Piatra Craiului.

Lume lume, iar se pune de un munte.
Ne-nvîrtim, ne răsucim şi tot prin Piatra Craiului ajungem. Planuri? Păi să dormim la Ascuţit.

Plecăm cu mare elan din Bucureşti grupaţi în două maşini. Adi, Mihai şi Sorina în maşina lui "Adi cel Vitezoman", eu, Angi şi Borcan în maşina lui "Borcan cel Vitezoman". Nu ştiu cum se face, dar avem parte de soferi vitezomani we acesta. Sau m-am ramolit eu, sau nu mai sunt obişnuit eu să merg în maşini conduse de alţii. Cum spuneam, plecăm cu elan, dar tîrziu. Vineri pe la ora 15 aşa că ajungem în Zărneşti undeva pe la ora 18.

Lăsăm maşina ceva mai sus de fîntîna lui Botorog unde ne îtîlnim şi cu ceilalţi care deja se echipaseră şi porniseră la drum spre Curmătura. Ii urmăm repejor, dar suntem nevoiţi să ne oprim să ne punem colţarii căci drumul prin Prăpăstii e acoperit cu gheaţă şi înaintarea e anevoioasă. Urcăm spre Curmătura pe drumul forestier căci pe celelalte variante fusesem de curînd.
Ajungem la cabană unde ne ospătăm cu cîte o ciorbă de fasole cu afumătură, specialitatea casei, şi radem cîteva cani de vin fiert şi ceaiuri cu rom. Lumea se retrage la somn, în sala de mese rămînînd doar eu, Borcan şi un grup de cîteva persoane cu o chitară. Am stat pînă tîrziu ascultînd şi cîndtînd cîntece de munte. Chiar mi-era foarte dor de o seara de cîntece montane.

Dimineaţă avem surpriza unei zile mohorîte, cu ninsoare şi vînt. Pînă să ne pregătim noi cîteva echipe, mai iuţi de picior, o iau din loc spre refugiul Ascuţit. Aflăm că se estimau a fi între 13 şi 18 persoane ce voiau să rămînă peste noapte în refugiu aşa că renunţăm şi plecăm spre refugiul Grind (de jos).
Plimbarea ne prieşte şi ajungem la refugiu pe la ora 15. Observăm o echipă care urcă spre creastă şi doi schiori ce se dau pe panta ce coboară de la Colţii Găinii. După ceva vreme echipa se întoarce de sus spunînd că nu a reuşit să ajungă pînă la vîrf datorită nu ştiu cărei traversări dubioase. Seara se lasă repede şi ne băgăm la somn. Peste noapte suflă un vînt foarte puternic.

Dimineaţă toate urmele sunt acoperite.
Ne echipăm şi plecăm spre "La Om" cu intenţia de a parcurge creasta. Zăpada tare de la început începe să devină din ce în ce mai moale datorită soarelui ce străluceşte cu putere. Urcăm pe Colţii Găinii şi ajungem sus fără probleme doar că acolo v]ntul bate foarte tare dinspre vest. Mihai şi Adi se hotărăsc să continue creasta pînă în Ascuţit, eu şi Angi renunţăm. Mie nu-mi place starea zăpezii, iar Angi nu prea se simte ok cu colţarii pe bocancii cu o talpă prea flexibilă. Borcan, care urcase clar cu gîndul de a se întoarce, deja începuse să coboare.

Am dat semicoarda celor doi şi am început şi noi să coborîm, Îmi părea foarte rău că am renunţat, dar pînă la urmă poate a fost mai bine. Cu rucsacul mare pe vîntul acela poate nu ar fi fost o idee prea bună să ma aventurez pe creastă.

Coborîm. Zăpăda s-a înmuiat complet lipindu-se de colţari cu toate antisnow-urile montate astfel că din 20 în 20 de metri trebuia să lovim colţarii cu pioletul ca să ne debarasăm de tălpicile din zăpadă.

Ajungem la refugiu unde mai pierdem puţin vremea la un ceai, un cappuccino, o vorbă. Mihai şi Adi ne sună să ne spună că au ajuns în Ascuţit. Au făcut fix 3 ore. Ne comunică intenţia de a coborî prin Turnuri, iar noi le spunem că o să plec[m în curînd spre maşini şi că o vom lua pe Sorina cu noi în cazul în care nu ne sincronizăm. Ne întoarcem prin Valea Vlăduşca apoi prin Cheile Pisicii. Mai aruncăm un ochi la pereţi, la trasee, la spituri şi pitoane cu gîndul la vara ce se apropie.

Ajungem la maşină, ne urcăm şi plecăm spre Buşteni pentru a mînca ceva la Casa Ancuţei. Mihai şi Adi sunt în Şaua Crăpăturii. Sperăm să coboare repede şi să ne vedem la restaurant, dar Angi are un examen a doua zi şi deja e tîrziu aşa că nu mai putem aştepta şi plecăm.

 Se pare că anul ăsta e anul Craiului.