Tabachka. Cocoţ, intindere de ligamente si voie buna.

Inceputul de an m-a prins cu ceva treburi de rezolvat aşa că dispun de foarte puţin timp pentru ieşirile la munte sau la cocoţ. Totuşi, din cînd în cînd, mai fac rost de cîte un weekend liber. Şi pentru că vremea e uneori capricioasă pe la noi ne orientăm către vecinii bulgari pentru a profita de temperaturile mai bune de la ei.

După ce am urcat traseul Cangurul din Postăvaru Răzvan se arată foarte dornic de a ieşi din nou la perete aşa că ne invită la o tură la Tabachka. Acceptăm. Tot el rezolvă şi partea de transport repartizîndu-ne, pe mine şi pe Angi, în maşina Cristianei.

Zis şi făcut. Plecăm sîmbătă dimineaţa, nu prea tîrziu, dar nici prea devreme, urmînd a ne întîlni cu celelalte maşini la Kaufland-ul din Giurgiu unde noi ajungem cu ceva întîrziere, spre nemulţumirea celorlalţi.

Intrăm să facem cîteva mici cumpărături, iar ceilalţi se duc prin Giurgiu să schimbe nişte lei in leve urmînd a ne întîlni la benzinăria de la Ruse. Doar că noi am stat cam mult în Kaufland şi, ajunşi la benzinărie şi negăsind pe nimeni, stînd încă vreo 10 minute pînă a cumpărat Cristiana vignetă, tragem concluzia că ceilalţi au plecat mai departe aşa că o luăm şi noi din loc.

Pe drum tot dăm telefoane, dar Răzvan ori nu are semnal ori nu are roamingul activat aşa că nu ne rămîne decît să sperăm că ne vom întîlni la Tabachka unde şi ajungem destul de repede. Dar se pare că am calculat greşit căci aici nici urmă de celelalte maşini, acestea sosind la vreo zece minute după noi. După muştruluielile de rigoare ne apucăm să instalăm corturile pentru că spre prînz se anunţaseră ceva ploi şi era mai bine să punem corturile pe uscat decît pe iarba udă. Doar că ploaia nu a mai venit.

După pusul cortului dau fuga la faleză să încep cocoţul şi sar peste partea de încălzire, ca mai mereu. Intru în traseul pe care îl mai făcusem cu ceva vreme în urmă şi nu ştiu cum mă forţez înainte de top că aud şi simt o pîrîitură la nişte tendoane din zona cotului. Pe moment nu m-a durut prea tare, dar odată coborît îmi dau seama că mişcarile îmi sunt limitate căci animite poziţii îmi provoacă dureri. Cu toate astea am mai făcut cîteva trasee, cu mare băgare de seamă ca să nu forţez mîna prea tare.

Lume multă şi veselie la perete, iar seara ne-am strîns la un foc unde am prăjit niscaiva carniţă şi ceva cîrnăciori şi am fript şi cîteva legume. Cristiana a scos de la naftalina minunăţie de ţuică ce ne-a ţinut tovărăşie (mai mult mie) şi ne-a încălzit.

A două zi reluăm căţărarea, eu cu aceeaşi atenţie ca în ziua precedentă căci durerea nu trecuse (nici acum, la o lună după eveniment, nu sunt refăcut). Angi şi Răzvan se dau pe un traseu frumuşel pe care acesta din urmă are chiar curajul să-l încerce şi chiar să-l termine în manieră cap de coardă. Cu această ocazie îl felicit pe Răzvan pentru curaj şi reuşită.

Seara strîngem echipamentul şi plecăm spre Bucureşti după ce am petrecut două zile frumoase la iarbă verde şi stîncă galben-roşiatică.