Muchia Căprioarei cu Angi, Iulian şi Miha

(descrierea tehnică și schița traseului se află în josul paginii)

Povestea cu fotografii:

Formidabil cît de repede trec zilele acestui an. Nici nu am apucat să-mi dau seama cînd a căzut prima frunză că deja e toamnă în toată regula. După un an capricios, cu vreme nu tocmai prielnică aventurilor în pereţi, mijlocul lui octombrie ne rezervă o săptămînă de vis din punct de vedere al vremii. Vara ţigănească, aşa cum am aflat că i se mai spune acestei perioade calde de octombrie, ne-a dat speranţe pentru trasee lungi şi frumoase. Iniţial plănuisem o tură prin minunaţii pereţi de la Vratsa, dar se pare că în ultimul moment ceva nu s-a legat aşa că trebuie să schimbăm repede planurile. Exact ceea ce nu mă încîntă, dar dacă-i ordin, cu plăcere.

O vorbă ici, una dincolo şi iată că ne găsim ca parteneri de petrecut sfîrşitul de săptămînă pe Iulian şi Miha. Doar că planurile lor difereau puţin de ale noastre, adică ei işi doreau ceva escaladă la Sf. Ana în timp ce noi voiam ceva mai lung şi mai frumos pentru a profita de vremea bună.

Pe drumul ce duce spre munte, din discuţie în discuţie, Angi vine cu interesanta propunere de a merge în Muchia Căprioarei, interesantă pentru că Iulian şi Miha, novici în această frumoasă indeletnicire, ne tot rugaseră să-i ducem şi pe ei pe un traseu mai uşurel şi, cum nu reuşisem pînă acum acest lucru, ni s-a părut momentul ideal pentru a da curs acestor rugăminţi. Evident că toată lume a fost de acord aşa că ne înfiinţăm în Poiana Inului unde ne echipăm şi pornim spre baza traseului tot făcînd combinaţii de patru căţărători luaţi cîte doi.

căldură mare la mijloc de octombrie

semn de toamnă

Ajunşi la baza traseului remarcăm că pe prima lungime se aflau doi secunzi dintr-o echipă de trei persoane ce se afla înaintea naostră, aşa că luăm o mică pauză pentru a-i lăsa să îndepărteze. Cu această ocazie rediscutăm componenţa echipelor astfel că Iulian va urca cu Miha şi eu cu Angi doar că de data aceasta Angi va urca integral în manieră cap de coardă. Iulian va fi şi el capul echipei lui aşa că, după ce echipa din faţa noastră ia avans, se echipează, ia o înghiţitură de curaj şi porneşte.

verificăm dacă nodul e bine făcut, căci așa scrie la regulament

verificăm daca ne-am luat capul cu noi. Asta nu scrie la regulament dar e necesar.

De data aceasta, pentru că sunt la a doua parcurgere a acestui traseu şi deja cunosc terenul, regrupăm diferit legînd primele două lungimi într-una singură de 40m.
Imediat după ce pleacă Miha, Angi o urmează şi, venind în urma ei îmi dau seama că o parte dintre asigurările de odinioară nu prea mai sunt.

Miha pe prima lungime

o echipă în Lupul cel Rău

fetele cochetele

A doua lungime parcursă de noi leagă, la limită, trei lungimi clasice, sărind peste două regrupări intermediare. Spun "la limită" dacă se foloseşte o coardă de 60m căci lungimea are cam 63m şi presupune plecarea secundului din regrupare înainte de ajungerea capului în regruparea următoare. De menţionat faptul că pe această lungime sunt cam 8 asigurări (probabil ca Angi să nu fi văzut unele, dar nici eu, ca secund, nu le-am văzut). Dintre aceste opt asigurări patru sunt la pornire, în primii opt, zece metri şi încă două în regrupările intermediare. De aici rezultă ce pe ultimele două lungimi clasice au fost doar două cuie. 

Iulian e deja sus, dornic să descopere traseul. Urcă fără probleme ca și cum nu ar fi la primul lui traseu de alpinism. La rîndul ei, Angi se descurcă de minunte și trece fără emoții lungime după lungime.

A treia lungime e scurtă şi ne duce în mica şa de dinaintea fisurii cheie a traseului. Friabilitatea zonei se face simțită atunci cînd o priză de picior se sfărîmă sub talpa lui Iulian. Din fericire nimeni nu este rănit.

Iulian pleacă cu tupeu pe lungimea cheie şi, după mici încercări şi poziţionări, reuşeşte să treacă pasul şi să termine fără probleme. Angi are ceva emoţii şi ezită, dar o conving repede că ar fi păcat să nu facă traseul integral aşa că pleacă şi ea imediat în spatele Mihaelei. Evident că nu a avut probleme în trecerea pasului şi mă bucur mult că a reuşit să treacă peste momentul ezitant şi să termine cu bine şi această lungime.

La rîndu-mi pornesc pe acest pasaj şi îmi dau seama că postura de secund nu mă lasă să ma caţăr aşa cum vreau. Mi se pare totul pe dos, nu-mi calculez mişcările bine şi mă trezesc că nu, nu-mi place să urc secund. Singurul avantaj al acestei posturi ar fi fatul că poţi să faci o grămadă de poze, asta, evident, dacă ai luat aparatul, ori de această dată am uitat acasă aparatul foto, drept pentru care fotografiile ce însoţesc această poveste sunt primite de la Iulian şi Miha.

Revenind la traseul nostru, şi mai precis la pasul cheie, pot remarca că o foarte bună priză stă să se smulgă. În fapt, o placă cu un diametru de vreo 50cm ce stă exact deasupra corzilor şi care, cu foarte puţin efort, ar putea să zboare direct în capul secundului. Abia acum înţeleg descrierea făcută de Gabi Baza şi temerile acestuia. Da, placa aia e un real pericol, mai ales că, odată ajunşi deasupra ei, oferă o foarte bună priză de picior, cam singura priză bună din această porţiune. Evitînd să o folosim, atît la mîini cît şi la picioare, creşte gradul la rot al pasului probabil de la un 6+ la un 7-.

In fine, după depăşirea acestui obstacol remarc pe partea dreapta, la vreo doi metri de fisură, o linie de pitoane ce par solide, bătute pe mici praguri şi cred ca nu prea vizibile din regrupare. Probabil că pe acolo este o variantă de ocolire a fisurii, variantă de care nu ştiam nimic pînă acum. 

Ultima lungime nu pune nici ea problme fiind destul de lejeră aşa că ne reunim cu toţii sus, pe cunoscuta platformă de pămînt unde îi felicit pe capi pentru curaj și prestație.

Lolek

și Bolek

După ce ne facem cîteva plecăm bucuroşi la vale.

Am încheiat o zi cu cîteva premiere, ca să fim în ton cu "marii alpinişti premierişti". Premieră pentru Iulian şi Miha acesta fiind primul lor traseu de alpinism, premieră pentru Angi acesta fiind primul traseu parcurs integral în maniera cap de coardă. Era cît pe aci să zic că e o premieră şi pentru mine să merg în maniera secund însă am mai făcut lucrul acesta prin tinereţile mele, cînd Libelulă(Liviu Pavelescu) m-a iniţiat în tainele şi regulile alpinismului, ducîndu-mă pe Muchia Panseluţei şi Creasta Generalului.

Plecăm spre Gura Diham unde intenţionăm să campăm căci duminică avem în plan o urcare pe Valea Bucşoiului, dar asta în povestea următoare.

DESCRIERE TEHNICA:

topo Muchia Caprioarei

LC1- Pleaca pe muchie, pe partea stîngă a acesteia şi la şase metri mai sus traversăm spre dreapta pe sub o burtă cu o concavitate unde avem si primul piton. Aici punem o bucla foarte lungă pentru a evita frecarea corzii. Continuăm spre dreapta, uşor ascendent pe nişte praguri friabile şi apoi ne orientăm vertical stînga spre creastă întîlnind o primă regrupare intermediară. Trecem de aceasta şi continuăm pe muchie pînă ajungem pe un mic ţanc unde regrupăm comod. Lungimea are 40m şi e slab asigurată găsind doar vreo cinci cuie. Dificultatea nu depăşeste gradul 4.

