Într-o frumoasă zi de iarnă cu iz de primăvară ne propunem să urcăm o vale care să nu ne solicite pre mult şi care să nu ne dea prea mari bătăi de cap. Doream o tură la o zi, mai mult de plimbare decît de aventură. Seaca dintre Clăi era cam ceea ce ne doream şi ce am şi ales în cele din urmă.
Ne oprim cu maşina la staţia de telecabină de la Silva unde suntem întîmpinaţi de diverse persoane dubioase, ca să nu zic de ciori, care ne tot îndrumă ele pe unde să parcăm. Evident că nu le băgăm în seamă şi ne vedem de ale noastre. Ne echipăm şi o luăm la deal spre poteca Urlătorilor. Zăpada nu se arată prea mare în porţiunea inferioară a muntelui, dar pe potecă sunt locuri unde aceasta e îngheţată şi se alunecă uşor.
Ajungem la intrarea pe vale şi începem urcuşul. Imediat creşte şi nivelul zăpezii. Noroc că avem urme în faţa noastră care ne uşurează înaintarea.
Ajungem la o primă săritoare, mare de vreo 18-20m, al cărei fir principal nu prea e acoperit cu zăpadă. Aici lumea se echipează cu colţarii. Eu, fără să mi-i pun, plec spre dreapta pentru a depăşi săritoarea pe o variantă ocolită şi, ajungînd deasupra săritorii, găsesc un spit de toată frumuseţea. Profit de el şi pun o asigurare pentru cei ce vor urca pe varianta directă. Adica Mihai Dana şi Laura căci Angi a optat şi ea pentru varianta ocolitoare.
După ce toată lumea a reuşit să urce săritoarea am pornit din nou pe firul văii. De aici şi pînă sus nu am mai dat peste nici o altă săritoare descoperită, totul fiind acoperit cu zăpadă de consistenţe diferite. În mare parte aceasta era tare, dar erau porţiuni unde bocancul intra ceva mai mult. Deşi toată lumea şi-a pus colţarii, am preferat să urc fără, bazîndu-ma pe micile trepte pe care le făceam cu bocancul.
Ultimele cîteva zeci de metri erau acoperite cu un strat gros de zăpadă moale în care intram, pe alocuri, pînă la genunchi.
 |
| Saritoarea mare de la intrarea pe vale |
Ajunşi în şa suntem luaţi în primire de rafale puternice de vînt. Coborîrea spre Brîul lui Răducu nu ne surîde aşa că prima variantă de continuare a picat. La fel şi varianta Hornului cu Florile. Supunînd la vot, s-a considerat că cel mai sigur e să ne întoarcem pe unde am urcat aşa că o luăm încetişor la vale. Din ce în ce mai des colţarii se umpleau cu zăpada care se mai înmuiase la suprafaţă devenind mai apoasă şi, evident, mai lipicioasă.
Am rapelat săritoare la intrarea pe vale şi am continuat, fără probleme, spre locul unde ne parcasem maşina.
 |
| la iesirea din vale în șaua ce separă cele doua Clăi |
 |
| Brîul lui Răducu traversează destule văioage acoperite cu zăpadă |
 |
| Pregătirea pentru coborîre |
 |
| Rapel pe saritoarea mare |
O plimbare de duminică ce ne-a mai dezmorţit o leacă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu