Traseul Innominata 6LC, 6A, 7+/8- (7-A1)

-"ce faceti în we?", vine întrebarea de la Cornel?
-păi ceva prin Ţancul Mic, o Răsucită, un Hermann Buhl, ceva să ne reacomodăm cu conglomeratul căci anul ăsta nu am fost decît la calcar.
-păi n-aţi vrea să mergeţi în Innominată?
-aoleu, ce-ai păţit nene, cum să merg aşa, direct în Innominată, cel mai greu dintre clasicele Peretelui Vulturilor?
-stai mă calm că-l faci.
-esti sigur?
-il faci.

Si uite aşa încep să-mi sfîrîie călcîiele şi să mă furnice în vîrful degetelor şi încep a mă cuprindă emoţiile. Nu de alta, dar Innominata era un traseu la care nu prea îmi venea să-mi încerc norocul decît după ce luam pe rînd celelalte trasee din Peretele Vulturilor. Şi cum parcursesem doar Fisura Suspendată, Innominata avea să mai aştepte mult şi bine dacă nu venea Cornel cu propunerea.

Vom forma două echipe, eu şi Angi o echipă, Cornel şi Andrei Holban a doua echipă.

Plecăm de vineri seară şi punem corturile undeva spre Pîrîul Rece, unde Cornel ştie o zonă de campare departe de zgomotul şoselelor şi al petrecăreţilor. Şi aşa a şi fost căci noaptea a fost deosebit de liniştită.

Dimineaţă nu ne prea grăbim căci e o leacă răcoare, dar nici nu zăbovim mai mult decît ne ia strînsul corturilor şi luatul micului dejun, plus nelipsita cafea, apoi o luăm spre Căminul Alpin unde lăsăm maşina pornind voiniceşte spre refugiu. Aici ni se mai alătură o persoană, Joni, care va face echipa cu Cornel si Andrei.

Iată-ne urcînd spre baza Peretelui Vulturilor. Undeva în dreptul rapelului din Strunga Veveriţei îl aud pe Cornel strigînd "bă, care eşti acolo?". Nu-mi dau seama pe moment la ce se referă, dar, cîteva secunde după, observ o dihanie mare şi blănoasă alergînd de mama focului la vreo 10-15m mai sus de noi. Fugea de-i sfîrîiau călcîiele, îndreptîndu-se spre firul Vîlcelului Pietros pe care l-a traversat în mare viteză, urcînd cîteva praguri pe care nu credeam ca are vreo şansă să le urce, apoi tăind-o, la fel de repede, pe o mică brînă ierboasă pe care credeam că doar caprele ar avea loc, nu şi un ditamai ursul. A trecut spre Valea Coştilei la doar cîţiva metri mai sus de Strunga Veveriţei. binecunoscutul loc de retragere de pe Ţancul Mic. Doamne, ce viteză avea!

După momentul de maximă surprindere, în care nu am avut timp nici măcar să fac o fotografie, am continuat urcuşul printre zade spre Brîna Policandrului, locul de plecare în traseele din Peretele Vulturilor, sau Peretele Policandrului.

Aşadar, echipa Andrei, Cornel şi Joni va fi prima care va urca, cu Andrei cap, iar ceilalţi doi pe post de secunzi. Eu şi Angi îi vom urma.

Să trecem la lucru.

Traseul Innominata, bătut de Viorel Nicolaescu, este un traseu foarte frumos a carui parcurgere mi-a creat o adevărată plăcere. Pasajele se succed frumos, curat şi combinat. Sunt foarte puţine zone friabile, iar asigurările sunt foarte bune. De multe ori trebuie atenţie căci pitonul negru atrage privirea mai repede decît spitul galbui aflat le doar 30cm de el. Cu toate acestea recomand luarea a două trei nuci mici spre medii si vreo două-trei frenduri, tot mici si medii. Pe tot traseul am folosit o nucă pe prima lungime şi două frenduri pe a treia lungime, unul pe fisura de la plecare unde sunt vreo 5-6m între asigurări şi unul sub tavanul de gresie. De asemenea o scăriţă pentru trecerea feţei din LC3, dar şi a tavanului de gresie, e utilă dacă nu vă ies la liber pasii respectivi.

