Traseul Marian 4LC, 8?, (6+A1) şi alte trasee cu Angi cap de coardă

Avem cîteva zile libere pe care le vom petrece la Pestera Muierilor, la iniţiativa unor vechi amici. Aşadar, alături de Angi, Dana şi Mihai, plecăm de vineri noaptea pentru a prinde trei zile de cocoţ.

Sîmbătă dimineaţă, după micul dejun, fac o plimbare prin împrejurimi pentru relaxare şi ceva fotografii. Fosta zonă minieră oferă cîteva peisaje drăguţe acolo unde natura încearcă să recapete ceea ce omul i-a smuls prin construirea zonei de depozitare a sterilului.

depozitul de steril începe să fie recîştigat de natură.

cărbunari

Revin la corturi unde ne echipăm şi plecăm spre baza traseelor, alegînd ca primă rută de parcurs traseul Hornul Vînturilor.

De data aceasta Angi va avea plăcerea de a urca traseul cap de coardă, iar eu mă voi strădui să suport postura de secund, o postură care nu-mi place deloc.

Prima lungime, vestitul horn care dă şi numele traseului, e puţin mai sinuoasă aşa că trebuie mare atenţie la asigurarea corzilor pentru a nu te trezi deasupra hornului că trebuie să te opinteşti destul de tare ca să poţi trage după tine cei cîţiva metri de coardă care-ţi mai trebuiesc pentru a ajunge la regrupare.

A doua lungime, pentru că ştiam că e una de tranzit, am decis s-o fac eu pentru a nu mai pierde vremea. Ajungînd la jumătatea lungimii renunţ la varianta corectă, cea care urcă pe un mic horn, acum plin de muşchi şi obturat de o tufa de mărăcini, plecînd spre dreapta, spre prispa pe care iese traseul Fisura Pintenului, de unde urc ţancul şi-l cobor spre brîna unde se află regruparea.

Aici dau peste o via-ferrata ce traversează brîna întretăind toate traseele de căţărare. Cam aiurea.

De aici Angi porneşte pe lungimea cu pasul cheie şi reuşeşte să-l treacă fără utilizarea scăriţei, ceea ce denotă faptul că a progresat destul de mult faţă de ultima parcurgere.

prin strîmtoarea hornului

după trecerea pasului cheie din lungimea a treia

În această zi aflăm de la o echipă că, la dreapta de traseul Cezărică, domnul Dan Vasilescu ar fi deschis, relativ recent, o linie nouă numită "Marian", traseul avînd pasul cheie în lungimea a treia, un pas cheie destul de dificil. Aşadar pentru a doua zi e clar ce planuri aveam. Pînă atunci petrecem seara la foc alături de prietenii la iniţiativa cărora ajunsesem aici şi care căţăraseră şi ei traseul Raisa, aflat pe versantul de vis-a-vis.

Teofil Vlad, Felix Stanculeţ şi Nicuşor Bobocea în traseul Raisa

A doua zi ne îndreptăm cu paşi grăbiţi spre locul de pornire al traseului Cezărică cu gîndul de a găsi noul traseu, Marian.

Iniţial am avut dubii dacă traseul aflat la dreapta de cezărică e cel despre care ne vorbiseră băieţii din ajun, asta pentru că nu ne mai aminteam numele lui ci doar faptul ca începe cu M, e la dreapta lui Cezărică si e un traseu nou.

Bun, la dreapta este un traseu, începe cu M, adică Marian, dar e pe pitoane manufacturate, corniere şi altele asemenea. Cînd spui traseu bătut recent te gîndeşti la spituri, ancore sau măcar pitoane noi, dar aici nu vedeam nimic din toate astea. Cu toate acestea asigurările sunt solide şi o parte dintre ele au lăsate în loc de inel o carabinieră arhaică, fixă.

Pînă la urmă am decis să urcăm acel traseu fie ce-o fi.

Aşadar, traseul Marian

topo Marian

LC1 - pleacă pe un hornuleţ, aflat la dreapta de traseul Cezărică, şi urcă pe acesta pînă la o surplombă cu clepsidre uriaşe. Trecem surplomba orientîndu-ne spre stînga pentru a ajunge pe un prag stîncos. La stînga noastră este surplomba din prima lungime a traseului vecin, Noi traversăm pe prag spre dreapta pentru a trece o altă mică surplombă cam de gradul 6+. Odată trecut pasajul avansăm peste cîteva praguri mai friabile pînă la o placă pe care găsim o ancoră. De aici ne orientăm vertical stînga peste placă apoi peste alte cîteva praguri, ajungînd în regruparea comună cu Cezărică. Lungimea are 35m şi maxim gradul 6+

LC2 - Pleacă spre perete orientîndu-se la un metru dreapta de traseul Cezărică, pe o faţă cu o mică fisură unde avem un piton şi o ancoră. De la piton ne orientăm diagonal dreapta pentru a prinde un mic hornuleţ unde avem şi următoarea asigurare. Urcăm tot în sus pe o mică muchie apoi peste nişte praguri mai friabile după care ne orientăm diagonal dreapta spre un tăpşan aflat la baza unei feţe brăzdate de o fisură diagonală. Aici regrupăm la două ancore. Lungimea are 35m şi pas de 7- la trecerea feţei de la plecare.

