Cocot de noiembrie la Veliko (3-4 noiembrie 2012)

Ni se făcuse dor de Veliko şi cum începutul lui noiembrie se anunţa cam rece pe la noi am planificat rapid o ieşire la vecinii noştri de la sud, acolo unde căldura încă mai persista cît să ne putem bucura de ceva trasee de cocoţ.

Ajungem de vineri nopte cazîndu-ne la o pensiune cu mult bun gust şi ieftină. Dimineaţă, după micul dejun, alegem să căţărăm ceva printr-o zonă unde nu mai fusesem de la prima noastră aventură de escaladă la Veliko. In partea de sud a orasului, le est de linia ferată.

Coborîm pe sub podul ce traversează calea ferată si rîul din apropiere, aşa cum mai făcusem atunci cînd fusesem în acest sector şi avem surpriza de a ne trezi că nu putem ajunge la pereţi datprită unui zid de beton înalt de vreo 3m construit în lungul liniei ferate. Nu mă las cu una cu două şi mă cocoţ pe un stîlp de metal ce susţine liniile electrice, iar de la jumătatea stîlpului păşesc pe zidul de beton apoi sar dincolo de acesta urmat fiind şi de ceilalţi. Prindem o potecă ce duce spre baza pereţilor şi căutăm ceva trasee nici grele dar nici uşoare, dar, mai ales, asigurate.

O fisură pe un mic diedru îmi surîde aşa că mă echipez şi pornesc la atac. Prima porţiune e foarte frumoasă, nici grea, dar nici banală. În partea a doua a lungimii traseu devine lejer ajungîndu-se pe un prag lat unde se află topul. Pun un anou şi fac o manşă pentru toată lumea apoi mă dau jos unde Mihai exersa montarea mobilelor prin diverse fisuri şi alveole.

După ce se satură de montat si demontat nuci si frenduri se hotărăşte să urce un traseu scurt, dar ceva cam dur blocîndu-se pe la jumătatea lui. Încerc şi eu traseul şi reuşesc cu foarte mult efort să-l termin şi să pun şi aici o manşă.

După ce se dă toată lumea pe ambele trasee eu şi Angi plecăm în căutarea unei noi linii aşa că, trecînd prin bălării şi mărăcinişuri, ne apropiem de un hornuleţ diedru ce părea foarte frumos. Cînd să pun mîna pe stîncă observ ceva mişcînd cam la un metru de pămînt şi apuc să văd un bartai şerpălăul intrînd direct în fisura ce o ochisem ca priză. Nu apuc să mă dau în spate pre mult şi să ţip "şarpele! şarpele!" că un altul apare din stînga, pe lîngă perete şi se strecoară în aceeaşi fisură, dar mai jos. pe acesta apuc să-l observ mai bine fiind lung de vreo 70-80cm, gros de vreo 2,5cm şi cu nişte romburi frumoase pe spate. Clar, vipere. Clar, nu mai caţăr nimic prin zona asta şi vreau s-o tăiem cît mai repede de-aici.

Strîngem echipamentul şi plecăm spre zona de vis-a-vis. La întoarcere nu mai escaladăm zidul de ciment ci urcăm pe o potecă pe care ne mai întîlnim cu o viperă aceasta fiind chiar viperă cu corn. Din păcate nu am apucat să-i fotografiez decît coada.

cafeaua de dimineata in foisorul pensiunii

pe diedrul cu fisura

Mihai incercind un traseu ceva mai taricel

nu o suparati ca v-arata muschii

eu incercand traseul ales de Mihai

si se-ncorda... si se-ncorda...

printul

Asterix

coada viperei cu corn

Ajungem pe partea cealaltă a rîului unde Angi se duce cap pe un traseu, iar Mihai şi Dana se bagă şi ei pe un alt traseu din apropiere. După ce se dă jos Angi urcăm şi noi traseu făcut de cealaltă echipă şi, cum se lăsase înserarea, iată că sunt nevoit să amenajez rapelul pe semiîntuneric şi, supă ce ajunge Angi jos, să recuprez din perete echipamentul din regrupare la lumina frontalelor celor de jos care se străduiau să-mi lumineze peretele.

Totul a decurs bine aşa că ne-am strîns tot şi am plecat spre Pizza Tempo pentru cină.

A doua zi ne ducem să căţărăm ceva pe la cel mai cunoscut sector, cel de la Zveta Troita. Pe aici ne întîlnim cu o grămadă de români, unii dintre aceştia colegi de la sala de escaladă.

Pentru început Mihai cu Dana aleg să parcurgă traseul Pepsi, dar pentru că asigurările sunt foarte foarte rare renunţă şi se bagă pe un traseu alăturat. Eu pun ochii pe o linie drăguţă, cu o surplombă în partea superioară şi pe care se vedeau urme de magneziu.

Lungimea îmi iese doar pînă la surplombă unde, oricît m-am chinuit, n-am reuşit să trec la liber aşa că am purces la metoda artificială pentru a ajunge în top şi a pune manşa pentru distracţie.

Ajuns jos o iau pe Angi la filat şi, cît se chinuia şi ea prin surplombă, vine Cristi(Croco) care, văzîndu-ne pe ce căţărăm, ne întreabă cine ne-a pus manşa. Îi răspund că eu moment în care se albeşte la faţă, orice zîmbet dispare de pe chip şi ma "scanează" cu privirea de sus pînă jos căutînd parcă centrul energetic, forţa, secretul care se ascundea pe uneva prin mine. După scurtul moment de perplex continui cu "...de la surplombă în sus am mers la artificial..." moment în care se luminează brusc la faţă. Toate astea pentru că şi el încercase acest traseu şi nu-i ieşise sub nici o formă, iar cînd s-a dat jos niste tipi de pe-acolo i-au zis şi gradul traseului. Consultînd schiţele de pe bgclimbing cred că ne-am băgat pe traseul 17 sau 18 din sectorul B, traseu cotat cu 8b, adica nici mai mult nici mai puţin de 10/10+ sau traseul viper cotat cu 8a, adică 10-. Oricum, grade pe care nu le-aş face nici măcar în vise. De aici şi reacţia tare amuzantă a lui Croco.

Mihai n-a reuşit nici el să urce traseul pe care intrase, acesta fiind cotat cu 7b (8+/9-). Am urcat şi eu şi m-am oprit cu două asigurări mai sus fără a reuşi să trec pasul cheie pe care, deşi nu mi se părea greu, n-am reuşit şi basta. A reuşit însă Croco să-l facă şi asta fără prea mare efort.

După distracţia din aceste două trasee ne-am dus fiecare pe la alte linii ceva mai accesibile. Eu cu Angi am plecat spre sectorul A unde am pus-o pe Angi să se ducă cap pe un traseu frumuşel şi nu foarte greu, aflat la stînga traseului Dulfera, dar pe care nu am reuşit să-l identific pe schiţe.

Ne-am mai distrat apoi pe un alt traseu din zonă apoi am luat-o frumos la picior spre maşină, pentru că deja se inserase şi aveam de făcut drumul de întoarcere, nu înainte de a mai da o fugă pe la Pizza Tempo.

Angi pe traseul de 10-

Croco si Doina

Eu pe un traseu de 9-

eu si Croco

Dana pe scremosenie

Croco pe 9-

Croco trecand pasul unde eu m-am impotmolit

Angi cap pe un traseu de linga Dulfera

A fost, probabil, ultima ieşire la cocoţ pe anul acesta, dar să vedem cum o să stăm cu vremea şi cheful că parcă am mai face şi ceva ture de drumeţie.