Rev cu lecţie schi şi Retezat - refugiul Condor

Trecerea dintre ani am petrecut-o la cabana Obarşia Lotrului unde am stat vreo patru zile profitînd de gratuitatea oferita celor ce voiau să urce cu instalaţiile pe noua pîrtie de la Vidra. Asta pentru că pînă atunci nu mai pusesem schiuri în picioare şi am zis că, dacă tot încerc să învăţ şi nu mi-o plăcea, să nu arunc banii pe urcări cu teleschiul.

Am închiriat echipament de la centrul aflat la baza pîrtiei şi asta cu ceva emoţii. Cînd am ajuns noi instalaţia nu funcţiona din lipsă de putere a curentului electric aşa că cei de-acolo au sistat închirierile, însă cînd le-am spus că vrem pe trei zile au acceptat. Aşa că uite-mă cu echipament de schi, cu nişte clăpari din preistorie, puţin largi, învăţînd ceea ce nu credeam c-o să fac vreodată. Să schiez. Am o frică teribilă de ideea de os rupt. Pînă acum nu am avut nici o fractură şi nici nu vreau să experimentez acest lucru aşa că am fost convins cu greu să mă urc pe doage.

Cît au durat formalităţile de închiriere s-a dat drumul şi la curent aşa că am luat telegondola pînă la prima staţie unde se termina şi pîrtia pentru începători şi de unde începe pîrtia roşie. Dana, care a încercat să ne fie instructor (eu şi Angi eram elevii) şi-a dat toată silinţa să ne înveţe, dar, la fel ca la înot şi mers pe bicicletă, nu am reuşit să prind nimic din sfaturi aşa că m-am apucat să o iau cu binişorul în stil propriu.

Pentru început să-mi ţin măcar echilibrul pe schiuri, apoi să fac plugul pe colosala distanţă de doi metri care, treptat, a crescut la 20m. După ce am prins cît de cît cam cum e cu echilibrul ăsta şi cu plugul am început să fac curbele şi am crescut distanţa de coborîre la vreo 40-50m. WOW! La un momentdat am alunecat cu piciorul sub mine, schiul n-a sărit şi genunchiul a făcut o pîrghie spre exterior simţind o trosnitură la nivelul articulaţiei. Na belea! M-am ridicat să văd dacă am rupt ceva sau nu şi cum nu aveam dureri foarte mari am continuat să mă dau.
Plictisindu-ma de cei 50m, la insistenţele Danei, mi-am luat inima în dinţi şi m-am îndreptat spre linia de teleschi pentru a urca sus de unde porneşte pîrtia de începători, lungă de vreo 800m. Emoţii mari la prima tractare cu drăcovenia aia de scaun de ţi-l pun ăştia printre craci. Evident că m-am lăsat în el şi am ajuns cu fundul jos, dar am reuşit să mă ridic pe picioare şi am ajuns cu bine sus.
Ei nene, acu-i acu! O imensitate de pantă pe care eu trebuia să cobor se arăta la picioare. M-au trecut ceva emoţii. Prima coborîre s-a soldat cu prima serie de căzături. Nu le mai ştiu numărul. Să tot fi fost peste 10. O altă problemă era întoarcerea spre dreapta. Nu ieşea de nici un fel deşi aia pe stînga mergea brici. Ce e ciudat e că în ziua următoare a fost taman invers.

Alt aspect ce nu prea mi-a ieşit este plugul. Merge la viteze mai mici şi pante mai line însă atunci cînd capăt puţin mai multă viteză spaima de a nu căpăta şi mai multă şi, astfel, să pierd controlul, m-a determinat să iau curbele într-un stil comic, de tot rîsul. Adică atunci cînd schiurile începeau să se ducă puţin cu vîrfurile spre vale, printr-o mică săritură mă întorceam şi puneam canturile proptindu-mă în ele ca să mai domolesc viteza. Şmecheria a mers doar că uneori, în timpul saltului, schiul ce rămînea spre deal mi se cam agăţa şi-o lua pe unde vroia el executînd astfel o crăcănare artistică.

Un alt element tehnic de mare rafinament, puţin spre deloc observat la ceilalţi, este frînarea în plug cu spatele spre vale. Cînd, totuşi, capăt o viteză pe care simt că nu o mai pot controla fac cum fac, că nici eu nu pot descrie cum, şi ajung cu faţa la deal, aplecat pe schiuri spre faţă, cu vîrfurile schiurilor depărtate şi cozile apropiate ca în plug. Tipul ăsta de frînă a mers de multe ori şi a stîrnit rîsete şi amuzament Danei şi mai mult ca sigur şi altora, dar pe mine m-a ferit de temutele căzături.
Şi uite aşa a trecut prima zi.

