Am plecat la căţărare şi am ajuns pe creasta Craiului.

O săptămînă cu ploaie în care zi de zi mă uitam la prognoze cu speranţa ca vremea să se îndrepte în week-end pentru a putea să căţăram şi noi ceva. Şi rugile mi-au fost ascultate, şi ploile s-au oprit vineri noaptea, iar sîmbătă, cînd am oprit maşina în Buşteni, cerul era senin. Senin dar şi foarte frig pentru o lună de vară, iar pereţii se bălăceau sub şiroaie de apă. Cum naiba de nu ne-am gîndit că după o săptămînă de ploi nu vom putea să urcăm?!

Am schimbat repede planul şi am plecat spre Peretele Animalelor. Ala e mereu în soare şi se usucă repede aşa că am descins la baza Poienii Inului unde ne-am echipat şi amluat-o la deal spre perete, dar ce sa vezi, nici aici nu era de cocoţ. Toate primele lungimi ale fiecarui traseu erau fleaşcă. O mîzgă flescăită ce nu prea te îmbia să pui piciorul pe ea.

Evident, nervoşi pe noi înşine că nu ne-a dus capul, am coborît la maşină, descumpăniţi. Se pare că vom avea un week-end ratat. Cosmin aproape că voia să se întoarcă în Bucureşti, dar fetele vin cu mai multe propuneri dintre care cea mai atrăgătoare este o tură la Curmătura, că şi aşa nu mai fusesem de multă vreme acolo.

Aşadar o luăm repejor spre Piatra Craiului, lăsînd maşina mai sus de Fîntîna lui Botorog şi contionuînd prin Prăpăstiile Zărneştiului.

Dacă tot nu am apucat să căţărăm nimic măcar aici admirăm fiecare traseu, fiecare spit şi fiecare piton. Schimbăm impresii, abordăm traseele cu gîndul şi mai facem cîţiva paşi. Şi tot aşa pînă ieşim din chei. Aici alegem ca variantă de urcare poteca pe care ne-o arătase Cornel astă iarnă, cea marcată cu punct galben.

Urcuşul pe aceasta potecă nu e foarte abrupt, dar e mult mai frumos în comparaţie cu varianta de pe culmea din stînga sau cea care pleacă de la Fîntîna lui Botorog.

Ajungem în Poiana Curmăturii unde o trmă de vaci paşte în linişte. Ne tolănim pe iarbă, bucurîndu-ne de liniştea locurilor şi de faptul că pînă la urmă, chiar şi fără cocoţ, tot ne-am ales cu ceva.

Plecăm spre cabană. Odată ajunşi suntem plăcut impresionaţi de felul cum arată aceasta. Se pare că cei care o au acum se ocupă cu adevărat de ea. În afara faptului că a fost reamenajată şi arată foarte bine, de jur împrejurul ei au apărut tot soiul de mici lucruri ce dau locului un aspect îngrijit. Scaune cioplite în buşteni, scrumiere batante pe stîlpişorii balustradei, ghivece cu flori sau flori puse pur si simplu pe marginea terasei, izvorul captat într-un buştean scobit, apa ieşind din el prin mici orificii, toate acestea dau un aspect plăcut zonei. Felicitări celor ce au grijă de cabană.

După o mică pauza de relaxare în scaunele din buşteni am intrat pentru a ne astîmpăra foame apoi ne-am luat locurile în primire şi ne-am instalat în camera din anexă.

Capra Roz

Dimineaţa ne-am trezit cu o vreme nu tocmai plăcută. Creasta Craiului era acoperită de un plafon gri ce nu anunţa vreme prea bună aşa că ne-am pus pe contemplat natura, savurînd o cafea, două cafele, pînă ce vremea a dat semne de îndreptare.

Ca să nu pierdem ziua o luăm repejor spre Şaua Crăpăturii cu intenşia de a urca pe Piatra Mică, dar odată ajunşi în şa schimbăm planul optînd pentru o urcare spre Turnuri şi de acolo vom mai vedea.

Vremea e schimbătoare, plafonul de nori rarefiindu-se din cînd în cînd, lăsînd loc cîtorva raze de soare.

Trecem de Vîrful Turnu ajungînd în Şaua Padinei Închise unde avem o variantă de coborîre spre cabană, dar cum vremea e încă relativ ok ne hotărîm să continuăm spre Vf. Ascuţit aşa că pornim mai departe. Trecem şi de Vf. Padiana Popii continuînd pe poteca de creastă, printre ceţuri şi jnepeni, prin poieniţe cu bujori de munte de un galben aprins, ajungînd la refugiul Lehman unde ne băgăm pentru cîteva clipe de pauză şi cîţiva biscuiţi după care o dăm la vale.

Şi uite că vremea nu ne iartă, ploaia pornindu-se aproape imediat după ce am terminat de coborît serpentinele cu grohotiş de sub vîrf. Cîteva picături pentru început care se mai rarefiază pentru a porni apoi ceva mai susşinut, obligîndu-ne la a ne lua pe noi sacii de plastic.

Coborîm prin ploaie pînă aproape de drumul ce duce la cabană, unde ploaia încetează să ne mai mureze. De aici coborîm pe acelaşi traseu pe care urcasem în ziua precedentă.

Ciconia Nigra

Deşi planurile de acasă au fost total inutile, cele două zile petrecute pe munte, la o tură relaxantă, au fost chiar frumoase.