Traseul Memorial Hans Gora (3/5LC, 3B, 7(6Ao))

1 Mai muncitoresc.

Pentru că şi alpinismul este tot o muncă, munca de a depăşi obstacolele pereţilor verticali, acceptăm, fără doar şi poate, invitaţia făcută e Dana şi Mihai de a merge în Cheile Turzii la cocoţ. Era cît pe aci să renunţăm cînd ultimele prognoze meteo citite din oră în oră pe vreo patru site-uri diferite, anunţau ploi pentru zona Turda. Dana a reuşit totuşi să ne convingă că vremea nu va fi chiar aşa rea căci şi de Paşte se anunţase vreme rea şi a fost tocmai bună de cocoţ.

Aşadar plecăm încărcaţi de bagaje, joi dimineaţă, spre Cheile Turzii pe ruta Piteşti-Sibiu-Turda, rută ce speram să fie ceva mai rapidă, neglijînd total faptul ca era 1Mai şi, în consecinţă, destul de aglomerat pe şosele.

Pe autostrada spre Piteşti ne întîlnim cu Mircea şi Diana care aveau aceeaşi destinaţie cu noi şi cărora doream să le lăsăm ceva bagaje ca sa ne ajute cu căratul, maşina Danei fiind arhiplină.

Totul decurge normal pînă cînd gps-ul ne bagă pe un drum lăturalnic imediat înainte de a ajunge în Turda. Pe hartă apărea că ne duce unde trebuie dar am ajuns la celălalt capăt al cheilor, acolo unde se află cabana Cheia. Noi doream să campăm, ca în fiecare an, în capătul din amonte al Hăşdatelor aşa că Mihai studiază puţin gps-ul şi ne avîntăm pe un drum de ţară care ne scoate într-un final în Sînduleşti apoi Sîncraiu, iar de aici o luăm pe drumul cunoscut spre Petreştii de Jos.

Cheile Turzii

Ajungem la locurile de campare şi cum vremea era foarte bună de cocoţ ne pregătim repede să facem un traseu scurt, dinainte ales. Doar că... ia echipamentul de unde nu-i, adică ia-l de la Mircea din maşină, care Mircea lipsea căci şi el păţise acelaşi lucru ca şi noi şi căuta săracul drumul corect spre Petreştii de Jos. Proşti şi noi că puteam să dăm din mîncare, corturi şi altele asemenea, nu tocmai echipamentul de cocoţ.

Şi dacă tot avem ceva de aşteptat ne apucăm să instalăm corturile, măcar să facem ceva constructiv, sperînd să nu mai avem parte de muzica psiheadelică de traşi pe nas de care am avut parte anul trecut.

Terminăm. Mircea tot nu apare. După o convorbire telefonică între el şi Mihai hotărîm să plecăm să-l recuperăm din Turda. Ajungem înapoi la corturi cu tot cu Mircea şi Diana şi ne echipăm în cea mai mare viteză plecînd foarte grăbiţi spre Colţul Crăpat pentru a intra în traseul Memorial Hans Gora, un traseu scurt şi pretabil pentru o încălzire, zicem noi, aşa că ne permitem să intrăm în el la ora 18.30.

Topo Memorial Hans Gora

Ajuangerea la baza traseului:

Se merge pe firul Hăşdatelor trecînd peste primul pod, apoi depăşim "izvorul" numit Şipotul Cheilor sau mai bine zis punctul de alimentare cu apă de la baza Colţului Sanşil şi, cu vreo 30 de metri înainte de a ajunge la al doilea pod, pe partea dreaptă observăm o pancardă care ne anunţă să nu părăsim traseul turistic. Aici facem exact pe dos, adică părăsim poteca urcînd pe o potecuţă mică ce ne duce la un grohotiş cu bolovani mari. Urcăm pe partea stîngă a acestuia pînă ce prindem, tot spre stînga, o altă potecuţă ce urcă pe lîngă un colţ de stîncă apoi coteşte drapta prin spatele acestuia şi pe la baza Colţului Rotunjit, ajungînd într-un vîlcel larg pe care îl traversăm continuînd urcuşul pe un vîlcel îngust şi plin de vegetaţie. Puţin mai sus, pe partea dreaptă cum urcăm, întîlnim placa memoriala a lui Hans Gora, loc de unde porneşte şi traseul nostru, marcat şi el cu vopsea roşie la baza stîncii.

Traseul poate fi făcut din 3, 4 sau 5 lungimi de coardă. Noi l-am făcut din trei, dar nu recomand căci, dacă nu eram două echipe să ne ajutăm între noi, am fi avut ceva probleme la tars corzile.

Voi descrie lungimile făcute de noi.

vîlcelul care ne duce la baza traseului si pe care vom rapela la final

creasta Memorial Han Gora

LC1 - Pleacă vertical-stînga, orientîndu-ne spre un inel uriaş aflat la vreo 8 metri mai sus loc în care traseul coteşte ascendent dreapta peste praguri cu ceva vegetaţie ajung după vreo 25m pe un prag stîncos unde se află o primă regrupare pe care noi am sărit-o. De aici uşor stînga apoi vertical peste o faţă cam lipsită de prize unde se spune că ar fi pas de 7-, dar pe care l-am simţit a fi de 7. Oricum, nu am reuşit să-l trec la liber ci folosind metoda "înhaţă şi-agaţă", adică am tras de buclă ca să pot prinde o alveolă mare aflată sub un cui de mai sus. De aici continuăm ascendent stînga, pe sub linia crestei, peste praguri şi bolovani presăraţi cu un vîrf de cuţit de verdeaţă, după gust, ajungînd în regrupare după aproximativ 55m. Regruparea este amenajată pe spituri.

Pleacă şi Angi şi iată că începe ploaia, la început cîteva picaturi care se opresc destul de repede, dar cînd Angi preia echipamentul şi se avîntă pe următoarea lungime iată că şi ploaia se avîntă cu putere ca să ne mai crească gradul de dificultate, macar psihic. Aşadar Angi a căţărat lungimea a doua cap de coardă şi pe ploaie. Ei bine de aici încep şi ceva probleme legate de lungimile traseului.

Placa memoriala si numele traseului Hans Gora scris pe stinca

LC1

Angi pe LC1

Angi pe finalul LC1 si Mihai putin mai jos

Dana pe LC1

LC2 - (aşa cum am făcut-o noi) Se pleacă din regrupare urmînd muchia crestei spre o zonă puţin mai verticală loc unde traseul coteşte puţi stînga ocolind creasta şi ieşind mai sus lîngă o fereastră. Aici se află o regrupare pe cuie care se poate sări. Se continuă urcuşul ieşindu-se în creastă si continuăm pe aceasta pînă înaintea unui prag mai pronunţat unde avem o regrupare la două cuie. Pînă aici avem cam 50m şi un pas de aproximativ 6/6+ la verticala dinaintea ferestrei.

Noi, pentru că am interpretat greşit nişte informaţii nu foarte precise, crezînd că următoare regrupare e pe spituri, i-am zis Angelei să continue dincolo de regruparea pe cuie de la fereastră pînă ce dă de cea pe spituri. Doar că aceasta nu s-a mai aratat şi coarda se cam termina. I-am comunicat asta şi i-am spus să se lege într-un cui ca să vin şi eu, convins fiind că ea nu văzuse spiturile de la fereastră. Inainte de a ajunge la regruparea pe cuie, pe porţiunea verticală, mi se rupe o priză de picior şi rămîn atîrnat în mîini (un semn). Mă redresez şi pornesc mai sus căutînd spiturile, doar că ele nu erau sau nici eu nu le-am găsit, aşa că am continuat pe creastă pînă la regruparea descrisă mai sus. Aici m-am legat şi am chemat-o şi pe Angi care a descăţărat o mică porţiune pentru a ajunge la mine. Am preluat ecipamentul şi am plecat pe ultima noastră lungime de coardă.

Mihai in prima regrupare pe spituri. Eu in pasul LC2, potiunea verticala dinaintea ferestrei

Pe LC2

LC3 - Din regrupare se continuă creasta, iar după vreo 8-10m se coboară într-o şa urcînd pe partea cealaltă şi ieşind la crucea memorială unde se găseşte o regrupare pe spituri. Trecem de aceasta şi continuăm pe creastă pînă cînd ajungem într-o porţiune unde începe să urce spre ultimul ei vîrf. Aici nu urcăm pe vîrf ci coborîm spre stînga vreo 2 metri spre capătul de sus al unei zone puternic înierbate ajungînd la o regrupare cu spituri şi lanţ, folosită ca punct de rapel. Eu am avut mari probleme în tragerea corzilor şi, daca nu ar fi fost Mihai să îmi scoată asigurările puse în şaua dinaintea crucii, nu cred că aş fi putut să le mai trag.

Recomandarea mea pentru cei care au corzi de 60m este să se facă lungimile in felul următor:
-LC1 Pina la prima regrupare pe spituri.
-LC2 Se regrupează fie la fereastră fie pe creasta, înainte de şaua de sub cruce. Daca se regrupează la fereastră atunci lungimea e scurtă, de aproximativ 25 de metri
-LC3 Se regrupează la cruce. Dacă regruparea precedentă a fost pe creastă atunci LC3 va fi foarte scurta, de aproximativ 20m
-LC4 Se merge de la cruce pînă la punctul de rapel.

Retregerea:
Din punctul amenajat cu lanţ putem efectua două rapeluri de 25m sau unul de 50m ajungînd în partea superioară a vîlcelului înierbat pe care am urcat spre baza traseului. De aici urmăm în sens invers poteca pe care am venit.

Ne-am strîns corzile şi am luat-o uşurel la vale cu mare atenţie căci se cam aluneca datorită ploii recent căzute. Dar, cu toată atenţia tot am alunecat pe-o piatră şi mi-am julit o gleznă.

Ajungem la corturi unde ne întîlnim cu Andrei Holban, Laura Bejenaru, Mati şi Ioana, întorşi şi ei din trasee. Schimbăm cîteva vorbe apoi ne ducem la culcare. Dar ce, poţi să dormi?! Nu, muzica psiheadelică e la volum relativ ok, dar volumul alcolului ingerat de nişte puţani din apropiere a fost destul de mare cît să ne deranjeze şi pe noi. Şi nu oricum că aştia nu se certau ca oamenii normali ci se certau ca ardelenii. Aştia şi cînd se omoară cred ca tot aşa lent o fac. Nooo, Ioaaanie, io amuuu să thie strîîîng dhie gîîît.

Noroc că oboseala a învins pînă la urmă scandalul făcut de vecinii de cort şi ne-am mai trezit dor dimineaţă.