La Padina prin Strungulița

Tot o zi de iarnă care nu prea și-a arătat colții, pe sfîrșit de ianuarie vremea părînd mai mult a sfîrșit de iarnă, ba chiar primăvară pe alocuri.

Vrem să ieșim, dar condițiile zăpezii nu prea ne îmbie la trasee riscante așa că o tură relaxantă nu ne displace, drept pentru care din urna extragem bilețelul pe care scrie "Padina". Plecăm la drum în grup de cinci: Cosmin, Miha, Angi, Andreea și eu, adica io.

Mai fusesem la Padina cam cu un an în urmă, tot cu plecare dinspre zona Branului, dar atunci mersesem prin Șaua Strunga. Acum, datorită stării zăpezii, alegem să urcăm prin Strungulița ceea ce nu poate decît să mă bucure, pentru mine fiind un traseu nou.

Mașina o lăsăm la capătul drumului asfaltat ce străbate satul Moeciu de Sus, apoi pasul ne poartă pe drumul forestier ce merge de-a lungul Văii Bîngălesei, pentru ca, mai sus, să urmăm firul Văii Bucșa, pe marcajul "triunghi roșu”.

Vremea e bună, adică e cald și senin, deși acum ar fi trebuit să fie frigi și, poate, viscol. Nici iernile nu mai sunt ierni.

Mergem încetișor pe drumul forestier pînă ce acesta se cam termină, iar poteca marcată o ia pieptiș.

Urcăm, pozăm, povestim, glumim. Nu ne grăbește nimic, iar atmosfera e plină de veselie. Curînd, la ieșirea în Culmea Grohotișului, pădurea se rarefiază și ne oferă o priveliște frumoasă asupra masivului Pietrei Craiului.

Noi ne continuăm urcarea spre Bucșa, picior ce face legătura între Bucegi și Leaota.

Priveliștea e minunată, drumul e ușor, de tratament, cum s-ar zice. iar noi ne tratăm. Ne tratăm de zgomotul asurzitor al orașului, de poluarea lui, de neoamenii lui. Aici, în linistea munților, uneori poți să-ti auzi gandurile. Doar cîte o pasăre, ici-colo mai sparge tăcerea. I-am lăsat pe însoțitorii mei să ia avans pentru a mă bucura pe deplin de această liniște și de posibilitatea de a face fotografii fără a fi presat de timp. Ce bine e să mergi și să nu te gîndești la timp, să nu-ți faci griji din pricina traseului, să nu te intereseze că se lasă întunericul. E o senzație de nedescris să nu-ți fugă mintea la nimic.

Urcăm domol, pe culmea Bucșei. În șaua Bucșa ne oprim puțin pentru niște fotografii ”romantice”. Cosmin și Miha sunt creativi. Desenează cu umbre.
De aici pînă în Șaua Strungulița mai e o aruncătură de băț. Trecem dincolo de șa și cotim stînga, spre Șaua Strunga.

Lumina devine din ce în ce mai slabă, peste Bucegi așternîndu-se noaptea. E vremea ”orei albastre”. Acel timp, nici al zilei, dar nici al nopții, cînd, în mijlocul naturii aflîndu-te, gîndul îți zoară numaidecît la lupi.
Ne strecurăm printre ceste culori reci spre Șaua Strunga, apoi coborîm spre Padina unde lătrăturile cîinilor de la cabană ne anunță că am ajuns „la civilizație”.

Ne instalăm în cabană apoi coborîm în sala de mese pentru a ne astîmpăra foamea după care somn.

Micul dejun îl luăm pe îndelete și radem și cîteva cafele apoi pornim pe drumul de întoarcere. Urcăm pînă în Șaua Strunga trecînd prin aceasta și continuînd pe bandă roșie. Zăpada e relativ ok. Din loc în loc, acolo unde avem dubii asupra stabilității acesteia, ne răsfirăm. Urme nu prea sunt așa că tăiem noi cărare.

Inainte de valea Prăvalelor cotim stînga, urmînd marcajul cruce roșie, coborînd apoi pe firul Văii Grohotișului, de-a lungul pîrîului cu acelși nume, pînă ce intersectăm drumul forestier pe care am urcat cu o zi în urmă.

A fost o tură relaxantă, ca multe alte ture din ultima perioadă. M-am bucurat nespus de liniștea naturii, de voia bună a companionilor, de tot ce am putut să mă bucur.