Traseul Cumulus 5LC, 4B, 7- (Munţii Buceş-Vulcan)
Pentru că observasem cu o zi în urmă că Peretele Vulcanului-Peretele Brînelor intra în umbră după ora 14.30 am petrecut dimineaţa următoare lenevind prin poieniţa unde campasem, apoi, la apropierea orei stabilite, am plecat spre perete.
La baza traseului ne echipăm şi, cu mare elan, o luăm în sus, pe perete. Ajuns în regrupare şimt cîteva picături de ploaie apoi, uitîndu-mă în spate, observ norul imens ce se apropiase. Angi îmi sugerează să rapelez, dar eu insist să vină şi ea, măcar pînă în prima lungime, pentru a se bucura de frumuseţea acesteia. De bucurat s-a bucurat, dar doar de prima jumătate căci ploaia a început cu putere şi, cum nu era suficientă o torenţială de vară, Nea' Ilie trimite spre noi o grindină sănătoasă. În felul acesta remarcăm utilitatea căştii în traseele de cocoţ, alta decît cea cunoscută.
Ghemuiţi în regrupare, acoperiţi cu un celofan, aşteptam cuminţi şi relativ binedispuşi, trecerea urgiei, doar că urgia avea să dureze ceva mai mult decît speram noi, iar grindina să se înteţească, lovindu-ne din cînd în cînd cu cîte o biluţă peste degetele cu care ţineam celofanul.
De, daca am vrut cumusul, cumulus am primit.
|
| Lawrence al Arabiei |
După ceva vreme de aşteptat, după ce grindina a încetat, iar noi eram fleaşcă peste tot, am rapelat, am strîns calabalîcul şi ne-am retras la corturi unde am întins, nu, nu o masă mare, ci tot echipamentul pe garduri, la uscat. Hai c-am trăit-o şi pe asta.
|
| mici si murati in regrupare |
|
| in regrupare |
|
| o fi zambet sau asa o fi prins-o îngheţul?! |
|
| Urgia care tocmai ne lovise |
|
| Mihai si Dana, mai norocosi, nu apucasera sa urce |
|
| tot in regrupare |
|
| Bocancii acvariu |
|
| si totusi suntem binedispusi |
|
| ia cu gheatza, sa nu te ia cu greatza |
|
| bolovanul cu marcaj si copacul singuratic |
|
| masina de uscat echipament |
Puţin mai tîrziu, cînd vremea dă ceva semne de îndreptare, ne luăm o parte din echipament şi plecăm spre o zonă de escaladă unde speram să urcăm şi noi ceva, dar ce, s-a putut?! Cînd Mihai a reuşit cu greu şi ceva emoţii să pună prima asigurare pe traseul pe care-l alesesem jap, o picătură după cefă. Şi-încă una. E clar, azi nu e zi bună de cocoţ. Strîngem să plecăm spre corturi şi... ploaia încetează. Cred că natura face mişto de noi. Mai încercăm o linie apoi, pentru că se cam înserase, plecăm spre corturi.
|
| ce-o fi aia?! |
Ultima zi o dedicăm aceluiaş traseu din care ne dădusem jos cu o zi în urmă, Cumulus. De data aceasta natura nu ne-a mai bombardat nici cu grindină, nici cu apă ci cu caniculă. După prima lungime era să renunţăm, dar doar curiozitatea m-a făcut să merg mai departe.
Aşadar, descrierea traseului Cumulus:
Ajungerea la baza traseului este aceeaşi ca şi cea pentru Muchia Vulcanului şi anume urcînd din partea stîngă a ultimei poieni, ce precede păduricea de la baza peretelui, pe o potecuţă ce se află în apropierea unui bolovan de stîncă pe care se află un marcaj turistic.
Traseul pleacă de pe o brînă înierbată, aflată la dreapta Muchiei Vulcanului.
|
| topo Cumulus |
|
| traseul Cumulus |
LC1 - Urcă vertical vreo şase metri apoi, de la a doua asigurare, se continuă ascendent, uşor stînga, pe o faţă verticală depăşind mici fisuri şi alveole, pînă la o priză mare, inversă, loc unde ne reorientăm vertical dreapta cîţiva metri apoi traseul e direct în sus. Pasajele au pe alocuri paşi relativ impuşi, asigurările fiind mai distanţate astfel că trebuie să faci cîteva mişcări bune pentru a ajunge la ele, dar căţărarea este foarte frumoasă, cu paşi ce nu depăşesc gradul 6+/7-. Se ajunge în regrupare după aproximativ 22-25m, pe un mic prag cu iarbă. Regruparea e pe spituri.
|
| Plecarea pe LC1 |
|
| La marea priza inversa |
LC2 - Se traversează spre dreapta vreo doi metri şi se prinde o fisură pe care se urcă pînă cînd aceasta se închide apoi se traversează dreapta pe o faţă uşor căzută unde este un pas mai dificil al traseului. Eu l-am simţit pe la gradul 7 şi nu am putut să-l trec decît cu scăriţă, dar Angi a zis că a găsit o priză foarte bună, acoperită cu iarbă. E clar, trebuie să lucrez la jumulit ierburile din traseu pentru a găsi prize şi pitoane. Nu e prima dată cînd mă chinui la un pas pentru că nu observ o priză ascunsă de iarbă. Aşadar, pasul acesta probabil nu e mai mare de 7-, dacă găseşti priza cu pricina.
După ridicare pe această faţă se continuă vertical dreapta peste nişte feţe căzute şi praguri apoi se prinde un prag înierbat pe care se traversează dreapta, uşor descendent pînă în dreptul unei feţe verticale, de vreo patru metri înălţime, pe care o urcăm prin partea dreaptă. Ajungem pe nişte praguri de stîncă şi iarbă pe care urcăm pînă la perete, unde mai traversăm cîţiva metri spre dreapta, ajungînd în regrupare. Lungimea are 22m şi gradul 7- la faţa uşor căzută de la plecare.
|
| Fisura de la plecarea pe LC2 |
|
| LC2 |
LC3 - Se urcă prin dreapta regrupării, pe o rampă înclinată, avînd pe partea stîngă o arcadă. La capătul rampei se ajunge la baza unui perete unde traversăm spre dreapta pe un brîu aflat în spatele unui copac uscat. După ce traversăm vreo patru, cinci metri traseul urcă pe o faţă cu prize generoase ajungînd la o arcadă care formează o fisură largă. Acolo unde fisura se închide traversăm vreo doi metri dreapta, uşor ascendent, pînă în regrupare. Lungimea are 17m şi gradul 6+ la arcada de la finalul lungimii.
Cu 3-4m mai jos de regrupare şi spre dreapta se afla şi una dintre staţiile de rapel pe care le vom folosi la retragere.
|
| LC3 |
|
| LC3 |
LC4 si LC5 sunt lungimi comune cu ultimele două lungimi din traseul Ang Babu, iar LC5 este comună şi cu ultima lungime din Muchia Vulcanului.
LC4 - Pleacă prin stînga regrupării, vertical, depăşind feţe cu riglete şi praguri la aderenţă pînă ajunge la o fisură ce duce spre baza unui diedru. Se urcă pe acest diedru ce ne duce pe un prag mare unde regrupăm. Lungimea are 25m şi gradul 6+.
|
| LC4 |
|
| Mihai pe LC4 |
|
| Diedrul final din LC4 |
|
| Dana in R3 |
LC5 - Această lungime am urcat-o cînd am făcut Muchia Vulcanului aşa că acum nu am mai repetat-o. De aici am rapelat.
Descrierea ei este: Pleacă din regrupare vertical pe lîngă o arcadă aflată pe stînga apoi cinci metri mai sus traversăm un metru şi jumătate dreapta pentru a depăşi o mică surplombă, avînd aici şi pasul lungimii cotat pe la un 6+. De aici continuăm vertical uşor stînga apoi vertical uşor dreapta peste mici feţe verticale, cu prize bune, intercalate de praguri presărate cu iarbă. După vreo patruzeci, patruzeci şi cinci de metri ajungem la capătul lungimii de unde Mihai a observat spre stînga, la vreo şapte metri, staţia de rapel comună traseelor Ang Babu, Cumulus, Sherpa şi Muchia Vulcanului. Lungimea are în jur de 40-45m pînă la punctul de rapel şi cam 55-60m pînă la bolovanul la care am regrupat eu atunci cînd am făcut Muchia Vulcanului. Gradul lungimi este de maxim 6+.
|
| LC5 |
Retragerea.
La fel ca la Muchia Vulcanului, se poate face prin două variante. Cea prin pădure este descrisă la traseul Muchia Vulcanului.
Varianta a doua presupune o serie de cinci rapeluri de aproxiomativ 25m, sau patru şi coborît pe o potecuţă. Noi nu am mai urcat a cincea lungime aşa că nu pot descrie primul rapel.
De după LC4 am făcut un rapel de vreo 25m, rapel care duce cu doi, trei metri mai jos dreapta de R3. De aici am mai făcut un rapel vertical ajungînd la o altă staţie de rapel, dar, pentru că mai jos de aceasta vegetaţia mi se părea prea abundentă, cu mărăcini şi cioate de arbuşti în care coarda putea rămîne prinsă, am preferat să mai continui rapelul încă vreo cîţiva metri spre dreapta(cum stai cu faţa la perete) ajungînd la o altă staţie de rapel, pe un mic tăpşan. De aici a urmat un al treilea rapel, uşor spre dreapta apoi tot în jos spre un copac stufos aflat lîngă o faţă verticală. De aici am strîns corzile şi am coborît pe o potecuţă aflată în stînga copacului, cum privim spre vale, potecuţă care ne-a condus peste cîteva praguri şi care ne-a scos la intrarea în traseu.
|
| Echipa Mihai-Dana la retragere |
|
| Peretele Brînelor |
|
| Punctul de rapel de langa R3 |
|
| penultimul rapel |
Ajunşi în poieniţă, la copacul singuratic, ne-am oprit şi am aşteptat echipa Mihai-Dana care tocmai efectuau rapelurile. Umbra copacului era o mană cerească pe canicula care ne storsese de vlagă.
|
| stiti poza aia cu gasca care si-a bagat capul in cadru? |
|
| odihna binemeritata |
Odată sosită şi cealaltă echipă am plecat spre corturi, am strîns tot, am îndesat echipamenul în maşină şi am băgat cheia în contact. Clic. Clic. Nici un sunet. Nimic. Bateria maşinii era moartă şi cu lumînare pe borne. Coliva mai trebuia şi puneam de-o-ngropăciune. Na că eram ţintuiţi aici, pe coclauri, iar norii cei periculoşi se apropiau cu viteză. Asta ne mai lipsea.
Împreună cu Mihai dau fuga la prima gospodărie întîlnită, şi îl abordăm pe "nea Gheorghe" care scotea bălegarul din grajd.
- Nene Gheorghe, avem şi noi o problema....aşa şi pe dincolo.... puteţi să ne ajutaţi să ne daţi curent de la maşina dumneavoastră?
- Apăi, no... vă ajut, dar aduceţi maşina aici că io nu urc pînă acolo că-i drumul rupt.
Ei să mori tu că-i drumul rupt, dar noi cum de am ajuns?! zic eu în cap, dar în realitate zic sigur că da... aducem.
Şi întoarce-te la maşină, împinge-o pe drumul de pămînt. A mers uşor o porţiune unde drumul era spre vale sau drept, dar a fost o mică bucată de urcuş unde dăi şi chinuie-te să împingi la ea. Eu, Mihai şi Angi ne opinteam, Dana ţinea direcţia, iar Angi mai băga la roată cîte un cataroi să n-o ia la vale şi să ne fi opintit degeaba. Cu ceva eforturi reuşim să ajungem cu maşina la o intersecţie unde o punem de-a latul. Noroc cu alţi cîţiva alpinişti care tocmai plecau şi ei şi care ne-au ajutat cu curent fix cînd a început ploaia, să le dea Dumnezeu sănătate şi trasee copacte. Acum nu ştiu dacă ne-au dat de bunăvoie că oricum nu aveau de ales ţinînd cont că maşina noastră era pusă de-a curmezişul, pe drum :)))
Am trecut pe lîngă curtea binevoitorului ţăran-ardelean "mulţumindu-i" în gînd că ne-a ajutat apoi am prins drumul spre Brad de unde ne-am îndreptat spre Deva, iar de aici pe vasta reţea de autostrăzi care ne-a condus spre casă.
|
| Drum bun! |
Muntele Buceş-Vulcan, deşi se află la o distanţă apreciabilă de Bucureşti, este un munte unde sigur voi mai reveni căci traseele sunt foarte frumoase, bine amenajate, retragerile sunt marcate, locurile de campat sunt în zone liniştite. Ce mai, peisaj de vis din Apuseni. Felicitări celor care se ocupă de amenajat traseele din zonă pentru eforturile depuse. Mai multe detalii puteţi găsi pe siteul lui Adrian Munteanu, unul dintre principalii amenajatori şi deschizători de trasee din această zonă.
