Cozia. O copită-n fund la refugiul Armăsarul. (24-25 nov 2012)

Cozia, Ce-ar merge o tură prin Cozia... Nu c-am fi scîrţari, zgîrciţi, hapsîni, zgîriebrînză, dar preferăm să poposim pe la refugii sau stîne, să ne bucurăm de liniştea locurilor.
Tot căutînd am găsit ceva informaţii despre două refugii din Cozia. Armăsarul şi Turneanu.

Despre primul nu prea stiam pe unde ar fi, dar după ceva scotociri prin filele internetului am aflat poziţia gps. Cineva, însă, ne-a spus că e un refugiu oarecum privat, că ar sta cineva acolo mai mereu.
Despre refugiul Turneanu ştiam doar că e construit anul acesta însă nici poziţia precisă a acestuia n-o stiam.

Dana telefonează la cabana Cozia şi ni se spune că refugiul Armăsarul este, de fapt, al Ocolului Silvic fiind, totuşi, un refugiu accesibil oricui, dar că anumite persoane se ocupă de întreţinerea acestuia. Că putem să mergem acolo fără probleme. Zis şi făcut. Plecăm cu gîndul de a rămîne peste noapte în acesta şi alegem să urcăm din Văratica pe marcajul .

Traversăm Oltul pete un baraj apoi lăsăm maşina la capătul satului Văratica de unde prindem poteca marcată ce pleacă spre stînga şi care traversează pentru început un plai apoi coteşte dreapta printr-un lăstăriş după care intră într-o pădure de fagi. Poteca urmăreşte firul unui pîrîu şi coteşte stînga după vreo 15 minute de la intrarea în pădure.

După încă vreo zece minute poteca părăseşte firul văii urcînd spre dreapta, în serpentine mai mari sau mai mici, printre fagi bătrîni apoi se intră într-o pădure de mesteceni prin care se mai urcă o bucată de vreme pînă ce ajungem în partea superioară a pantei unde cotim stînga pe o culme. Urmăm culmea intrînd din nou într-o pădurea de fagi unde poteca face cîteva serpentine apoi coteşte stînga pe curbă de nivel după care urcă puţin spre dreapta trecînd printr-o mică şa. Continuăm pe curbă de nivel trecînd peste firul larg al unui vîlcel apoi urcăm spre un pîlc de conifere unde poteca coteşte dreapta ţinînd iarăsi curba de nivel. Nu după mult timp ajungem şi la firul văii pe care se află refugiul şi urcăm spre el.

Dana şi Mihai, care ajunseseră înaintea noastră, sunt întîmpinaţi de una dintre cele două persoane trecute de 60 ani, care îngrijesc refugiul sau care, mai bine zis, s-au făcut stîpăne pe cea ce nu le aparţine. Dar nu aşa cum ne-am fi aşteptat de la nişte oameni iubitori de natură ci suntem pur şi simplu suntem alungaţi. "Ştiam c-o să veniţi. Las' că ştim noi, aţi luat coordonatele gps şi aţi venit direct aici. Nu aveţi cum să staţi. Noi suntem şase perosane, dar restul dorm(era ora 16.30)aşa că daca vreţi puteţi dormi afară dacă aveţi saci sau mergeţi la cabana Cozia....Refugiul nu e al nostru aşa că puteţi să veniţi cînd nu suntem noi aici, dar noi suntem aici mai mereu...(vorba asta a devenit o zicătoare printr noi)" Şi toate astea pe un ton mînios de parcă venisem cu cine ştie ce gînduri rele.

Refugiul Armasarul

Dezamăgiţi, am plecat spre stîna Rotunda sperînd să fie în stare bună pentru a ne adăposti în ea mai ales că deja se apropia întunericul. Femeia cu gura mare a sărit să ne spună că nu e bine pe unde o luăm, că spre cabană trebuie s-o luăm în altă direcţie. Faptul că ştiau că venim şi ştiau şi că avem coordonatele gps ne-a făcut să creem că au primit un telefon de la cabanierul din Cozia care le-a sfătuit să nu ne primească poate poate se mai alege şi el cu nişte muşterii. Ei bine uite că planurile noastre de rezervă s-au dovedit utile.

