Creasta Vîrtopel-Arpăşel şi Muchia Buteanu din Făgăraş

E vremea pentru o tură de plimbăreală ca să mai activăm şi alte grupe musculare decît cele folosite la cocoţ aşa că facem planurile pentru ceva plimbare. Şi cum nu ne lasă microbul de a lăsa corzile din mînă alegem ceva unde să ne şi plimbăm, dar să şi căţărăm ceva. Am tot fost întrebat dacă am făcut Creasta Vîrtopel Arpăşel şi lumea rămînea surprinsă că nu am făcut-o, de parcă această creastă era un fel de examen prin care trebuia să trec pentru a merge mai departe.

Şi uite că acum a venit şi rîndul ei, că doar toate au un rînd al lor.

Plecăm din Bucureşti alături de Dana şi Mihai urmînd să ne întîlnim la locurile de campare cu Cosmin Pobleanu şi cele două Mihaele, respectiv Puiu şi Stefan. Noi ajungem aproape de inserat şi, căutînd un loc bun de campat, observăm că la mică distanţă de noi oprise o maşină de jandarmi care tocmai discuta ceva cu nişte unii ce campaseră şi ei pe marginea drumului. Curioşi, ne-am apropiat să vedem ce se discută. Aflăm astfel că este interzisă camparea pe marginea Transfăgărăşanului altundeva decît în locurile special amenajate care, evident, sunt cu bani. Zece lei de cort sau maşină şi nu mai ştiu cît de persoană. Se du-se dracu libertatea asta de a te simţi bine şi a campa unde ai chef şi asta din cauza celor care lasă jeg în urma lor. Cel puţin asta e motivarea jandarmeriei.

In fine, ne urcăm în maşini şi pornim mai sus de cabana Capra pentru a găsi un loc propice de campat, dar tot într-o "zonă amenajată" nimerim aşa că ne punem corturile în timp ce suntem avertizaţi de un tip care stătea într-o rulotă, că ar trebui să avem mare grijă de bagaje şi valori căci umbla nişte maşini cu ţigani care fură. Că au furat vreo 2000 de la unii, vreo 3000 de la alţii şi că un tip care dormea în maşină s-a trezitz cu un individ de-asta care a intrat peste el întrebîndu-l, chipurile, dacă şi-a plătit taxa de camping. Speriat, fac un mare lanţ din carabiniere şi-l pun la capul patului, să fie.

Ne culcăm căci a doua zi aveam traseu.

MIhai prefera un bivuac.

Cerul instelat de augus imi aminteste de noptile copilariei cand ma intrebam ce-o fi pe-acolo si pana unde s-or intinde stelele.

cinci cepe.

Dimineaţă ne trezim pe o vreme bună, ne pregătim echipamentul şi plecăm spre creastă.

Urcăm pe firul Pîrîului Fundu Caprei, pe marcaj triunghi galben, trecînd pe lîngă un bordei de ciobani. Curios, deschid uşă ca să văd cum arată pe interior şi dacă e bun de luat în considerare ca potential adăpost pentru vreme rea. Sunt întîmpinat de o oaie jupuită şi atîrnată de o grindă.

mic dejun copios

o parte din creasta vizată

Plecăm mai departe, pe firul pîrîului mai sus amintit, pentru ca, aproape de căldarea finală, să cotim dreapta, in serpentine lejere, ajungînd la refugiile din Fereastra Zmeilor. Cel vechi, roşu strălucitor, cel nou, mare şi alb. Cred că ar fi fost mai nimerit să e repare vechiul refugiu, mai micuţ dar mai uşor de încălzit, decît magaoaia aia de refugiu nou, dotat cu cabluri pentru alimentat becuri inexistente de la surse la fel de inexistente. După ce fac cîteva poze plec spre Fereastra Mică a Porţiţei Arpaşului cunoscută şi ca Fereastra Zmeilor. De jos de la drum şi pînă aici am făcut o oră şi jumătate cu tot cu timpul alocat fotografiei.

Pe firul piriului Fundu Caprei

Căldarea Fundu Caprei şi Creasta Vîrtopel-Arpăşel

In centru stînga - Portiţa Arpăşelului

aici cotim dreapta in serpentine lejere

natură vie cu Mihaele.

"La trei pasi de moarte"

vechiul refugiu din Fereastra Zmeilor

Toate-s vechi si nouă toate

spatiu mult si inutil plus retea electrica degeaba. Bani spalati.

patru priciuri in bartai spatiul.

Fereastra din Portiţa Mică a Arpaşului cunoscută şi ca Fereastra Zmeilor

Fereastra Zmeilor

De la fereastră o luăm fix în sus, pe praguri de iarbă şi stîncă pentru a ajunge pe o culme domoală unde ne şi echipăm, deşi lucrurile stau mult mai lejer decît mi le-am închipuit.

Continuăm să mergem pe creastă care, în această porţiune, nu pune nici un fel de probleme deşi se ascute puţin, după care coborîm spre dreapta, pe trepte de iarbă, spre o şă. De aici urcăm din nou în creastă alternînd poteca prin iarbă cu muchii stîncoase mergînd pînă pe Vf. Vîrtopel. Aici găsim un spit de unde efectuăm un rapel dirijat diagonal dreapta în direcţia de mers, spre o şa. Se poate şi descăţăra, dar e friabil şi riscant.

Din şa urcăm pe Vf Fîntînii de unde continuăm pe creastă spre Vf lui Adam, pe care, însă, nu urcăm ci îl ocolim prin stînga pe la un deget de piatră.

ne echipăm desi nu e chiar necesar

pe fundal, Arpaşul Mic.

Muchia Albota

Motul ascutit-Vf Podragu. Vîrfzul inverzit- Arpaşul Mare. Vf din dreapta- Arpaşul Mic. Intre Podragu si Arpaşul Mare, departe, se văd vîrfurile Vistea si Moldoveanu

Valea Arpăşelului şi Muchia Albota

Pe Vf. Fîntînii. In dreapta Vf Vîrtopel

Nu după mult timp ajungem şi la Urechile Iepurelui. Pe cer norii se cam buluciseră, iar pe Muchia Buteanu traznea de mama focului. Acesta a fost momentul în care am zis că-i cazul să renunţ la poze şi să grabesc puţin ritmul, nu de alta, dar nu mi-a surîs ideea de a dansa printre fulgere.

Urechile Iepurelui sunt şi primele zone de căţărat, de fapt cam singura porţiune de căţărat, dacă facem creasta de la est la vest, adica în sensul mai facil. Aici avem chiar trei pitoane pe care le-am asigurat la alegere, cu trei dintre cele cincisprezece bucle luate cu mine. De, nu stiam despre ce e vorba şi lumea povestea chestii dubioase despre această creastă.

Din strunga ce precede Urechile Ieprelui se urcă pe o placă înclinată, orientîndu-ne diagonal stînga. Se iese pe varf unde este o regrupare, dar am preferat să mai merg puţin şi să descaţăr dincolo de vîrf, la prima staţie de rapel. După efectuarea unor serii de rapeluri ajungem din nou pe creastă şi ne grăbim să o terminăm căci vremea nu dă semne de prietenie.

Ajunşi pe Vf. Portiţei Arpăşelului găsim staţia de rapel şi, după o consultare cu Mihai, decidem direcţia de rapelare.

Coborînd în strunga de langa Urechile Iepurelui. In faţă, singura zonă de "cocot" asigurată cu pitoane.

In staţia de rapel spre Portiţa Arpăşelului

Aşadar rapelăm uşor spre dreapta, cum privim spre vale şi alegerea se dovedeşte a fi bună căci nimeresc direct pe linia staţiilor de rapel suplimentare folosite şi ca regrupări în cazul în care se abordează creasta de la vest la est.

După un rapel lung, de cincizeci şi ceva de metri, iată-mă în Porţiţa Arpăşelului căutîndu-mi un loc unde să mă feresc de eventualele căderi de pietre provocate de ceilalti coechipieri.

Rapelurile durează destul de mult, iar eu îl aştept pe Mihai care va coborî ultimul şi va da două rapeluri căci altfel am fi riscat să nu putem trage corzile. Chiar şi aşa, cu un rapel intermediar, Mihai s-a chinuit foarte mult să recupereze corzile.

Odată ce a ajuns şi el în strungă ploaia a început să cadă. O ploaie zdravănă, de vară.

Mihai la rapelul din Portiţa Arpăşelului

Portiţa Arpăşelului

Mihai chinuindu-se să recupereze corzile

vineee...

Ceilalţi plecaseră deja căci nu aveau pentru ce să rămînă şi ei aşa că eu şi Mihai am coborît spre corturi pe unde am nimerit, renunţînd la poteca marcată ce duce spre refugiile din Fereastra Zmeilor. Nasurile noastre au mirosit poteci utilizate de ciobani şi aşa am reuşit să scurtăm drumul ajungînd direct în căldarea glaciară de sub refugii.

Ajunsi la corturturi ne punem pe mîncat apoi ne băgăm la somn. A doua zi vrem să facem Muchia Buteanu, dacă vor tine picioarele.

Duminică avem somn de voie aşa că ne trezim fiecare cînd avem chef şi, după un mic dejun la iarbă verde, ne hotărîm să facem ceea ce ne propusesem, aşadar ne strîngem bagajele şi plecăm spre Rezervaţia Bîlea unde dăm nas în nas cu ceea ce înseamnă în Romania interesele financiare. Dacă pe marginea Transfăgărăşanului ne fusese interzis să campăm căci am fi făcut, chipurile, mizerie, aici, în plină rezervaţie, ne întîlnim cu cocălăria cocălăriilor, manelăria manelăriilor. Tot ţăranul care a auzit că e cool să mergi la munte, că e aer curat care face bine la plămînul lui îmbîcsit de tutun, vine aici cu mic, cu mare, cu soacră, cu cuscră, cu şlapi sau cu pantofi cu toc că de, la Bîlea e la munte şi el trebuie s-o bifeze şi pe asta.

Parcările sunt arhipline, evident, cu taxă, tarabele cu produse tradiţionale sunt şi ele lipite una de alta, înşiruite pe zeci şi zeci de metri şi, evident, măsuţele cu suveniruri chicioase, nelipsite din orice loc unde opresc mai mult de doi turişti dornici să cumpere rahaturi.

De aer curat nici nu putem discuta la cîte maşini sunt acolo, iar de liniştea pentru care cauţi, de obicei, muntele, nici nu poate fi vorba. Un vacarm mai ceva ca într-un oraş aglomerat. Şi, evident, mireasa care a ieşit să facă poze "treş dă dres", e şi ea acolo, ca o bomboană pe coliva Rezervaţiei Bîlea.

O luăm încetişor pe poteca ce ne duce spre şaua Netedu unde părăsim marcajul şi ne continuăm drumul spre dreapta, pe Muchia Buteanu. Creasta nu e grea, dar necesită atenţie pe anumite porţiuni căci e destul de friabil în anumite zone.

Totul decurge bine şi ajungem pe vîrful Vînătoarea lui Buteanu, mult mai repede decît socotisem.

rezervatia de manelisti, cocalari si prost gust, Balea

Saua Netedu

Creasta ce o vom urma spre Vf. Vînătoarea lui Buteanu

Muchia Albota vazută dinspre vest

Porţiuni friabile pe alocuri

Creasta Vîrtopel-Arpăşel si în plan secund, Arpaşul Mare(stînga), Arpaşul Mic(centru) şi Vf Buda(dreapta)

Vf. Capra

pe Vf Vînătoarea lui Buteanu

După o gustărică de vîrf şi o serie de poze de grup, o luăm cătinel la vale spre Saua Capra, iar de aici spre Lacul Bîlea, unde ne urcăm în maşini si plecăm spre casă.

Lacul Capra

La aerisit bocancii

Salata de crudităţi.

Au fost două zile pline, cu trasee frumoase şi oameni binedispuşi, cu soare, dar şi cu ploaie.