Buila - Refugiul Piscul cu brazi

Iniţial planificasem încă o tură în Piatra Craiului, dar am schimbat planul în ultimul moment pentru a face câţiva paşi prin pădurile Builei. Am găsit un articol despre un refugiu proaspăt renovat şi ne-am gândit că ar fi frumos să vedem şi noi cum arată şi despre ce e vorba. Prin urmare am lecturat repede o descriere a zonei, am descărcat o hartă şi am pornit la drum având ca punct de destinaţie cabana Cheia de unde urma să plecăm pe triunghi roşu spre refugiu.

Ajunşi pe drumul forestier de pe Valea Cheii schimbăm iarăşi planurile renunţând la destianţia iniţială pentru a merge spre schitul Pahomie. De aici trebuia să urmăm marcajul punct galben spre Curmătura Oale coborând apoi spre Poiana Comarnice pentru a ne intersecta cu marcajul triunghi roşu.

Traseul debutează cu o mică bălăureală, dar ce zic eu mică. Marcajul, aflat ceva mai jos de schit, pe drumul forestier indică spre pădure. Mai precis spre un lăstăriş. După cateva zeci de metri găsim un semn pe un pom, iar după acesta... pauză. Ne-am învârtit minute bune pentru a găsi următorul marcaj, dar totul a fost in zadar. În faţa noastră se afla un desiş străbătut de o mică potecuţă. Am urmat-o pe aceasta, răzbind cu greu prin tufele dese, urzicile pân' la gât şi mărăcinii ce ni se puneau de-a latul potecii. După jumătate de oră de luptă cu ierboteniile ajungem pe crestuliţa ce se vedea din drum şi dăm peste marcaj.

la Schitul Pahomie

Intrarea în traseu

Printre ierbotenii

Începem urcuşul pe o mică muchie după care pătrundem în pădure urcând până la Stâna din Oale. După alte câteva sute de metri iesim din pădure întâmpinaţi de un bătrân şi noduros fag. De la acesta marcajul continuă spre pădurea din faţă cotind imediat stânga si revenind la valea pe care tocmai am depăsit-o pe la bază(de la fag se poate urca direct pe firul văii). Se urcă puţin pe partea dreaptă apoi se traversează spre un brad imens aflat pe partea stângă a văii, în sensul urcării ei. De aici se continuă pe fir până ce un semn ne indică faptul că trebuie să traversăm valea spre dreapta. Traseul intră în pădure urmând curba de nivel. Continuăm pe marcaj printr-o pădure de fagi bătrâni însoţiţi de atmosfera ceţoasă de toamnă târzie. Burniţează. Toată apa strânsă pe crengi mi se scutură ba în cap, ba pe spate de fiecare dată când sunt nevoit să trec printre sau pe sub ele. Sunt ud fleaşcă.

Spre surprinderea nostră ne intersectăm cu marcajul punct roşu ce urmăreşte creasta. Aşa repede să fi ajuns??!! Da. Ne aflam la cincizeci de metri sub Curmătura Oale. Două doar ore şi patruzeci de minute cu toată bălăureala de la început, deşi indicatorul ne speriase cu un timp de 4-5 ore.

O dita-i iasca

Stâna Oale

De la acest fag se poate face stânga urmând firul văii

Bradul pe lângă care trece traseul

În Curmătura Oale

Din curmătură coborâm tot pe punct galben spre Poiana Comarnice pentru a ne intersecta cu triunghiul roşu ce vine de la Cabana Cheia, urmând acest marcaj spre satul Pietreni. Imediat după Poiana Comarnice traseul urcă puţin apoi merge pe curbă de nivel depaşind firele a trei văi după care trece pe la baza poienii Piscul cu Brazi. Aici se poate observa o potecă ce urcă şi pe care trebuie s-o urmăm pentru a ajunge la Refugiul Piscul cu Brazi, refugiu ce se află în partea superioară a poienii. Proaspăt refăcut, de cei din asociaţia Kogayon împreuna cu nişte belgieni, refugiul arată excelent. Are şase priciuri, o masă şi trei băncuţe. Are şi două ferestre, dar, din păcate, niciuna nu are o folie transparentă sau semitransparentă aşa că, atunci când frigul nu te îmbie la deschiderea vreuneia dintre ele, trebuie să foloseşti frontala chiar şi pe timp de zi pentru a avea ceva lumină. Un alt minus ar fi zăvorul din interior. Nu ştiu care e populaţia de urşi din Buila dar nu m-am simţit deloc confortabil cu ivărul ăla micuţ acolo, aşa că noaptea am proptit în uşă o băncuţă pentru mai mult confort psihic. Ar mai fi fost util şi un chepeng pentru accesul la pod... dacă tot are un pod.

Oricum, mulţumiri celor din Konayon şi belgienilor pentru eforturile depuse.

Poiana Comarnice

Poiana Piscul cu Brazi (în centru se observa intersectia cu poteca marcată cu triunghi roşu)

Urcarea spre refugiu

În golul dintre brazi se observă acoperişul refugiului

Refugiul Piscul cu Brazi

Ne-am băgat repede la somn, rebegiţi de frig. Noaptea m-am trezit de câteva ori ascultând ploaia de-afară adormind la loc cu gândul că a doua zi vom fi muraţi de aceasta. Spre dimineaţă, totuşi, nu s-au mai auzit picaturile pe acoperiş semn că ploaia încetase. Ce bine....

Facem ochi pe la nouă şi jumătate. Printre scândurile ferestrelor se observa o lumină albă. Deschid uşă şi presupunerea mea e adeverită. Ninsese. Ca şi week-end-ul trecut, ne culcasem toamna şi ne trezisem iarna. Frumos. După ce mâncăm o luăm din loc pe acelaşi drum pe care am venit nu înainte de a da o mătură prin refugiu pentru a-l lăsa la fel de curat cum l-am găsit.

Dimineaţa la un ceai...

Depăşim toate porţiunile urcate în ziua precedentă ajungând la locul unde ieşisem din marea boschetăreală. Veseli că acum aveam marcajul sub ochi coborâm încă pe culmea respectivă până într-o poiană de unde o săgeată de indică să facem dreapta. Dreata, dar pe unde!? În faţa noastră numai tufe, boscheţi, lăstari... Un desiş de nepătruns. Măi să fie! mai căutăm, dar în zadar. Nimic. Nici urmă de vreo potecă mai bătută, aşa că o luăm pe unde găsim şi noi ceva spaţiu liber printre toţi boscheţii ăia. O macetă ar fi fost de mare ajutor.

Ajungem la drum, ceva mai jos de locul în care începusem urcuşul şi o luăm spre maşină.

Thunder!!...na na na naaaa na na naaa na na... thunder!!!!

Da... cică sufăr de x

Pe-aici se spune c-ar fi coborârea....Aşa indică marcajul.

Gata şi tura asta. Pornim spre casă. Pe data viitoare...