Trandafirul Negru - Piatra Craiului(3B, 6/6+, 4LC)

Trandafirul Negru - Piatra Craiului(3B, 6/6+, 4LC)

Nu am căţărat pînă acum nici un traseu în Piatra Craiului şi, văzînd că din ce în ce mai multă lume cocoaţă pe-acolo, am zis că-i vremea să încerc şi eu ceva.

Plec spre Crai vineri dimineaţă însoţit de Angi şi Dana. Lăsăm maşina undeva pe drumul de pamînt ce urcă spre Colţii Chiliilor şi pornim la pas pe poteca ce duce spre refugiul Diana. Este o zonă a Craiului în care nu am mai fost aşa că mă bucur de traseul nou. Poteca este lejeră însă destul de lunguţă aşa că, de la locul unde lăsasem maşina şi pînă la refugiu facem aproape două ore.

De aici pormin pe marcajul triunghi albastru ce urcă spre Padina Popii.
Traseul nostru se află pe peretele Padinii Popii cam la 20-30minute de mers de la refugiul Diana.

topo Trandafirul Negru

Valea Crapaturii

Spre Ref. Diana

Refugiul Diana

Urcînd de la refugiu, poteca se apropie de un perete brăzdat de un vîlcel abrupt ce poartă numele de Vîlcelul Trecătorii Forţate acesta fiind cam cea mai uşoară variantă de retragere din treseele de alpinism din zonă.
Dincolo de acesta, poteca merge paralel cu peretele trecînd la un moment dat pe lîngă un panou turistic. De aici poteca traversează firul unui vîlcel, loc asigurat cu nişte lanţuri apoi, după cîteva zeci de metri, ajunge în dreptul unei cruci de inox montată pe perete.

Traseul nostru începe din dreptul acestei cruci, pusă în memoria a trei alpinişti căzuţi din acest traseu. Încurajator.
Ajungem şi noi la crucea respectivă şi analizăm peretele. Undeva spre dreapta remarc o linie de pitoane ce trece peste o surplombă. E clar, pe acolo e, dar parcă nu prea se pupă cu descrierea traseului. Nu specifică nimic de surplombă şi nici de utilizarea scăriţelor ba, zice-se, pe toată lungimea ar fi vreo 8-10 pitoane ori, numai la surplombă sunt vreo 6. Cum şi alte dăţi am costatat că uneori surplombele nu sunt chiar atît de dificil de trecut pe cît par, m-am băgat.

Primele cuie sunt la mama dracu, la vreo 8-10 metri de urcat pe o pantă cu trepte friabile presărate cu iarbă. Mi se ia o piatră de pe inimă cînd bag prima asigurare. Eiiii şi acum începe distracţia. Pasajul se pare că nu îmi iese la liber aşa că pun scăriţele la lucru, dar şi aşa trag din răsputeri să depăşesc surplomba lucru ce mă demoralizează maxim ştiind că traseul are pas de maxim 6+, grad pe care îl trec fără prea mari probleme ori acum mă chinui de-mi ies ochii.
Cu mari eforturi trec peste surplombă şi ajung pe o faţă spălată apoi prind o fisură spre dreapta pe care urc pînă ce ajung la o regrupare. Asigurările sunt rare, iar terenul e cam friabil. Trebuie să verific bine prizele înainte de a mă folosi de ele. Regrupez pe un mic horn la două cuie pe stînga lui şi unul pe dreapta. Mai sus de mine, pe o placă, alte două cuie bune plus un spit.

Vin şi fetele. E tîrziu tare. Mie mi-a luat cam 2ore lungimea chinuindu-mă cu scăriţele, mai ales că e prima dată cînd folosesc două urcînd de pe una pe cealaltă. Demoralizat, cu gîndul că m-am scremut pe un 6+, hotărăsc să ne dăm jos. Rapelăm la baza traseului.

Nu ştiu cum, dar după ce ajung jos, lîngă cruce, observ la doi metri de ea un piton ce pare că nu se află pe lini pe care urcasem noi. Atunci mă taie capul să arunc o privire asupra hărţii de ansamblu a zonei şi constat că intrasem în alt traseu, aflat la stînga de Trandafirul negru. Traseul Turnuleţului. Ba chiar, în stînga crucii de inox, puţin deasupra triunghiurilor albastre ce marchează poteca spre Padina Popii se află o urmă de vopsea albastră, desluşind vag "T. Negru"
Aşadar, ne retragem spre Plaiul foii unde campăm şi ne culcăm.

