Pe Valea Crăpăturii (22-23dec2012)

Prin Valea Crăpăturii spre Cabana Curmătura

Se apropie Craciunul, apoi revelionu, dar pana atunci mai avem chef de-o scurtă ieşire.
Pentru că nu mai fusesem de foarte mult timp la Curmătura alegerea e ca şi făcută şi, tot pentru că nu am mai urcat prin Crăpătură de foarte multă vreme, varianta de traseu este şi ea luată. Rămînea să stabilim la faţa locului dacă zăpada ne va permite.

Plec doar cu Mihai şi Dana. In Zărneşti observăm că zăpada nu e atît de mare pe cît ne aşteptam aşa că rămînem la varianta de urcare aleasă. Traseul pînă la intrarea pe Valea Crăpăturii se desfăşoară pe curbă de nivel aşa că e mai mult o plimbare.

Intrăm pe vale şi începem urcuşul. Zăpada nu e mare, cel puţin deocamdată. Ne apropiem repede de porţiunea cu stîncărie. Valea e mai lungă decît îmi aminteam, iar în porţiunea ei superioară zăpada e uscată cu ceva gheaţă dedesubt, fapt ce îngreunează urcuşul. Zăbovim cu privirea pe traseele pitonate "salivînd" după un mic cocoţ la stîncă.
-Uite, un piton!
-Da. Uite-l pe următorul mai sus, lîngă smocul acela de iarbă şi mai sus, pe fisura aia, încă unul.
-Aha. Uite şi aici o linie de pitoane. Ce vechi sunt!
Cam aşa a decurs urcarea pe lîngă pereţii de stîncă. Mai mult cu ochii în sus decît pe unde călcam.
Ah, de-ar veni mai repede vara...

Încet, încet ajungem în Şaua Crăpăturii de unde începem coborîşul spre cabană. În nici zece minute suntem la ea, dornici să vedem cum a fost renovată. Pe pajiştea din faţa cabanei un cort. Ne uităm cu admiraţie pentru temerarii care se încumetă să doarmă pe frigul asta la cort, apoi, în timp ce dăm roată cabanei, Mihai scoate o exclamaţie
-Bă, ăla nu-i Sainu?!
Întorc capul şi prin geamul sălii de mese îl văd pe Cornel.

Intrăm, ne luăm camerele în primire apoi ne aşezăm la masă cu Cornel, Cristina, Ionuţ, Alex şi încă două fete pe care nu le cunosc şi cărora nu le-am reţinut numele. Mai o vorbă, mai un vin. Timpul zboară. Lumea se retrage în camere, Cornel la cort, cum altfel, iar noi în camera noastră din anexă.
Soba se încinge. Nu am băgat foarte multe lemne, dar s-a încins de nu mai puteam respira. Cameră mică, sobă bună.

Dimineaţa ne trezim tîrziu şi cu greu ne dăm jos din pat. Cortul a dispărut, Cornel şi Cristina nu mai sunt. Mîncăm ceva şi începem coborîrea prin Prăpăstiile Zărneştiului. La coborîre ca la urcare. Cu ochii pe pereţi după trasee, cu gandul la vară,regrupări, manşe, lungimi de coardă, pitoane, spituri, corzi...

Dar pînă la vară mai avem de trecut un revelion. Restul conţinutului