juma' din Pintenul Oltetului

In desele noastre drumuri spre Cheile Galbenului tot arumcam priviri spre Cheile Olteţului întrebîndu-ne dacă or fi ceva trasee de cocoţ pe-acolo. Doi amici de la sala de escaladă, Cristi şi Doina, ne-au confirmat existenţa unor astfel de trasee aşa că, după ce am achiziţionat cartea "Alpinism si escalada sportiva in Banat si Oltenia" de Dan Anghel şi Cornel Zărescu am putut vedea şi ceva schiţe ale unor trasee din această zonă căci pe net nu prea sunt publicate articole sau topo-uri ale Cheilor Olteţului sau nu am căutat eu destul de bine.

Plecăm la drum de vineri noaptea. Dana, Mihai, Adi, Cami, Angi şi eu.
Ajungem pe întuneric în faţa Mînăstirii Polovragi unde campăm şi ne băgăm la somn. Dimineaţă ne trezim nu foarte devreme dar cu chef de cocoţat.
Vom pleca în două echipe: eu secondat de Angi şi Adi în prima echipă şi Dana cu Mihai formînd cea de-a doua echipă.

Pentru a ajunge la trasee se procedează astfel:
Inainte cu vreo o suta de metri de a ajunge la poarta mînăstirii se face stînga pe un teren viran apoi la capătul gardului se face dreapta. Se prinde o potecuţă cu marcaj turistic cruce albastră ce coboară pînă la rîu. Traversăm un podeţ apoi facem dreapta mergînd paralel cu rîul pe un fel de drum forestier. Cînd drumul se termină se prinde o potecuţă ce urcă spre stînga şi care, după vreo 20m pe curbă de nivel, se desparte în două. Una coboară şi merge paralel cu rîul alta urcă.
Noi am mers pe cea care coboară, dar care se înfundă căci cheile devin foarte înguste. Din locul în care se înfundă am urcat pieptiş prim pădure pe un teren foarte alunecos format din frunze, grohotiş şi pămînt pînă aproape de marginea pereţilor, ier de acolo am prins spre dreapta o potecă mai bine bătută ce merge pe la baza stîncilor. Probabil că dacă la bifurcaţie am fi urmat poteca ce urca am fi dat de varianta bună a traseului şi nu ne-am mai fi chinuit pe panta aceea.

Urmăm poteca şi primul traseu întîlnit este "diedrul cu măceşi" apoi dăm de "surplomba rîndunelelor". Imediat după acestea, după o mică coborîre pe potecă dăm şi peste ţinta noastra, "Pintenul Olteţului".

LC1 - Începe cu o fisură verticală la baza căreia este scris cu vopsea roşie P OL 5B 9LC. Prima asigurare e la vreo 4 metri. Pentru început roca este destul de compactă. După vreo 8 metri fisura se termină traseul urmînd un diedru mai puţin evident la început. După vreo 15-20m trecem printr-o tufă de măceşi care scoate de la mine cîteva înjurături. Tot aici dau şi de o porţiune extrem de friabilă , iar partea urîtă constă în nişte bolovani de mărimea unui pepene poziţionaţi fix pe linia traseului şi care par că au nevoie doar de o adiere de vînt pentru a o lua la vale. Imediat după tufă sunt tentat să fac vreo 2m stînga, pe un prag ce pare umblat, căci nu văd pitoanele de mai sus, dar de pe prag observ că linia traseului era tot în sus aşa că revin şi urc mai departe. De aici şi pînă la regrupare diedrul se cam transformă în horn. Ajung la o altă tufă de mărăcini şi alte înjurături ies din gură. Parcă diedrul ala cu măceşi era mai la stînga!!! In fine, mai urc vreo 10m şi regrupez la o ancoră şi două cuie solide.
Pînă aici nu cred să fi fost mai mult de gradul 5+. Se asigură la ancore chimice şi pitoane solide.

pedetul peste care am trecut

Inceputul primei lungimi

la inceputul diedrului din prima lungime

in sus pe diedru

Angi pe diedru. Eu in regrupare

Mihai pe diedru

LC2 - Porneşte vertical pe o fisură diedru. la vreo 10 metri de la regrupare diedrul are o mica burtică spre stînga şi tot pe această parte faţa diedrului e cam spalată. Estimez pasul pe la un 6+/7- la liber.

Trecem şi de pasajul acesta şi continuăm vertical pe diedru pentru ca după vreo 3 metri să avem de ales între varianta directă, pe diedru, asigurată cu piton şi varianta prin dreapta, pe o faţă cu alveole şi clepsidre, asigurată cu ancore. Aled faşa din dreapta. Se urcă pe aceasta cîţiva metri pînă pe un prag unde se asigură pe stînga la o ancoră chimică. De aici se prinde un horn de vreo 10-12 metri de căţărătură frumoasă prepoderent în şpraiţ. La ieşirea din horn avem pe partea dreapta un bolovan cu muchie tocmai bun de apucat, dar şi tocmai bun de plecat cu el în braţe căci se cam mişcă. Hornul se termină într-o mică strungă din spatele pintenului unde se poate regrupa, dar nu foarte comod. Eu am preferat sa mai urc diagonal dreapta vreo 3m pînă la două ancore chimice situate la vreo 2m una de cealaltă.

Lungimea aceasta e foarte bine asigurată, cu cuie solide şi ancore şi oferă o căţărătură frumoasă.

in prima regrupare

o echipa intr-un traseu cu o foarte mare traversare.

a doua lungime. Dupa smocul de iarba e burtica cu pasul lungimii

eu pe a doua lungime in pasul cheie

..tocmai am trecut pasul...urmeaza dreapta spre fatza cu alveole si clepsidre

la terminarea fetei cu alveole

intrarea in hornul final al LC2

Angi la pasul cheie

adi(jos) la inceputul hornului final. Angi (sus) in R2

Adi tinindu-se de placa miscatoare. De evitat.

Cami pozîndu-ne din Cheile Oltetului

LC3 - Plecă din regrupare oblic dreapta pe praguri de piatră şi iarbă ajungînd după vreo 20m în parte superioară a unui vîlcel inierbat şi plin de arbori ce urcă dinspre dreapta. Pe acest vîlcel se mai urcă vreo 8 metri pînă la nişte copaci "orizontali" apoi se face dreapta pe curba de nivel asigurînd la un cui aflat în spatele unei stînci de pe mijlocul brîului. De aici se urca spre dreapta pînă la un copac cam putred continuînd spre o mare tufă de măceşi. Noi aici ne-am oprit luîndu-ne cam o oră să găsim continuarea căci nu ne venea să credem că traseul trece prin tufa de măceşi. Pe hartă apare o surplombă, iar traseul trece pe la baza ei făcînd dreapta. Tot sperînd să fie pe altundeva traseul şi nu prin măceşii aceia am căutat cu privirea cuie. Nevăzînd nimic am mai urcat cîţiva metri pe o porţiune cu bolovani instabili, dar degeaba.

În cele din urmă Mihai se duce pînă la copacul putred şi, cu ochii lui de vultur, vede o ancoră dincolo de tufa de măceşi.
Aşadar pînă aici ne-a fost. Am pierdut foarte mult timp cu căutatul traseului şi se cam apropia seara aşa că hotărîm să ne retragem.

LC3 cu regruparea la copac

R3. In dreptul meu(dreapta) e un piton. Traseul merge dreapta pe brîu spre un palc de macesi.

Varianta normală ar fi să rapelăm pe unde am venit, dar mie nu-mi surîde deloc ideea de a rapela pe linia acelor bolovani instabili aşa că fac cum fac şi-i conving să rapelăm prin vîlcelul înierbat.

Punem semicorzile după copacul crescut orizontal şi pornesc la vale. Trec printre tufe încercînd să găsesc o cale cît mai liberă pentru a nu ne trezi cu corzile agăţate. După vreo 50m trec peste o grotă şi decid că-i o bună protecţie pe timpul rapelării celorlalţi căci şi aici mai picau pietre antrenate de coardă. Nu ca pepenii, dar de mărimea unui măr tot erau. Aşa că mă bag în grotă, trag corzile cît de mult pot ca să nu cadă pe ele bolovani şi plec să explorez peştera care are cîteva mici ramificaţii, una dintre acestea ieţind spre stînga spre un alt vîlcel mult mai înţesat de tufe.

Odată coborîţi cu toţii tragem corzile care, spre bucuria noastră, nu se agaţă de nimic. Punem alt rapel după un copac solid şi pornesc spre vale. Se văd coroanele copacilor jos de tot şi sper ca semicorzile de 60m să fie suficiente. Nu de alta, dar singura posibilitate de a mai lega un rapel era un copac cam cît mîna de gros după care nu prea mi-ar fi plăcut să pun coarda.

Încep coborîrea rămînînd din cînd în cînd atarnat pentru a curîţa linia rapelului de crengi uscate, pietre ce stau să cadă, tufe de mărăcini şi alte minuni. După vreo 55m de coardă ajung la poteca de la baza pereţilor răsuflînd uşurat. Toată lumea ajunge cu bine jos după care pornim spre corturi.

primul rapel

Adi in grota

la al doilea rapel

al doilea rapel

Pentru ziua următoare hotărîm să renunţîm la traseele din zonă căci e clar că nu-s umblate şi-s pline de bălării şi bolovani ce stau să cadă aşa că, vrînd-nevrînd, vom aunge iarăşi în Cheile Galbenului. Dar asta voi povesti în următoarea poveste.