Se pare că începutul verii e cam capricios şi sfîrşiturile de săptămînă sunt mai mult ploioase. Cu ochii pe enşpe site-uri de
prognoze meteo hotărîm ca minivacanţa de Rusalii s-o petrecem la prietenii bulgari, la Vratsa, loc unde părea ca vremea să fie
ceva mai stabilă.
Plecăm de vineri seară şi de această dată nu ne mai opreşte nici un zîn poliţist pentru a ne cere cuvenita şpagă. Ajungem la
Vratsa pe întuneric după ce ne-am încăpăţînat să nu urmăm indicatoarele rutiere ce ne arătau noua cale de urmat, noi mergînd pe
principiul "drumul cel mai scurt e drumul cunoscut". O fi fost mai scurt, dar mai lent, căci după ceva vreme constatăm
că drumul, acesta cunoscut, dispăruse subit lăsînd loc unui şanţ imens.
Pe drumuri lăturalnice, prin cîmpii, ocolim
zona cu pricina şi reuşim să revenim la traseul cunoscut, numai că acesta se desfăşura ok pentru cîţiva kilometri apoi urma
iarăşi o porţiune decopertată. Şi tot aşa cale de un ceas şi ceva am alternat porţiuni cu asfalt bun cu porţiuni cu găuri şi
pămînt.
La Vratsa punem corturile cu gîndul la atenţionarea "plenty of snakes" apoi ne băgăm la somn.
Sîmbătă dimineaţă ne trezim voioşi şi alegem un traseu relativ uşor pe care să exerseze Angi mersul cap de coardă, mai precis
vom merge cap-schimbat. Optăm pentru traseul Bezengi din zona cu acelaşi nume, zonă aflată chiar lîngă locul unde am campat.
Traseul e cotat cu gradul 6- şi are 6 lungimi de coardă dintre care primele patru sunt mai interesante.
Detalii despre această zonă se găsesc cu duiumul pe site-ul www.bgclimbing.com, un site mult mai evoluat decît orice există la
ora actuală în şi despre zonele din Romania. Traseul nostru este cel notat cu nr.17 în schiţa de mai jos, schiţă preluată de pe
acelaşi www.bgclimbing.com
Aşadar, pleacă Angi cap pe prima lungime de coardă apoi ei îi vor reveni lungimile cu număr impar, iar mie cele cu număr par.
Traseul este uşor şi foarte frumos. Lungimea a patra are două variante, ce din stînga fiind ceva mai dificilă, cotată cu 7-. Noi
am mers pe cea din dreapta, pe un diedru frumos. Lungimea a 5-a şi a 6-a sunt uşoare, undeva la gradul 4.
Traseul este foarte bine asigurat cu ancore chimice. După primele patru lungimi se poate coborî în rapel. Dacă se urcă şi
lungimile cinci şi şase atunci coborîrea se face astfel: De la inelul mare din vîrf se urmează creasta spre stînga, urmînd
marcajele cu vopsea roşie, marcaje ce ne duc la un cablu de oţel care coboară pe un vîlcel abrupt. Coborîm pe acest cablu apoi,
după terminarea acestuia, pe grohotiş, prinzînd o potecă pe care o urmăm spre stînga pînă la locul de unde am pornit.
Acesta este şi primul nostru traseu făcut în manieră cap-schimbat şi se pare că îl terminăm nesperat de repede. După ce
coborîm, atît noi cît şi cealaltă echipă, Mihai şi Dana, ce urcaseră un alt traseu, ne alimentăm cu nişte bericioaice şi ne punem
la odihnă, căldura fiind prea mare pentru a mai putea urca ceva în mijlocul zilei.
|
In zona de campare s-au amenajat o potecă turistică şi un foişor cu
mese |
|
Traseul Bezengi - diedrul umbrit de pe mijloc |
|
Pregatiri, emoţii |
|
traseul Bezengi văzut de jos |
|
Plecarea pe LC1 |
|
LC1 |
|
Angi in R1 |
|
Angi in prima regrupare |
|
Angi pe LC2 |
|
Plecare pe LC3 |
|
LC4 |
|
Angi in R3 |
|
LC5 |
|
R5 |
|
Mihai şi Dana într-un traseu alăturat |
|
LC6 |
|
Peretele Central |
|
Pe creasta de retragere |
|
Lîngă cablul metalic pe care se coboară |
|
Coborîrea pe cablu |
|
Undeva acolo sunt Mihai si Dana |
|
Mihai si Dana |
Pe la ora şase hotărîm să mai urcăm un traseu, temperatura fiind puţin mai mică şi elanul nostru mare, dat fiind şi timpul
scurt pe care l-am făcut pe traseul precedent.
Alegem un traseu pe care eu şi Mihai îl mai făcusem cu doi ani în urmă. Karlovo, cotat cu gradul 6 şi care se desfăşoară pe un
fel de diedro-fisuro-horn. Mai jos schiţa peretelui şi topo-ul luate tot de pe site-ul mai sus amintit. Traseul nostru este cel
notat cu nr.5
Pleacă tot Angi cap şi, după ce se chinuie mai bine de jumătate de oră într-un pasaj, renunţă şi se dă jos. Plec şi eu cu
elan, dar numai pînă la pasajul respectiv, pasaj ce se dovedeşte a fi mult mai greu decît pare la prima vedere. De altfel toată
partea a doua a primei lungimi mi-a pus reale probleme mai ales că pe partea stîngă trebuie să stai cu picioarele la aderenţă pe
o placă aproape lipsită de prize. Ori nu am fost într-o pasă bună ori traseul e muult peste gradul 6. După cum m-au trecut
trasnpiraţiile pe el aş estima că ar fi pe undeva pe la un 7. Iarăşi, ieşirea spre prima regrupare este puţin mai dubioasă căci
aceasta se afla vreo 3 metri spre dreapta şi la vreo 3 metri mai sus de ultima asigurare, asigurare ce se află pe peretele din
stînga, aşa că, daca cumva pici înainte de regrupare, te lipesti de latura stîngă a diedrului cu un mare "pleosc".
A doua lungime se termină la o grotă şi mi s-a părut a avea un pas pe la gradul 6+/7-.
Cea de-a treia lungime nu cred să depăşească gradul 6/6+, dar aici nu mai sunt foarte sigur căci noaptea se apropia rapid iar
eu urcam accelerat doar doar oi ieşi în creastă înainte de înserare.
Mai sus de mine Mihai şi Dana tocmai terminau traseul Bezengi şi se oferă să ne aştepte şi pe noi. Eu ajung la ultima regrupare
din traseul nostru, dar ceva mă îndeamnă să mai urc. Ajung şi la ultima regrupare din Bezengi şi, terenul fiindu-mi cunoscut,
încerc şi sper să pot ajunge întins pînă în vîrf. Nu reuşesc, corzile de 60m terminîndu-se la vreo 10m sub ancora de pe vîrf.
Norocul meu că locul unde se termină corzile coincide cu locul unde se află şi o asigurare. Aşadar, regrupez într-o singură
ancoră chimică, iar Mihai îmi mai aruncă de sus un cap de coardă, pentru orice eventualitate. Angi vine şi ea urcînd ultima
lungime la lumina lunii. Aventură taică, ce să-i faci.
Coborîm cu toţii pe la cablul de oţel, pe întuneric, bucuroşi că am terminat cu bine cel de-al doilea traseu al zilei.
Despre acest ultim traseu pot spune că este cam subcotat faţă de ce apare în schema lor. De altfel, la intrarea în traseu este
scris cu vopsea gradul 7, deci nu ştiu de ce în topo-uri apare cu gradul 6.
|
|
|
Karlovo - LC1 |
|
Am termminat traseul la lumina lunii |
|
Doamna Lună |
Duminică ne trezim şi, după cafeluţa de rigoare, ne dăm pe nişte trasee de escaladă de lîngă zona de campare, placa Bezengi.
Facem traseele 3 si 6 din lista de la pagina aceasta.
Dar iată că vine şi ploaia şi ne retragem sub foişoarele recent condtruite în zonă.
Cam atît pentru ziua aceasta căci vremea nu prea ne-a mai permis altceva decît o plimbare pînă la peştera din apropiere şi să ne
testăm tehnica pe nişte bericioaice.
|
o pesteră unde se află cîteva trasee interesante |
|
Smeagol |
Luni.
Căldură mare.
Plecăm spre un nou sector de cocoţ, sector numit Ivan Vazov.
Ajungem la acesta şi nu prea ne dăm seama care ar fi traseul cu acelaşi nume, traseu pe care intenţionam să-l urcăm. Pînă la urmă
alegem un diedru/fisură destul de interesant, traseu ce se dovedeşte ulterior a fi chiar cel pe care-l căutam, doar ca numarul de
pe schiţă nu coincide cu numarul trecut la baza traseului, acesta din urmă,numărul, fiind din vechea numerotare a traseelor. In
schiţa de mai jos acesta e notat cu numarul 3, iar pe perete este desenat cu vopsea numarul 15.
Arunc un ochi asupra primei lungimi. Asigurările sunt puţintel cam depărtate pentru gustul meu, iar prima asigurare e ceva cam
sus.
După puţină chinuială reuşesc să asigur prima ancoră şi mă mai liniştesc o idee. Prima lungime urcă pe un diedru ce se transformă
mai sus într-o fisură. Avem şi alveole suficiente, iar lungimea oferă o escaladă foarte frumoasă de gradul 6+/7-, dar de psihic.
Asta pentru că asigurările sunt cam rare, adică la vreo 3,5m una de cealaltă. Ba, la un momentdat sunt chiar vreo 5 metri între
două ancore.
Ajung în prima regrupare sleit de căldură. Vine şi Angi apoi ne dăm jos căci, din cauza căldurii, nu mă simţeam capabil să urc
mai sus.
|
|
|
intrarea in Ivan Vazov |
Revenim la şosea nu înainte de a mă ospăta pe săturate cu cireşe amare.
Traversăm rîul şi ne oprim la o zonă de escaladă aflată la umbră unde mai urcăm cîte ceva apoi strîngem şi plecăm spre casă.
Zona Vratsa este o zonă deosebit de frumoasă, cu trasee pe toate gusturile şi puterile, dar propice doar perioadei de
primăvară şi toamnă, vara fiind mult prea cald pentru a putea urca ceva. Poate vom reveni la toamnă cu o încercare de terminare a
traseului Ivan Vazov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu