Munții Mehedinți - Crovurile la lumina Lunii

Imediat după revelion am dat o fugă pe munte, după cum programasem, că așa-i șade bine iubitorului de natură. O tură în Munții Cerna-Mehedinți era o opțiune foarte bună ținînd cont că sunt destul de departe de București pentru a ajunge în ei altcîndva decît într-o vacanță.

Așadar plecăm din Verbicioara dimineața devreme pentru a putea să facem un traseu de cîteva ore bune. Traseul propus de cei care mai fuseseră prin zonă era destul de lung și presupunea vizitarea Crovurilor, un fel de depresiuni de mici dimensiuni.

Ajungem în Herculane de unde continuăm pe drumul ce separă munții Mehedinți de munții Cernei pînă la motelul Dumbrava unde ne lăsăm mașinile pornind la pas pe poteca marcată cu cruce albastră. Aceasta urcă la început în mici serpentine, prin pădurea de fagi, iar la ieșirea din aceasta se strecoară la o oarecare altitudine deasupra rîului Țăsna formînd o mică brînă de piatră.

Poteca revine treptat la nivelul rîului urmînd cursul acestuia, obligîndu-ne de cîteva ori la trecerea apei, lucru nu tocmai ușor dacă ținem cont de faptul că malurile sunt acoperite cu gheață.

Peisajul Cheilor Țesnei e interesant, valea îngustă și șerpuită oferindu-ne surprize la fiecare cotitură.

Privire spre Muntii Cernei

Cheile Țesnei

Cheile Țesnei

Depășim un punct unde poteca urcă mult deasupra rîului, care formează în acest loc un canion foarte îngust și întunecat, ajungînd la o moară de lemn numită "Moara Dracilor", aflată la baza unei mici cataracte.

După acest loc poteca marcată conduce prin pădurea de fagi însă printre noi sunt cîțiva doritori de aventură care sunt atrași de ideea "explorării" unei creste nemarcate. Cosmin și Miha fac propunerea de a ne abate de la poteca marcată și sunt singurul căruia îi surîde ideea așa că ne despărțim de marea parte a grupului și pornim pe firul unei văi pe care se simte un pic de aer primăvăratic datorită poienițe înverzite încălzite de razele blînde ale soarelui.

Aici avem de ales dacă să urcăm pe firul văii sau pe muchia din stînga. Valea părea ușoară, iar ieșirea din ea nu părea apune probleme, dar creasta din stînga părea mai interesantă așa că spre ea ne-au purtat pașii.

Urcușul, abrupt la început, se desfășoară printre copăcei tineri care se opun înaintării noastre. După ce ne croim drum printre aceștia ieșim pe muchia propriuzisă unde depășim cîteva porțiuni stîncoase apoi continuăm pe o culme ceva mai domoală, dar unde zăpada mare este acum cea care ne încetinește.

Pe versantul de vis-a-vis observăm cealaltă parte a grupului, cam la aceeași altitudine cu a noastră, și le facem cîteva poze.

Continuăm să înaintăm prin zăpada adîncă, alternînd porțiuni cu crustă tare, ce ne mențin la suprafață, cu porțiuni unde această crustă se rupe ușor, înfundîndu-ne în zăpadă pînă la genunchi. După un mic efort final facem joncțiunea cu cealaltă parte a grupului, acolo unde creasta pe care am urcat-o noi se unește cu cea pe care merge traseul marcat.

Defileul îngust

Moara Dracilor

Firul văii pe care ne abatem pentru inceput, inainte de a o lua pe culmea din stînga

La deal, prin lăstăriș

Valea Țăsnei

un pic de Mehedinți și-un pic de Cernei

Pinul Negru de Banat

Oiț

Grupul de amici pe versantul de vis a vis

Joncțiunea

Pentru că vîntul sufla cu putere și ziua se aproia repejor de final am purces la drum, la adăpostul pădurii, prin zăpezi troienite și necălcate, către Vîrful Pietrele Albe, unde am ajuns taman cînd soarele arunca o ultimă privire către noi. Nu însă și vîntul. Acesta nu dorea cu nici un chip să se despartă de noi suflînd, parcă, cu și mai mare putere.

Coborîm în mare grabă spre Poiana Plostinioarele apoi către Crovul Medved, prilej cu care aflu și eu, în sfîrșit, cam ce este acesta.

Poiana Plostina

Pietrele Albe

Coborîrea de pe Pietrele Albe

Munții Cernei

Crovurile, sau Poienile de Sus ale Cernei, cum mai sunt numite, sunt un fel de mini depresiuni. Cu fundul plat, înconjurate din toate părțile de culmi, crovurile te duc cu gîndul la poieni misterioase, locuri de întîlnire ale ielelor sau ale cine știe căror duhuri. Acum, cu luna care se ridica deasupra crestelor înconjurătoare, luminînd feeric întinderile plate și acoperite cu zăpadă ale crovurilor, aveai impresia că te afli pe suprafața înghețată a unui lac glaciar.

Privit de sus, grupul de prieteni ce străbătea întinderea unuia dintre crovuri părea o caravană pierdută în pustiu. Aș fi vrut să rămîn acolo peste noapte, să privesc luna cum desenează umbre, să număr stelele și să mă bucur de liniștea aceea fantastică din inima munților. Puține locuri au fost atat de frumoase la lumina lunii precum au fost crovurile.

Din păcate trebuia să întind pasul ca să-mi ajung prietenii din urmă.

Primul crov- Crovul Medved

Zona Plostinioarele

Coborîre spre Crovul Medved

Urcare din Crovul Medved spre Crovul Poiana Porcului

Am părăsit acest tărîm de basm coborînd din Crovul Mare prin Poiana lui Beniog  către drumul asfaltat de pe Valea Cernei, pentru ca de aici să ne întoarcem la locul unde urma să poposim peste noapte.

Acesta a fost primul contact cu Munții Mehedinți și cu siguranță voi reveni cu un cort, la vreme de toamnă, pentru a petrece o noapte în acele locuri ce mi-au plăcut atît de mult. Trebuie doar să mă sincronizez cu luna plină.