A doua zi eram deja sus exersînd cele învăţate în ziua precedentă şi încercînd să fur de la ceilalţi o poziţionare corecă, o mişcare de întoarcere sau cum fac ei cristianele astfel că, spre sfîrşitul zilei Dana îmi propune să cobor cu ea pe pîrtia roşie. Ptiu, piei drace.
Cu inima cît un purice o luăm la vale şi ajungem jos cu bine. Cea mai mare spaimă a fost nu pîrtia în sine ci ceilalţi schiori şi, mai ales, cei cu placile. Vedeam pe cîte unu de-astă cu placa cum cade pe ea şi nu se mai opreşte vreo 20m şi mă gîndeam cu groază cum ar fi să cad eu şi să mă măture unul de-ala?! Am stat tot timpul cu spaima că mă va lua unul în plin.
Pîrtia nu mi s-a părut foarte dificilă cu excepţia porţiunilor acoperite cu gheaţă unde trebuia să sar puternic pe canturi ca să n-o iau la vale.

A treia zi am fost iarăşi pe părtia de începători, dar pentru că la teleschi se formase o coadă de aşteptam vreo jumătate de oră pînă să urc am renunţat şi mi-am făcut curaj să cobor de unul singur pe pîrtia roşie. Şi uite aşa m-am dat pe acea pîrtie pînă la finalul zilei cînd am coborăt-o alături de Dana care m-a filmat pe toata lungimea ei de mă crăcănez de rîs şi acum cînd mă uit la ce stil de schi am. Curul jos, aproape de pămînt, ţopăituri ca de broscă la viraje... De, după numai 8-9 ore schi eu zic că e bine şi că partea artistică o s-o dezvolt cu altă ocazie.

Cam aşa decurs prima mea experienţă în domeniul schiatului, plăcută pe moment, dar care s-a lăsat, din nefericire, cu urmări nu foarte plăcute. Întinderea aceea de la genunchi făcută în prima zi avea să imi creze probleme la vreo o săptămînă după incident. Chiar şi azi, pe sfîrşit de ianuarie, încă mai simt o mică jenă cînd alerg. Iată cîteva poze şi un filmuleţ pentru amuzament:

lectie de schi la lacul Vidra

După cele cîteva zile petrecute pe pîrtie am plecat spre Retezat cu gîndul de a ajunge la refugiul Condor. Ne luasem detalii despre el şi despre localizarea lui aşa că am plecat la drum cu voioşie dornici de a ajunge la frumosul refugiu.
Pînă să ajungem la Rîuşor am făcut un scurt popas ca să vizităm Peştera Bolii. Pierdere de vreme căci peştera e scurtă şi nu oferă nimic spectaculos.

Ajunşi în Rîuşor începem urcuşul spre Lacul Ştevia întîlnindu-ne cu doi tipi ce coborau. La întrebarea noastră dacă mai e cineva la refugiu se uită miraţi la noi făcînd pe surprinşii. Că ei nu ştiu de niciun refugiu, că nu e niciun refugiu în zonă că dacă am văzut noi pe net despre el atunci cu siguranţă că îl vom găsi. Înţeleg dorinţa unora de a proteja astfel de adăposturi chiar eu fiind una dintre acele persoane care ascunde dezvăluirea poziţionarii lor pentru a le feri de vizita persoanelor nesimţite, dar să faci pe prostul cînd eu personal îţi spun şi unde se află şi tu te faci că nu ştii mi se pare de-a dreptul ridicol. În fond, puteau să spună că nu mai e nimeni, dar să ne lase să ne descurcăm singuri în a-l găsi. Şi, oricum, mare treabă nu am avut de făcut căci urmele prin zăpadă ne-au condus chiar la el.

Refugiul este situat pe partea dreaptă a potecii cum urci spre lac, aproape de terminarea pădurii. La aproape o oră de la plecarea de la Rîuşor se ajunge într-o porţiune relativ dreaptă (panta extrem de lină) loc unde se deviază spre dreapta, se trece rîul apoi la nici cincizeci de metri se află refugiul.

Un refugiu frumos, bine întreţinut, cu sobă şi bucătărie. Are o capacitate de vreo 10-15 locuri. Soba am reparat-o cu ce am avut la îndemînă, nişte staniol şi ceva pămînt pe care l-am tăiat cu toporu căci era bocnă. Hornul scoate fum la ieşirea din sobă şi este mîncat de rugină aşa că am luat un cot vechi, l-am tăiat în lung, am acoperit burlanul găurit cu acesta şi am băgat pămînt înmuiat cu apă pentru a-l izola. Am acoperit astfel şi alte găuri şi a funcţionat destul de bine aşa că am plecat la tăiat lemne.

A doua zi ne-a cam pierit cheful de urcat la lac aşa că am lenevit pe lîngă refugiu, tăind lemne să le lăsăm şi altora, citind caietele de amintiri sau dîndu-i viaţă lui "dildău", o mică statuetă. La tăiatul lemnelor au participat şi fetele pe care le-am filmat pentru amuzament. Am lenevit ce-am lenevit şi ziua următoare n-am luat tălpăşiţa spre Bucureşti.

Cetatea Colţi

Refugiul Condor

Mr. Dildău

Aşa am intrat în acest an, cu o lecţie de schi şi două nopţi la un refugiu foarte frumos.