LC2- Plecăm spre stînga ascendent vreo 3 metri pînă la primul piton apoi tot în sus pe o faţă uşor căzută unde avem un pas mai tehnic, pe la gradul 5+, asigurat bine. După depăşirea acestuia urcăm pe muchie pînă la o regrupare intermediară pe care o depăşim continuînd să ţinem muchia crestei pînă ce dăm de o a doua regrupare. Dacă avem corzi de 60m sau mai lungi depăşim şi această regrupare continuînd în sus pe o porţiune uşoară dar aşigurată cu un singur piton. Ajungem la o altă regrupare unde avem mai multe cuie, două pe muchie şi două pe fața din dreapta. Aici regrupăm comod.

De reţinut că lungimea are 63m, deci chiar şi cu o coardă de 60m secundul va pleca din regrupare înainte de ajungerea capului în regruparea următoare. Dacă nu se doreşte acest lucru se poate regrupa la a doua regrupare intermediară.

Specificul acestei lungimi este că, deşi nu e grea, e slab asigurată. Am pus opt asigurări dintre care patru la pornire si alte două în regruparile intermediare. Deci pe fiecare lungime peste care am sărit ar mai fi fost cîte o singură asigurare pe 20m. Evident, la nevoie se pot pune asigurări mobile. Un alt aspect de menţionat este că trebuie mers cu multă atenţie căci anumiţi bolovani sunt instabili.

LC3- Tot în sus pe muchie, la început peste o mică porţiune mai tehnică apoi pe teren uşor, dar friabil şi fără asigurări. Se regrupează după 35m la baza unui mic pereţel.

LC4- Aici cred că sunt două variante, pe una dintre acestea descoperind-o acum.

Aşadar, varianta clasică pleacă spre stînga spre o faţă verticală brăzdată de o fisură uşor înclinată spre dreapta. Aici avem un prim piton în care nu intră orice fel de carabinieră. Noi am băgat un anou de dyneema, dar se poate introduce şi cablul unei nuci. Imediat mai sus întîlnim o placă desprinsă ce sună ameninţător a gol. E bine şi chiar recomandat să nu o tracţionăm căci aceasta are cam 50cm în diametru şi stă fix deasupra corzilor. De asemenea poate foarte lejer să ajungă chiar în capul secundului.

Depăşind această placă ajungem la un alt piton la fel de problematic ca şi cel de mai jos. De aici prindem o bavareză frumoasă şi, după ce asigurăm un spit ne săltăm pe un prag intrînd într-un mic hornuleţ. Deasupra acestuia continuăm pe creastă printr-o zonă lejeră dar slab asigurată şi cam friabilă ajungînd în regrupare după aproximativ 38m. Regruparea se află într-o mică şa și e consolidată cu trei pitoane. Lungimea are 38m şi gradul estimat la 6+/7- la fisură.

Varianta nou descoperită s-ar putea să plece din regrupare direct în sus căci, de deasupra fisurii am observat la doi metri spre dreapta două pitoane relativ solide, bătute pe mici praguri. Faţa respectivă pare compactă şi mai uşoară decît varianta clasică din stînga, dar nu pot spune asta cu certitudine.

LC5- Plecăm în sus, uşor stînga, pe o faţă căzută, cu praguri bune. Ajunşi la baza unui perete traversăm stînga peste o muchie fiind foarte atenţi la picioare căci avem acolo o placă mare, desprinsă, care aşteaptă imboldul pentru a pleca.

După depăşirea muchiei urcăm vertical pe un mic horn mai tehnic estimat pe la 6-, apoi în sus pe niste praguri mai friabile. Intîlnim un bolovan ce ne aţine cale, loc unde traversăm spre dreapta, peste un prag, apoi direct in sus peste alte cîteva praguri şi ajungem pe platforma din pădure unde regrupăm la un fag mare. Lungimea are cam 40m şi gradul 6- la horn.

O altă descriere, de la prima parcurgere, aici