LC3 - Pleacă deasupra regrupării pe o faţă verticală, surplombată în partea inferioară, brăzdrată de o fisură ce urcă diagonal dreapta. Primii paşi sunt, probabil, pe la gradul 8-/8. Aici am folosit scăriţă pentru a asigura cel de-al doilea cui. De aici devine puţin mai uşor, paşii ieşindu-mi la liber, dar cu ceva muncă. Între al doilea şi al treilea cui estimez un pas pe la gradul 7, folosindu-ne de o priză bună aflată în fisură, loc unde eşti tentat să pui o nucă, dar, dacă o faci, ocupi cam singura priză bună din pas. Am preferat priza în locul asigurării. Odată asigurat al treilea cui urmează un pas pe verticală cam de gradul 7-/7. După acest pas trecem direct o surplombă pe la gradul 6+, iar deasupra ei cotim dreapta, urcînd pe un mic prag ce ne duce pe un tăpşan unde este şi un copac. Urcatul pe prag trebuie făcut cu atenţie căci asigurarea e sub surplomba pe care am trecut-o. Se poate pune o nucă mică, pentru moral. De la copac urcăm vertical spre o brînă unde găsim regruparea cu o ancora şi trei pitoane, lîngă traseul de via-feratta. Lungimea are 30m şi pas de gradul 8(?!)

fisura de la plecarea pe LC3

Mihai si Dana in Hornul Vînturilor

LC4 - Pleacă deasupra regrupării peste nişte praguri ce ne conduc la o placă căzută unde avem două ancore, apoi tot în sus pe un diedru căzut ajungînd la o surplombă uşoară aflată la dreapta unui bolovan imens. Trecem surplomba şi continuăm încă vreo cîţiva metri pe un mic horn, ieşind în creastă unde regrupăm. Ca variante de regrupare putem alege un anou după bolovan sau ancora din viaferrata. Lungimea are 30m şi maxim gradul 6 la surplombă

maşină ecologică de tuns gazon

pe retragerea unde ne-am îndopat cu fragi

După acest traseu ne-am dat jos şi am mai făcut două lungimi din Fisura Pintenului, tot cu Angi cap, apoi am rapelat căci venea ploaia, retrăgîndu-ne la corturi. Ploaia nu a mai venit dar nici rău nu ne-a părut căci şi aşa eram puţin cam obosiţi.

a doua lungime din Fisura Pintenului

Ultima zi aş fi vrut să încerc un traseu trad doar că atunci cînd l-am văzut pe Teo Vlad pe ce faţă verticală căţăra traseul pe care voiam să-l încercăm şi noi, am cam renunţat şi ne-am dus la Vasidava pe care Angi a avut plăcerea de a-l face cap. Ma bucură foate mult faptul că a reuşit să treacă fără ajutorul scăriţei pasul din ultima lungime.

Teo, Nicu si Felix într-un traseu de trad

Mihai şi Dana în prima regrupare din Marian, comună cu Cezărică

Mihai la pasul cheie din LC2 din Marian

Angi la pelcarea pe ultima lungime din Vasidava

După acest traseu ne-am dat jos eu fiind tot cu gîndul la un traseu trad aşa că mă orientez spre trasul Baticu. Mă echipez şi pornesc.

Pun prima nucă, plasată foarte bine, apoi urc tot în sus. Ajung la un pasaj friabil unde nu prea am cum să montez mobile, Asigur un piton şi mă pregăteam să traversez cu mare grijă porţiunea friabilă cînd observ că trebuia să ajung pe un bolovan prin spatele căruia se vedea jos. Şi toată zona era măcinată. Ideea de a disloca ceva fix deasupra secundului nu mi-a plăcut deloc aşa că am descăţărat tot ceea ce urcasem, recuperînd asigurările.

Ca să nu stăm degeaba am mai urcat Pintenul Dorului. Angi încearcă, dar nu reuşeşte să treacă un pas mai de angajament aşa că se dă jos şi îmi cedează mie locul de cap de coardă. Urc fără probleme pînă cînd ajung la o fisură unde bag mîna pentru a mă ţine cu încredere de ea. Atent la următoarele mişcări simt un gîdilat pe mînă şi mă uit să văd ce e. Imediat smulg mîna din fisură şi trag un ţipăt. Sute de furnici începeau să acopere stînca şi o parte din mîna mea. Nu am ce face şi încep să le scutur de pe perete cu mîna moment în care o parte dintre ele aterizează pe mine. E clar, mă scutur repede şi o iau la goană în sus. Uite că se poate căţăra şi repede, fără a sta prea mult pe gînduri. Mai sus scutur cele cîteva furnici care încercau să mă ciupească şi continui căţărarea. Numai că iar bag mîna într-o altă fisură din care încep să iasă alte furnici. Na belea. Ar trebui să se numească Pintenul Furnicilor, nu al Dorului.

Scap de faţa verticală ajungînd la pragul cu regruparea intermediară şi pornesc direct spre vîrful pintenului unde mă întîlnesc cu Mihai care căţărase traseul Ruxi.

Partea finală din Pintenul Dorului

rapel în spatele pintenului

De aici ne-am retras la corturi strîngînd bagajele şi plecînd spre casă după trei zile frumoase alături de vechi amici şi-o grămadă de copii, dar şi de trasee parcurse.