Dupa multă muncă iată ca prind un sfîrşit de săptămînă liber, aşa că, însoţit de Angi, urc spre refugiul Coştila cu gîndul de a căţăra ceva doar că, odată ajuns acolo, sunt lovit cumplit de-o lene ce nu-mi dă pace. Mă tolănesc pe un prici şi profit de faptul că nu mai e nimeni prin preajmă pentru a trage un pui de somn.
Cum stăteam noi aşa, dormitînd, numai ce auzim paşi şi ne trezim cu două persoane intrînd în refugiu. Simona Dinculescu şi Răzvan Hotea, persoane pe care nu le cunoscusem pînă atunci şi cu care urma să petrecem acest sfîrşit de săptămîna la bătrînul refugiu, s-au dovedit a fi nişte oameni tare faini. Am rîs, am glumit, am împărţit poveşti. Simona şi Răzvan au urcat pe Intreruptă, eu m-am jucat pe Degringolada sau Maresal Antonescu (nu prea ştiu delimitarea dintre acestea) apoi am revenit la odihnă.
N-a fost un week-end prea activ, dar a fost binevenit pentru atmosfera de relaxare de care duceam dorul.
Ne-am întors acasă în compania celor doi noi amici, nebănuind că peste numai două săptămîni urma să ajungem din nou aici pentru a urca un traseu la care visam de ani buni, Fisura Albastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu