Memorial Adrian Chifa 4LC, 7+ (Cheile Aiudului)

Traseul Memorial Adrian Chifa 4LC, 7+

Recomandat de Dana şi Gabi Bazacliu ca fiind un traseu deosebit de frumos, cu paşi de echilibru pe riglete fine şi, mai ales, la umbră, traseul mi-a trezit interes imediat.
Plecaţi de dimineaţă din Cheile Turzii ajungem destul de repede în Cheile Aiudului. Parcăm maşina la intrarea în chei şi plecăm spre perete.

Traseul Memorial Adrian Chifa se află în Colţul Vilii, primul Ţanc de pe stînga cheilor, imediat înainte de a ajunge la castelul din chei. Pentru a ajunge la baza acestuia urmăm un drum de pămînt ce pleacă direct de la şosea şi duce pînă într-o poiană. Traversăm poiana şi urmăm o potecuţă care, după vreo 70m, coteşte dreapta în mici serpentine ce duc la baza peretelui. Atenţie, traseul nostru porneşte din locul unde potecuţa ajunge la perete, cam cel mai de jos loc al stîncii. Noi am urcat din greşeală spre dreapta ajungînd la intrarea în traseul Bavarez de unde am coborît, dîndu-ne seama de greşeală.

Aici formăm două echipe. Eu şi Angi vom urca pe Memorial Adrian Chifa, iar Mihai şi Dana pe Traseul Prieteniei.

Cheile Aiudului sau Vălişoarei fotografiate de pe Colţul Vilii.

Cheile Aiudului sau Vălişoarei

Colţul Cetăţii

Memorial Adrian Chifa:

Topo Memorial Adrian Chifa

LC1 - pleacă pe un picior stîncos înclinat apoi depăşeşte vertical nişte bolovani ajungîndu-se în regrupare după aproximativ 25-30m. Regruparea este comodă, pe o platformă încăpătoare, comună cu cea a traseului Prieteniei. Prima lungime este asigurată cu spituri şi pitoane şi nu depăşeşte ca şi dificultate gradul 5+.

Plecare pe LC1

Angi la baza traseului

Coltul Cetăţii

Mihai pe LC1 din Prieteniei

Mihai in Prieteniei, Angi in memorial Adrian Chifa

Prima regrupare, comună ambelor trasee.

LC2 - Pleacă ascendent dreapta urcînd vreo 6 metri apoi traversează spre stînga pe o muchie evidentă cu un mic horn la dreapta ei şi un copac. În această porţiune se află şi pasul lungimii, pas cotat cu 7-. Urcăm pe muchie vreo 5-6 metri apoi mergem drept încă vreo 8-10 metri printr-o zonă uşor friabilă şi neasigurată, dar uşoară, ajungînd pe o platformă cu un bolovan aflat la baza unei feţe. Regruparea este comodă. Lungime estimată la 25m. Atenţie, aici se intersectează cu Traseul Prieteniei care o va lua spre dreapta, in timp ce noi vom merge spre stînga.

Stînga- Tr. Prieteniei. Dreapta- Memorial Adrian Chifa

LC3 - Urcăm bolovanul apoi ne angajăm puţin spre stînga pe o faţă uşor căzută cu prize foarte bune(dacă sunt libere :D ). Puţin mai sus ne orientăm ascendent dreapta urcînd pînă pe o platformă largă unde regrupăm. Lungime estimată la 15m.

Eu si Angi in R3.

Sarpele alpinist, in fapt, o specie de soparla fara picioare numita si năpîrcă

Mihai pe LC3 din Prieteniei. Memorialul o ia la stînga, peste faţa căzută

Eu, sus, plecînd pe LC4

LC4 - Pleacă stînga spre o faţă căzută pe care se urcă apoi vertical vreo 10 metri pînă pe o brîniţă. Pe această faţă este şi pasul traseului, un 7+. De pe brîniţă urcăm puţin spre dreapta spre o arcadă ce duce la o surplombă. Surplomba se trece prin stînga printr-o zonă cu fisuri largi, în dreapta ei fiind o faţă spălată. După trecerea surplombei ne orientăm spre dreapta spre o staţie de rapel unde putem regrupa dacă dorim să coborîm în rapeluri sau, în cazul în care dorim să ne retragem pe potecă prin pădure, continuăm să urcăm pe creastă încă vreo 15m pînă la o regrupare cu două inele mari prinse pe o placă aproape orizontală. Regrupare comodă pe o platformă largă. Lungime estimată pînă la staţia de rapel: 30m. Lungime estimată pînă la regruparea din creastă: 45m.

LC4- la stînga copacului, pe fatza căzută. Eu, sus în staţia de rapel.

Mihai pe LC4 din Tr. Prieteniei. (În stînga se observă corzile pe LC4 din Memorial Adrian Chifa)

Retragere: De la ultima regrupare se poate continua creasta neasigurat apoi, după terminarea acesteia, se urmează ascendent dreapta o pantă înierbată pînă în vîrful Colţului Vilii. Din vîrf continuăm spre pădure unde prindem spre dreapta o potecă marcată cu punct roşu pe care coborîm pînă la castel.

Mihai în ultima regrupare din Tr. Prieteniei

Cheile Vălişoarei

Ultima lungime (a 5-a) unde se poate merge neasigurat.