Din păcate stîna din Rotunda este o ruină şi nu poate fi folosită ca adăpost aşa că am continuat drumul spre muchia Turneanu coborînd pe aceasta cu intenţia de a găsi refugiul nou construit. Din fericire acesta se află destul de aproape.
De la intersecţia traseului banda albastră ce urcă dinspre Văratica cu traseul marcat cu bandă roşie ce duce de la cabana Cozia pe Muchia Turneanu spre mînăstirea Turnu se coboară preţ de vreo zece minute pînă pe un plai unde dăm de refugiu pe partea stîngă a versantului în sensul coborîrii.

Refugiul este nou şi are, teoretic, trei locuri, dar noi am încăput patru, fetele înghesuindu-se puţin. La nevoie se poate dormi şi pe jos fiind podea de lemn. Nu dispune de sobă sau posibilitatea montării uneia. În interior se mai află şi o măsuţă.
După ce ne-am instalat şi am mîncat am mai stat o vreme la discuţii apoi ne-am băgat la somn.

Stîna Rotunda

Stina Rotunda

Refugiul Turneanu

Bubulina.. gospodina..

daca nu mi-a placut cartea....

Trei frati patati...la final de noiembrie

Dimineaţă ghici cine vine în vizită?!  "Doamnele" de la Armăsarul. Puţin mirate că dau de noi acolo ne anunţă că erau gata gata să anunţe salvamontul pentru că nu ne făcusem apariţia la cabană deşi nu le spusese nimeni că noi vom merge la cabană.

Una dintre ele, cea cu vorbă mai domoală, ne povesteşte cam care ar fi statutul refugiului Armăsarul. Ele zic că ar aparţine de Parcul Naţional Cozia, dar că un grup de oameni din Vâlcea au pus mînă de la mînă şi l-au recondiţionat şi au grijă de el. Cu alte cuvinte, s-au cam făcut stăpîni pe acel refugiu care, de drept, nu le aparţine.

De la Daniela Stefan aveam o fotografie pe care trebuia să o înmînez doamnei Suzana, una dintre cele două femei. Seara, dacă am fost alungaţi de la Armăsarul, n-am mai avut chef să scotocesc prin rucsac după ele, dar acum i-am înmînat doameni Suzana fotografia împreuna cu salutarile din partea Danielei. Aflînd ele că ne cunoaştem cu Daniela repede li s-au mai înmuiat glasurile. Ba că de ce nu am zis nimic aseară, ba că altfel s-ar fi pus problema, dar au dat-o repede la întors că nu mai erau locuri. Cît pe ce să se dea de gol că am fi avut unde sta dacă nu ar fi fost cealaltă persoană, baba pusă pe harţă şi cu clonţul ridicat. Am zis că dacă e să fii om cu cineva eşti pentru că aşa simţi şi aşa trebuie nu pentru că x se cunoaste cu y sau vine din partea lui z.

În fine, ne-am strîns bagajele, am făcut curăţenie în refugiu şi am plecat pe acelaşi drum pe care venisem, de data aceasta trecînd pe la refugiu Armăsarul pentru a arunca un ochi înăuntru să vedem şi noi ce am pierdut. Refugiul este foarte drăguţ, în stilul unei case ţărăneşti, cu sobă şi un pat mare pe care încap cam 6 oameni. Din păcate nu are apă cel puţin în periada aceasta singura sursă din apropiere fiind secată.

La întoarcere am cules ciuperci pe care Dana, de frica morţii după ce a citit pe net fel de fel de descrieri, le-a aruncat. Bunătate de ghebe au ajuns la gunoi.

refugiul Armasarul

copaci sudati

capre la adapat

Cam asta a fost tura din Cozia, tura în care, la ceas de seară, ni s-a tras o copită-n dos , alungaţi fiind de "oamenii de munte" de la Refugiul Armăsarul.