O noapte in refugiul Retevoi.

E iarnă. O iarnă care nu și-a încordat prea tare mușchii. Cutoate astea, va ninge. Prognozele meteo anunța ninsori așa că nu ne încumetăm să abordăm vreo vale de abrupt și nici la cabane nu suntem tentați să mergem. Ne-am dori ceva mai aproape de natură, chair dacă nu e să fie ceva prea provocator.

Din mai multe opțiuni alegem pînă la urmă să facem o tură la refugiul Retevoi. Plecăm, alături de Miha și Cosmin, spre Predeal, loc unde lăsăm mașina în apropierea hotelului Cioplea. De aici o luăm ușurel la pas pe poteca, de-acum drum forestier, ce urcă la Cabana Susai. Pe vremuri aici era o cabană și-atît. Acum s-au dezvoltat alte cîteva construcții. Locurile nu mai sunt așa cum le știam.

Ocolim cabana prin dreapta și se pare că nu alegem varianta corectă căci bălăurim o vreme, prin pădure, pînă ce dăm peste marcajul triunghi roșu ce ne duce spre firul văii Azuga.

Coborîrea e plăcută, zăpada nefiind foarte mare prin pădure. Doar ici colo, prin poieni, aceasta atingea grosimi ceva mai însemnate.

Ajunși în firul Văii Azuga cotim stînga pentru ca, după cîteva zeci de metri, să cotim dreapta, urmînd același marcaj. Pentru început poteca se desfășoară pe marginea unei porțiuni defrișate. Îmi amintesc prima tură pe-aici și pădurea ce ne înconjura pe-atunci. Acum golul rămas în locul pădurii mă întristează.

Urcăm destul de repejor și trecem iute și de poiana cu foișorul de vînătoare pentru ca puținmai sus să ajungem în preajma refugiului și să constat cu mîhnire că și această zonă a făcut cunoștință cu lama topoarelor și lanțul drujbelor.

Refugiul e precum îl știam. Ba chiar are o sobă nouă. De, nu este doar refugiu montan. De fapt nu este deloc refugiu. Este o casă de vînătoare și, probabil, încă este întreținut cît de cît.

Ne cuibărim pe priciurile lui și, după ce ne astîmpărăm foamea, ne așternem la povești, mai ales că ne dăm seama că eu, Mihaela și Cosmin, ne cunoscusem în acest refugiu fix în urmă cu șapte ani. Ce-a mai trecut timpul...

Dimineață ne trezim și suntem surprinși să constatăm că peste noapte s-a așternut un strat semnificativ de zăpadă proaspătă. Ne facem bagajele și pornim pe drumul de întoarcere sub rafalele vîntului și fulgii sficuitori ai ninsorii. Ne bucurăm de vremea frumoasă, căci da, iarna e frumos să ningă, să fie viscol, să fie zăpezi mari. Cît or mai fi.

Ajungem la mașină și, după ce o deszăpezim, facem cale-ntoarsă bifînd încă un sfîrșit sde săptămînă în natura dragă.