Si ceva poveşti din traseu:
Pe cînd plecam în lungimea a treia, numai ce urc bolvanul şi mă apropii de faţa înclinată, fac un pas pe ea şi dau să prind o mare alveolă diagonală, alveolă foarte bună, numai că din această alveolă ieşea un ditamai şerpălăul. Sperietura a fost zdravănă în primul moment apoi mi-au trecut prin faţa ochilor diverse scenarii, cum ar fi: Dacă îmi pica în cap în regrupare? Dacă mi-l făceam fular tocmai cănd eram în pas? Dacă nu ieşea atît, nu-l vedeam şi băgam mîna în alveolă? Am început să dau cu palma în piatră pînă ce animalul s-a retras în interiorul alveolei. Ei na, că tot nu e bine. Dacă alveola comunică cu celelalte de prin preajmă? Şi uite aşa mă văd nevoit să trec acel pas lipsindu-mă de prizele cele mai mari şi folosindu-mă doar de nişte riglete de unde nu puteau apărea lighioane unduitoare.

Ajuns în regrupare o asigur şi pe Angi care, speriată, trece şi ea pe lîngă lighioana care tocmai începuse să scoată iarăşi capul la lumină. După ce a trecut de ea şi a ajuns în regrupare, lighioana se lungise pe perete de mai mare dragul. Şi cum se tîra ea aşa numai ce pică fix pe vîrful bolovanului din regruparea precedentă, fix cînd Mihai se afla lîngă. Îi strig "băăă a căzut şarpele", dar nu mă crede în primă fază. Văzîndu-mă agitat se uită în stînga şi vede lighioana moment în care face o schemă de să mă prăpădesc de rîs. A vrut să sară spre dreapta, dar şi-a dat seama că încă nu asigurase apoi a revenit spre stînga şi iar spre dreapta după care a asigurat rapid cuiul de deasupra. Voiam să izbucnesc în rîs, dar mi-am dat seama că, dacă sărea, nu prea era fericită alegerea căci nu stiu dacă, din regrupare şi pînă acolo, mai pusese vreo esigurare. Bine că pînă la urmă s-a stăpînit şi a gestionat ok situaţia.
Acasă am aflat că respectivul şarpe nu ar fi decăt o şopărlă fără picioare, o Anguis Fragilis sau năpîrcă, în termeni populari.

Poteca e retragere e la 10m în spatele nostru. Se urmează spre dreapta.

LC4 cu poveste: Plec spre stînga spre o faţă căzută cu un spit aflat destul de sus, dar la care ajung uşor. Mă uit spre al doilea spit. Hm, destul de sus, dar fie ce-o fi. O rog pe Angi să fie atentă şi îi dau în sus şiind de la Dana că, pe undeva pe lungimea asta, e un pas de 7+. Prizele sunt exact acolo unde ai nevoie de ele, iar mişcările îmi ies natural. Zic: "-N-a fost aici pasul, cred că e mai sus". Asigur şi al doilea spit. Al treile e departe. Foarte departe. Vreo 5-6 metri. Am emoţii puternice. Dacă urmează pasul atunci o să fie aiurea cu spitul tocmai acolo sus. Urc atent. Găsesc riglete foarte fine, pe care le dibuiesc abia cînd sunt în dreptul lor, şi prize minuscule pentru picioare, de 5mm grosime, pe care mă şi mir că stă espadrila. Îmi dau seama că, dacă greşesc un pas, mi-ar fi foarte greu sau aproape imposibil să descaţăr. Prizele abia le dibuiesc, ridicările sunt la echilibru, încet şi calm. Ajung nesperat de repede şi uşor la spit ceea ce mă face să zic către Angi că pasul n-a trecut. Dar unde să fie oare? Dana zicea că pot încerca pasul la liber avînd spitul asigurat deasupra. Pînă acum nu am avut nicăieri spitul asigurat deasupra, sau ce era deasupra spitului nu mi s-a părut a fi foarte dificil.

Mă salt pe o mică brîniţă şi ceva mai sus mă aşteaptă o surplombă. Bun, deci aici trebuie să fie pasul. Ajung la surplombă folosind nişte prize inverse de sub ea şi asigur un spit aflat deasupra, pe o faţă spălată. Nu mă ţine "tehnica" să încerc o săltare pe faţa spălată, fără nici un fel de rigletă, aşa că abordez trecerea surplombei prin partea stîngă folosindu-mă de nişte fisuri foarte bune. Văd, undeva spre dreapta sus, la vreo 2-3 metri, o staţie de rapel cu două spituri legate cu lanţ. Ajung la ele şi regrupez, dar, lucru ciudat, staţia e poziţionată deasupra feţei spălate în timp ce, un metru la dreapta, se află o platformă foarte comodă pe care se mai află o asigurare. Un spit. Hotărăsc să regrupez pe platformă folosindu-mă de asigurarea de acolo şi o nucă pusă într-o fisură. Pentru siguranţă leg un anou lung şi de staţia de rapel şi o filez pe Angi.

După ce ajunge şi ea plec mai departe pe muchie şi, după vreo 10-15 metri, ajung la regruparea normală aflată pe o platformă largă, regrupare cu două inele mari înfipte pe o placă foarte căzută. Trec mai departe pe un teren ce nu mai necesită asigurare şi, cînd creasta se termină, urc oblic dreapta pe o pantă înierbată pînă se termină corzile. Găsesc un loc pentru plasat mobile, genul acela de alveole verticale, mai largi în interior şi îngustate spre exterior, de unde nu are cum să iasă nici o asigurare aşa că mă joc puţin şi improvizez o regrupare, deşi nu ar mai fi nevoie de nimic. De aici terenul e foarte uşor şi, după 30m se ajunge în vîrful Colţului Vilii.
Am coborît prin pădure, pe poteca marcată cu punct roşu.

Traseele Memorial Adrian Chifa şi Chipkeş mi s-au părut unele dintre cele mai frumoase de pănă acum ocazie cu care mulţumesc foarte mult Danielei şi lui Gabriel Bazacliu pentru recomandări.

Pe poteca de retragere.