Prin Cindrel. Tură de anduranţă.

Cindrel.

Ca şi Godeanu, se numără printre munţii în care încă nu ajunsesem. Cum reuşim să facem iarăşi rost de trei zile libere nu ratăm ocazia de a face o tură prin aceşti munţi, aşa că ne informăm, ca de obicei, despre posibilităţi de cazare, trasee, rute de retragere.

Plecăm de vineri cu ceva emoţii căci, pentru duminică, se anunţau importante cantităţi de precipitaţii sub formă de ninsoare. Dacă pentru sîmbătă erau prognozaţi 10cm de zăpadă, pentru duminică anunţau 40cm. Iniţial am crezut că e o eroare aşa că am verificat mai multe site-uri, dar toate anunţau cam la fel. Nu-i nimic, aşa e iarna. Va fi aventură.

Maşina o lăsăm la Păltiiş căci mizam pe faptul că, fiind staţiune turistică, drumul va fi deszăpezit. Urmăm marcajul ce ne conduce prin pădure spre Poiana Găujoara. La ieşirea din pădure se urcă printr-o poiană pînă la un indicator ce ne arată spre stînga poteca marcată cu punct albastru. De aici continuăm urcarea fix în sus. Noi am luat-o la nimereală căci nu se vedea niciun marcaj, dar am presupus că în sus ar fi traseul.
Mai urcăm puţin prin ninsoarea ce începuse să cadă de cîteva minute şi ne intersectăm cu urmele proaspete ale unei ursoaice şi ale puiului ei. Ei drace, tocmai ce trecuse pe acolo. Strigăm la Dana şi Mihai, care rămăseseră ceva mai în urmă, să le anunţăm prezenţa dihaniei şi ne vedem de drum cu speranţa de a nu ne întîlni cu animalul. După puţin timp dăm peste marcaj, ceea ce ne bucură, aşa că ne continuăm urcuşul pînă la un drum forestier pe care cotim dreapta spre o stînă.

De aici prindem o potecă ce urcă foarte lin şi care ne conduce spre Şaua Bătrîna, loc unde ajungem pe întuneric. Părăsim marcajul nostru şi continuăm pe . La fel ca în Godeanu, GPS-ul ne-a fost de mare ajutor. Punctele salvate cu ajutorul Google Earth şi track-ul facut de Mihai tot pe GE ne-au ajutat să ţinem drumul pînă în şaua Cînaia de unde am coborît spre dreapta preţ de vreo 45 minute pînă la refugiul Iezerele Cindrelului.

Refugiul e foarte frumos şi bine întreţinut. Am găsit o sobă montată afară, într-un şopron, dar pe care am demontat-o si remontat-o cu greu în refugiu aşa că am reuşit să facem cald şi să dormim foarte bine.

Sîmbătă aveam de gînd să urcăm la Iezerul Mare, dar lenea şi oboseala ne-au ţinut pe loc şi, ca să nu ne plictisim, am început să tăiem surplusul de spumă poliuretanică dintre grinzile refugiului şi, cu ajutorul lamei cuţitului, să îndesăm fîşii chiar şi în cele mai mici fisuri existente astfel că, după cîteva ore de muncă, partea din spate unde sunt priciurile, era extrem de bine izolată. Sau aşa credeam noi. Am aflat abia noaptea că zăpada suflată de vînt are prostul obicei de a se strecura prin fisuri pe care nici nu le bănuiai aşternîndu-ţi-se direct pe faţă ca să-ţi facă somnul mai palpitant.

Sîmbătă, aşa cum preconizaseră site-urile meteo, zăpădă se aşternuse de vreo 10cm. Ei bine, din păcate au avut dreptate şi pentu duminică. Seara, înainte de culcare, deja erau vreo 20cm, iar duminică dimineaţă oscila între 30 şi 70cm, depinde cum o depusese vîntul.

Planul nostru numărul unu, de a ne întoarce pe unde venisem, pică. Zăpada mare nu mă îmbia la a urcă pantele pe care le coborîsem, iar vîntul, care sufla destul de tare, nici atît. Aşa că aplicăm planul secund. Un drum forestier luuuuuuuuuuuuuuung ce urmărea valea Rîului Mare.

