Pe Valea Morarului și-un apus de vis la Omu

Cum nu mai făcusem o tură frumosă de multă vreme, ne-am tot gîndit ce am putea urca să fie cît de cît sigur, dar și frumos, și cum pe Valea Morarului nu mai urcasem iarna, aceasta a ieșit cîștigătoare.

Așadar, după ce lăsăm mașina la Gura Diham, pornim prin spatele cabanei spre cantonul de vînătoare, iar de acolo mai sus, spre poteca munticelului, pe care cotim dreapta ajungînd la intrarea în Valea Morarului. Am uract în ritm alert, zăpada nefiind mare, iar poteca fiind deja făcută.

Pe firul văii am micșorat puțin ritmul, bucurîndu-ne de priveliște. In partea inferioară am remarcat două persoane ce urcau Valea Adîncă, aflăndu-se deja destul de sus. Noi am continuat urcușul prin zăpada ce devenea din ce în ce mai mare apoi, cu colțarii în picioare, am început să urcăm ceva mai abrupt. Zăpada era cînd tare, susținînd greutatea noastră, cînd moale de ne afundam pînă la genunchi

 Ajungem într-o zonă mai lină a văii, loc unde dispar urmele pe care urcasem pînă acum, și cotim stînga spre Bucșoi, pe urmele unei avalanșe mai vechi. Tăiem cărare cam pe unde credem că e mai sigur depășind în urcare o zonă ceva mai riscantă, cu zăpadă ceva mai moale. După această porțiune zăpada devine tare, bună de înfipt colțarii, așa că urcăm repejor pînă în ultima porțiune a văii, căldarea de sub Vîrful Omu. ...............

Ieșirea din vale o facem spre dreapta cum urcăm, spre Șaua Morarului, iar de aici o luăm ușurel spre Omu unde prindem un apus de vis. Schimbările culorilor, de la minut la minut, sunt de-a dreptul spectaculoase, totul accentuat de un plafon de nori de-o culoare dramatică. Să stai pe zăpadă, ascultînd liniștea, privind cromatica schimbătoare a apusului la Vf. Omu, îți dă un semtiment de nedescris. Simți cum o pace interioară te cuprinde, cum nu mai contează absolut nimic altceva decat natura din fața ta. Uiți de totate. Chiar și de sine. Totul e un întreg din care tu faci parte.

După ce ne delectăm vreo jumătate de oră cu peisajul, o luăm cătinel spre Hornul Mare pe care vom coborî spre Cabana Mălăiești unde ne vom petrece noaptea.

A doua zi lenevim cît putem apoi, dupa servirea micului dejun, o luam ușurel "pe Glăjărie" către Diham. Dacă sus aveam zăpadă destul de măricică, pe Valea Glăjăriei nivelul acesteia scăzuse considerabil, pe alocuri avînd doar pămînt.

De la Diham am coborît spre Gura Diham pe "conductă", luptîndu-ne prin multe părți cu noroaiele. Ajunși la Gura Diham, încheiem această tură care ne-a adus priveliști minunate, ne-a dezmorțit oasele și ne-a bucurat sufletul.