spre stâlpul de înaltă tensiune. GPS-ul ne indică vreo patru, cinci kilometri parcursi. În şapte ore.

Revenim la pensiune unde ne întâlnim cu "dezertorii". După ce mâncăm bine şi vorbim ba de una ba de alta ne retragem prin camere.

Duminică mă trezesc obosit. Tăiatul zăpezii mă secase de puteri. Luăm micul dejun şi pornim cu toţii spre Curmătura Vidruţei unde lăsăm maşinile. Anul trecut urcasem pe Fratoşteanu Mare aşa că acum urcăm pe partea cealaltă a drumului, spre releul de telefonie Vidra. Soare puternic. Moment prielnic să experimentez improvizarea unor "ochelari de soare" dintr-o hârtie găurită. Chiar merge. Partea ciudată e că, dacă nu-i apropii bine de ochi, nu prea vezi pe unde calci.

La releu dăm iarăşi de vântul puternic. Observăm spre dreapta o stână şi câţiva inşi ce învaţă să schieze. Plecăm spre un mic tăpşan situat dincolo de stâna respectivă. Iar tăiem zăpadă. Nu eu căci sunt rupt de oboseală. Dana. Ea e cea care deschide calea. Doar că, aşa cum am mai zis, noi facem cam acelaşi lucru pe urmele ei, afundândune cam încă pe atât.
Ajunşi pe tăpşanul respectiv facem ceva poze admirând împrejurimile, mai precis Făgăraşii, Parângul, Retezatul, Cozia, Buila şi Latoriţei.

Sunt spaima firmelor de ochelari. O sa dati faliment :))

Retezatul

prin ochelarii de schi

Cozia

Buila

După porţia de admirat natura luăm la ţintă vărful Mănăileasa Mare moment în care se formează un alt grup dezertor, de data aceasta majoritar. Treaba lor. Rămânem patru inşi dornici de plimbare. Dana, Iuliana, Mihai şi eu.

Urcăm o pantă lină spre vf. Mănăileasa Mică, apoi coborâm printr-un culoar de brazi. Observăm o altă stână către care ne şi îndreptăm. După ce-o insprectăm pornim la deal, tot cu Dana la înaintare, tăind cărare. Noi, pe urmele ei, tăind aceeaşi cărare. Sus facem o mică pauză de alimentat sufletul cu privelişti frumoase apoi facem cale-ntoarsă.

stâna de su Vf Mămăileasa Mare

Venus...de milă

Cica oameni maturi....

Caaaadeee, cade, cade, cade copacul.... Cuuurge, curge, curge, curge cognacul..

pa Mănăileasa Mare

Niiii la ooi măăăăăă

Ajungem la pensiune unde "pensionarii" deja se îndestulau cu bucatele pregătite de ospitaliera noastră gazdă. După ce mâncăm şi noi pe săturate o luăm spre oraşele de prin care venisem.