Acestea fiind zise ţin să-i mulţumesc lui Cornel Sain pentru insistenţa de a mă duce pe acest traseu superb, dar şi pentru încrederea şi susţinerea pe care mi le-a oferit şi fără de care sunt convins că nu aş fi avut curajul să intru, încă, în acest traseu. De asemenea tot datorită lui Cornel traseul este acum recondiţionat, avînd spituri în regrupări, dar şi pe lungimi, făcînd parcurgerea acestuia mult mai sigură şi salvînd de la dispariţie un traseu de o mare frumuseţe.
,

pe Brîna Policandrului la intrarea în traseu

INNOMINATA 6LC, 6A, 7+/8- (7- A1)

topo traseul Innominata

traseul Innominata, privire de ansamblu.

LC1 - pleacă de pe Brîna Policandrului urcînd, pentru început, un mic prag după care intrăm pe un diedru vertical asigurat cu spituri şi pitoane. La capătul diedrului traversăm puţin spre stînga pentru a prinde o fisură ce urcă diagonal stînga, apoi vertical. Aici avem asigurările puţin mai depărtate dar se poate pune o nucă mică spre medie. Urcăm pe fisură apoi, unde aceasta se termină, trecem puţin spre dreapta urcînd peste o faţă, iar doi metri mai sus traversăm stînga pe un mic prag unde regrupăm. Lungimea are 35m şi dificultate de 6+.

diedrul dela plecare pe LC1

Andrei la iesirea din diedru

fisura oblica din LC1

LC1, Adrei in prima regrupare

Joni si Cornel

LC2 - Pleacă diagonal stînga pe un diedru clar ce oferă o mică fisură. Urcăm pe acesta vreo 17m, iar la capătul lui întîlnim o faţă verticală pe care o traversăm spre stînga vreo doi metri, spre o fisură largă. Aici avem un pas de 6+/7-. Imediat după trecerea feţei urcăm vertical pînă pe un mic ţanc, mai sus de care căţărăm o faţă verticală, cam de gradul 6+, deviind uşor spre dreapta, iar după vreo cinci metri de la pelcarea de pe ţanc ajungem la un mic prag unde regrupăm. Lungimea are 35m şi pas maxim de 6+/7-.

diedrul din LC2 si andrei la pasul lungimii, traversarea spre stînga

LC2. Tancul care formeaza fisura larga si faţa de deasupra lui

Angi in R1

LC3 - Merge spre dreapta apoi urcă pe o faţă puţin mai tehnică ce ne duce spre baza unei arcade ce formează o fisură largă. După trecerea feţei şi intrarea pe fisură putem monta un frend mediu căci următoarea asigurare e la vreo cinci, şase metri de ultimul cui de pe faţă. Urcăm, aşadar, pe fisura largă pînă dăm de un cui în dreptul căruia iniţiem o traversare diagonal stînga ce ne duce la un mic diedru unde dăm peste o nucă înţepenită pe care o putem asigura cu încredere. De la capătul diedrului traversăm stînga spre baza unei feţe verticale punctată de cîteva spituri noi, dar şi expansoare vechi. Aceasta este cea mai tehnică parte a traseului, cu pas de 7+/8- la liber. Cei care nu pot trece acest pas la liber pot folosi cu încredere scăriţa.

Partea finală a feţei e pe la gradul 7 şi ne conduce uşor dreapta ieşind în dreptul unei mici grote unde se află vestitul cuib de vulturi, acum părăsit. De aici continuăm spre drepta, pe un prag, pînă ce ajungem la micul tavan de gresie. Pentru trecerea lui vom monta sub el un frend căci următoarea asigurare e deasupra tavanului şi nu poate fi văzută decît după trecerea acestuia. Trecerea tavanului e un pas mai solicitant la liber, pe la 7-. Odată trecut acest pas, doi metri mai sus ne orientăm spre stînga pe o prispă largă, de piatră (Brîna Suspendată), pe care avansăm pînă la regrupare. Lungimea are 50m şi pas de 7+/8-.

arcada care formeaza, in dreapta,  fisura de la inceputul LC3

Andrei dupa traversare

Pe fatza cu pasul traseului

In pasul cheie

Intrarea pe Brîna Suspendată

LC4 - Traversăm cîţiva metri spre stînga apoi în sus spre o muchie la stînga careia intrăm pe un mic hornuleţ. La capătul lui urcăm diagonal stînga spre o zonă mai friabilă unde găsim regruparea. Lungimea are 20m si maxim gradul 6.

Angi in hornuletul din LC4 si traversarea ascendent stînga spre regrupare

Pe traversare

LC5 - Urcăm diagonal stînga pe o mică fisură ce duce către un un diedru-horn orientat uşor spre dreapta ce ne conduce la o regrupare veche. De aici tot vertical pe un alt diedru mare şi uşor surplombat,de gradul 6+ susţinut, pe parcursul căruia întîlnim şi o arhaică pană de lemn. La capătul diedrului ieşim pe un mic prag spre stînga apoi vertical către un alt diedru mai mic la capătul căruia urcăm diagonal stînga spre un mic prag unde regrupăm. Lungimea are 45m şi gradul 6+.

Andrei pe diedrul din LC5

Pe diedrul din LC5. Privire din R3.

Andrei in R5m air baietii la final de lungime

Plecarea pe LC5

Diedrul final din LC5

LC6 - Traversăm spre stînga spre un diedru foarte larg brăzdat de o fisură fină. Urcăm pe acesta cîţiva metri apoi ne orientăm spre dreapta peste o faţă care ne scoate pe un mic prag stîncos pe care îl urmăm pînă în muchia crestei unde traseul se termină după aprozimativ 16m şi un grad maxim de 6-.

Diedrul larg din LC6

Brîna de piatra cu care se termina traseul

Angi in R5 si diedrul larg vazut de sus

RETRAGERE.

De la spitul din muchie urmăm o mică brînă spre dreapta, pe lîngă nişte jnepeni, brînă care ne conduce după vreo 10-15m la un spit de rapel. De aici sunt două variante. Unii fac un rapel de 60m diagonal dreapta cum privim spre vîlcelul de sub noi(Vîlcelul Pietros), sau diagonal stînga cum stăm cu faţa la perete, rapelînd. Eu am preferat un rapel mai scurt pînă în firul Vîlcelului Pietros, pentru a nu avea surprize la recuperarea corzilor, apoi am coborît pe picioare descăţărînd o mică săritoare uşoară şi tot în jos, pe picioare, pînă ce pe dreapta, cum coborăm, dăm peste două pitoane cu cordelină. De aici am făcut un rapel pînă la buza Hornului Vîlcelului Pietros unde, pe stînga pe o placă, sunt două pitoane foarte solide. De aici se face un alt rapel de 40m pănă la baza hornului sau se coboară cît ne ţin corzile. Coborîm apoi pe picioare pînă la o săritoare de vreo 5m pe care mai facem un rapel scurt apoi pe picoare, descăţărînd alte mici săritori. Spre final prindem spre stînga o poteca pămîntoasă pe la baza unor pereţi unde este un soi de grotă imensă la terminarea căreia prindem spre dreapta o brînă mică de iarbă ce ne duce la o zadă groasă cu cordeline, loc de unde dăm un rapel de 50-60m pînă pe pantele de iarbă pe care am urcat spre baza traseului.

rapel prin Hornul Vîlcelului Pietros

Peretele Vulturilor sau al Policandrului

 

După retragere am coborît permiţîndu-ne o masă copioasă apoi un somn sănătos în acelaşi loc în care am poposit cu o noapte în urmă.

A doua zi urcăm din nou spre Coştila pentru a mai căţăra ceva. De data ceasta Cornel va merge cap pe traseul Fisura Însorită, traseu pe care îl mai parcursesem acum un an sau doi aşa că nu ţineam morţiş să-l fac cap. Am luat postura de al doilea secumd bucurîndu-mă de vremea bună şi de traseu. Faţă de prima parcurgere am reuşit să nu stau decît de două ori pe prima lungime, la ieşirea din diedrul surplombat. Sper ca data viitoare să îl leg.

&

Nu am făcut decît două lungimi apoi ne-am retras cu un rapel lung, coborînd la refugiu unde am stat o vreme pentru a-i aştepta pe Mihai şi Dana care erau în Hermann Buhl, şi unde Cornel a îndrumat doi spanioli ce veniseră să caţere în Coştila şi aveau nevoie de ceva indicaţii pentru a ajunge în Circuri unde puseseră ochii pe traseul Just Another Fucking Day, pe care, ulterior, am aflat că l-au şi făcut.

După toate acestea am coborît şi plecat acasă cu gîndul la traseul parcurs. Încă nu îmi venea să cred că fusesem în el.