Pornim la drum cu entuziasm, pe marcajul , tăind cărare prin zăpada proaspăt aşezată, de vreo 50-70cm. Norocul nostru că era zăpadă uscată că, dacă ar fi fost udă, probabil şi acum am fi fost pe acolo iar la primăvară Ötzi ar fi avut companie la muzeu.
Ei bine, cu toată zăpada pulver ce dădea impresia că se taie foarte lejer, atunci cînd mai făcem schimb cu Angi la tăiat cărare, simţeam diferenţa dintre a merge pe urme şi a ţăia zăpadă, chiar dacă în partea inferioară a văii, acolo unde drumul forestier se lărgeşte, zăpada nu mai depăşea decît arareori 30cm.

Trecem rînd pe rînd pe lîngă repere de pe hartă cum ar fi "Cabana Z" care, de fapt, e un canton încuiat şi cu obloane metalice. Apoi, după ce mînci cîteva pite bune, vine Cantonul Niculeşti care se află abia pe la jumătatea drumului. Staţi, staţi! Pe la jumătatea drumului de pe firul văii. După acest canton vine Cabana Crăciuneasă, iar vederea oamenilor ne dă o senzaţie plăcută, de siguranţă. Noi, însă, mai avem cale lungă. 

Şi-acum începe partea frumoasă. Urcuşul. Dă-i şi taie potecă la deal. Mihai ne anunţă că mai sunt 3,5km pînă la Păltiniş. După vreo 16km de tăiat zăpadă, parcă mai contau 3,5!?

Urcăm aproape un km şi marcajul punct roşu o ia la stînga. Angi ar prefera pe acolo, dar Mihai, consultînd GPS-ul, ne spune ca mai sunt 2,5km pe drum pînă la maşină aşa că ar fi mai bine să ţinem drumul forestier. De oboseală, pentru că nu aveam chef să urc pante prin pădure şi, mai ales că se întuneca şi nu mai vedeam marcajele, am optat şi eu tot pentru drumul forestier. După cîteva minute de mers îl tot văd pe Mihai că se ută intens şi butonează la GPS. După alte cîteva minute ne dă două veşti. Una bună şi una rea. Vestea bună e că drumul ajungea, într-adevăr, la maşină. Vestea rea a fost că mai erau de acolo încă vreo 7km. Nervi, ţipete, dar nu mai aveam ce face. Alegerea fusese făcută. Greşeala a apărut la crearea track-ului cînd punctul de final a fost ales grosomodo. Apropiind în detaliu şi relocînd punctul unde am lăsat maşina, au apărut cei cîţiva km în plus. Oricine ar fi putut să greşească aşa că nu mai aveam ce face decît să urmăm drumul forestier.

Pe ultimii km eram atît de epuizat că, pentru a putea să înaintez, număram paşii şi mă bucuram nespus la fiecare 500m parcurşi. Şi măsurătoarea era precisă căci, din spate, se mai auzea Mihai care, din cînd în cînd, mai anunţa: au mai rămas 4km! au mai rămas 2,5km..!
Ultimii km au fost mai mult de tîrîre, Angi tăind cărarea căci genunchiul meu se cam resimţea.

După aprox 24km de tăiat zăpadă şi după fix 10ore de mers fără oprire iată-ne că ajungem la final unde, după ce ne schimbăm de hainele ude, ne apucăm să scoatem maşina de sub nămeţi.

Din fericire, aşa cum preconizasem, drumul era deszăpezit. Încet-încet, cu "paşi" de melc, coborîm serpentinele de la Păltiniş ascultînd la radio rezultatele alegerilor. Obositor a fost şi şofatul spre Bucureşti, dar, din fericire, am ajuns cu bine.

Acesta a fost primul nostru contact cu Cindrelul. Lung şi obositor, dar acum, la ceva vreme după acea experienţă, mă uit în urmă cu plăcere la tura de anduranţă de care am avut parte. Este traseul cu cea mai lungă parcurgere prin zăpadă proaspătă de pînă acum.