La Garofița Pietrei Craiului, pe final de an.

Ultima ieșire pe 2015 este o plimbare pe la poalele vestice ale Pietrei Craiului.

Alături de Angi și Anca, sora mea, parcurgem traseul ce leagă Plaiul Foii de cabana Garofița Pietrei Craiului, urcînd pe Plaiul Mare către poiana Tămășelului.

Vremea s-ar fi vrut a fi de iarnă, dar se pare că toamna se lasă greu alungată așa că avem parte de zăpadă doar prin anumite locuri unde, la ninsoare precedentă, s-au adunat cantități mai mari. În rest doar pămînt și frunze uscate. Dar nu-i nimic, ne bucurăm oricum de natură, de aerul curat, de liniștea pădurii.

Pe înserat ajungem la cabană unde suntem primiți de Nea' Gelu, un cabanier foarte ospitalier și alături de care ne-am simțit mereu foarte bine. Seara o petrecem la cîteva povești apoi ne retragem la somn.

Dimineața, ca de fiecare dată, luăm micul dejun, ne sorbim cafeluțele apoi ne strîngem bagajele. Pentru drumul de întoarcere alegem să urcăm pînă la Cerdacul Stanciului și apoi spre Umerii Pietrei Craiului. Ne luăm la revedere de la Nea' Gelu, mulțumindu-i pentru ospitalitate, și pornim la drum pe poteca ce urcă spre Cerdac.

Sus dăduse o fulguială așa că pe jos se așternuse un praf de nea, iar pe alocuri încă se mai găsea zăpadă de la precedenta ninsoare.

La cerdac tragem repede niște poze pentru că Anca e prima oară cînd ajunge aici și nu se cade să nu imortalizăm momentul, apoi facem cale întoarsă, continuînd pe marcaj triunghi albastru ce ne poartă pe la poalele Craiului.

Traversăm repejor bolovanii Marelui Grohotiș, nu înainte de a ne saluta cu cîteva capre negre ce-și căutau hrana cît încă iarna nu-și intrase în drepturi, acoperind totul cu mantia ei albă și rece. Depășim și firul Padinei Lăncii și numaidecît ajungem la Umerii Pietrei Craiului. Ultima dată i-am putut admira sub razele calde ale soarelui, acum însă puteam doar ghici pe unde ar fi formațiunile acelea atît de interesante, căci ceață deasă nu ne dezvăluia nimic, nici măcar poteca de urmat. Totuși, urmele bătute prin zăpada veche ne-au putut ghida pe calea cea bună, astfel că, după o mică perioadă de timp, iată-ne la refugiul Spirla unde suntem întîmpinați de un grup de tineri veseli și foarte primitori, ce ne invită la o gură de vin. Refuzăm politicoși, nu de alta, dar eu trebuia să conduc așa că nu-mi permiteam luxul de a savura licoarea, apoi purcedem la coborîrea spre Plaiul Foii.

Am încheiat astfel ultima ieșire pe 2015 cu o tură ușoară, de relaxare, în atmosfera unui anotimp ambiguu.