Urma vaga a numelui traseului, jos intarita pentru a o distinge mai bine

Sîmbătă dimineaţă ne trezim relativ devreme şi, după ce ne salutăm cu Cătălin Creţu, Ocavian şi Viorica, Silvia şi Cătălin şi alţi cîţiva, plecăm spre traseul ce-l ratasem în ziua precedentă.
De data aceasta intru pe unde trebuie.

LC1 - La 2 metri de marcajele triunghi albastru de lîngă crucea de fier se află primul piton, mai mult pentru marcat începutul traseului. Se urcă pe o rampă de piatră şi iarbă orientată foarte slab spre dreapta pînă la un mic hornuleţ. După depăşirea acestuia mai urcăm cîţiva metri şi ne intersectăm cu un alt mic horn ce vine din stînga. Aici se află un piton pe dreapta şi două pe stînga. Noi am regrupat aici, dar regruparea din schiţă se află ceva mai sus.

Deasupra acestui punct se observă două pitoane şi un spit. Acesta este pasul de 6/6+ din această lungime. După depăşirea lui se urcă vertical, puţin dreapta apoi se traversează stînga vreo doi metri ajungînd în regrupare. Regruparea nu este foarte comodă mai ales pentru trei persoane şi este asigurată cu un spit şi un peu solid. Lungimea are vreo 45-48 metri.

LC2 - Se pleacă spre stînga asigurînd la un piton aflat la vreo 4-5 de regrupare şi vreo 2-3 mai sus de aceasta. De aici se urcă o faţă căzută cu prize bune şi smocuri de iarbă la capătul căreia se află un piton. În partea de sus a feţei se află o placă ceva cam spălată în a cărei parte superioară stîngă se poate observa o buclă de cordelină. Pe placă se mai află un piton. Placa are gradul 6/6+. Eu am preferat să ocolesc placa prin dreapta pe lîngă o muchie înierbată. Imediat deasupra placii se află o mică surplombă ce se abordează direct.

De aici şi pînă în regruparea de mai sus începe şi marea problemă a acestei lungimi. Friabilitatea. Prizele trebuie alese cu grijă şi încercate bine, fie ele mici sau bolovani cît un pepene mare, iar unele dintre acestea nici măcar nu trebuie atinse căci stau într-un echilibru precar. O altă problemă ce m-a stresat tare pînă în regrupare este faptul că oricînd coarda putea disloca un astfel de bolovan, iar linia traseului este fix deasupra regrupării.

De deasupra surplombei se prinde o rampă înierbată, înclinată spre dreapta, ce duce la un mic pasaj vertical. De la ieşirea din surplombă şi pînă la pereţel nu mai avem niciun cui sau cel puţin eu nu am găsit, iar cuiul de pe perete nu e unul în care ţi-ai dori să cazi.
Se urcă cu atenţie pereţelul şi se prinde un mic horn ce duce către nişte jnepeni. La ieşirea din horn se face dreapta mergînd vreo 5-7 metri pînă în regrupare. Regrupare largă, comodă. Lungime de vreo 48-52m.

Plecarea pe a doua lungime

a doua regrupare

Iiiiii'm too sexy for my helmet

LC3 - Se urcă vertical puţin în stînga regrupării. Lungimea e scurtă şi are doar vreo două sau trei asigurări nefiind foarte dificilă. Se iese in dreapta crestei pe un tăpşan de iarbă la un copac uscat la care se şi asigură. Aici ar fi mers puse două spituri căci deşi pare solid deocamdată, nu se ştie cît va mai ţine copacul acesta. Lungime scurtă de doar vreo 30m.

Plecare pe LC3

Regruparea a treia

LC4 - Se pleacă spre o mică şa apoi în sus pe muchia crestei. Prima asigurare e destul de sus aşa că trebuie puţină atenţie. Pînă la primul cui am mai asigurat cu un anou după un mic colţ de stîncă.
Traseul mai urcă puţin vertical apoi se pierde foarte mult din verticalitate urmîndu-se muchia pe lungimea căreia nu mai găsim nici o asigurare. Dar nici n-ar fi nevoie căci e aproape orizontal, doar că trebuie atenţie că e puţin cam friabilă. Eu am regrupat la două ţancuri pe după care am putut trece anourile.

Plecare pe LC3

Regruparea a treia

Plecare pe ultima lungime.. fix pe muchie

Vf. Padinii Popii

Angi pe portiunea finala din ultima lungime

O fi pasare? O fi avion?.....

Retragerea:

La noi a fost cu peripeţii. Din ce am citit sunt două variante de retragere, una pe Vîlcelul Trecătorii Forţate, prin două rapeluri şi o altă variantă pe o potecă ce duce spre Brîna Caprelor.

Iniţial am optat pentru potecă. De la ultima regrupare am urmat o mică potecuţă în lungul crestei, printre jnepeni, ieşind într-o strungă ce are pe dreapta o ruptură mare de pantă. Am coborît în strungă apoi am continuat pe o potecă ce urcă uşor paralel cu peretele. Am ajuns într-un vîlcel de unde nu am mai ştiut dacă să o luăm în sus sau pe curbă de nivel. Le-am lăsat pe fete pe potecă şi am început să urc vîlcelul să văd peste ce dau. La capătul lui am ajuns la o zadă şi nişte jnepeni ce aveau cîteva crengi tăiate cu toporul fapt pentru care am crezut că pe acolo e drumul. De la jnepeni am coborît cîţiva metri apoi am traversat o faţa spre stînga şi am ieşit pe o mică muchie de unde puteam admira Vf Padinii Popii. Jos, o potecuţă de capre şi cam atît.

Intre timp fetele mă anunţă că l-au sunat pe Mihai, iar acesta le-a descris coborîrea din cartea lui Cristea ca făcîndu-se pe Vîlcelul Trecătorii Forţate. Aşa că, pentru retragere, după ce se coboară în mica strungă cu ruptura de pantă pe dreapta, se coboară spre stînga pe o potecuţă printre jnepeni, potecă ce ne conduce spre firul vîlcelului larg pe care ne aflăm. Se urmează această potecă pînă la o limbă de grohotiş pe care se coboară. În ultima parte a vîlcelului, cu puţin înainte de săritoarea pe care trebuie s-o rapelăm, ar mai fi o variantă pe o potecuţă ce urcă spre dreapta şi se strecoară pe lîngă stîncă, printre jnepeni şi zade, pînă pe poteca ce urcă de la Diana spre Brîna Caprelor. Noi am încercat şi pe aceasta pînă cînd am pierdut poteca la o ruptură de pantă şi, cum soarele atingea creasta dealurilor dinspre vest, iar lumină nu mai aveam pentru mult timp, ne-am întors la varianta rapelului.
Am coborît pe vîlcel încă vreo 10-15 metri, cu mare atenţie căci e cam alunecos, pînă la săritoare. Aici, pe dreapta cum cobori, se află un piton solid din profil patrat de 20mm.

Primul rapel are vreo 15-20m apoi se coboară pe vîlcel încă vreo 10 metri şi pe partea stîngă, cum coborîm, găsim punctul celui de-al doilea rapel. Două pitoane legate între ele cu o cordelină. Rapelul al doilea are vreo 35 metri, iar corzile trebuie poziţionate cu atenţie ca să nu se prindă nodul corzii. Se spune că s-ar mai afla două pitoane noi pe partea dreaptă, dar am aflat asta abia după coborîre aşa că nu am mai verificat.

După rapel se coboară pe firul vîlcelului cam 10m apoi se descaţără o săritoare care, de sus, pare cam abruptă, dar se pare că nu este. Noi, cu semicorzi de 60m, am dat al doilea rapel pe toată lungimea vîlcelului trecînd şi peste săritoarea finală. Cred că s-ar putea încerca şi cu corzi de 50m căci nouă ne-au mai rămas suficienţi metri de la baza săritorii.

De aici am coborît agale spre Plaiul Foii unde am mîncat ceva şi ne-am băgat, obosiţi, la somn.

Coborarea spre Vilcelul Trecatorii Fortate. Dincolo de tancul din mijloc este ultima regrupare din traseu.

In jos spre Vilcelul Trecatorii Fortate

Primul rapel pe Vilcelul Trecatorii Fortate