O noapte la refugiul Călțun. Ăla vechi.

Umbla vorba prin tîrg cum că s-ar fi instalat un nou refugiu în zona lacului Călțun. Se spunea că e o minunăție de refugiu așa că am ne-am făcut bagajele și am purces la drum către Piscul Negru unde am lăsat mașina echipîndu-ne pentru traseu.

Jos, vremea era încă tomnatică, dar sus pantele văilor glaciare erau acoperite cu zăpadă așa că punem în bagaje colțarii și pioleții și pornim voinicește pe firul Văii Paltinului pe care urcăm domol pînă într-o poiană largă, aflată puțin mai sus de confluența pîrîurilor Paltinul și Călțun, loc unde poteca începe să capete altitudine.

Ne strecurăm printre jnepeni, la început paralel cu firul pîrîului Paltinul pînă ce cotim brusc stînga îndreaptîndu-ne către firul pîrîului Calțun. Urcăm cele cîteva praguri glaciare, ce ne conduc spre căldarea Călțunului, pe zăpadă din ce în ce mai tare, dar fără a ne echipa cu colțarii. Bocancii tehnici sunt suficient de tari pentru a ne ajuta la săpatul treptelor. Sus suntem luați în primire de vînt și de temperaturi mai scăzute.

Mă grăbesc către refugiul cel nou căci pentru el venisem și eram tare curios să văd cum este, dar surpriză. Știți voi vorba aia din popor cu pomul lăudat?! Ei bine fix așa a fost acum. Ne-am dus ca la pomul lăudat și am fost primiți cu brațele ... ... închise. Mai precis cu ușile închise. Și mai precis cu acestea baricadate cu scînduri prinse în holzșuruburi.

Da, aveam să aflăm ulterior că refugiului nu i se făcuse încă recepția fiind, chipurile, neterminat, adică în stadiul de șantier.

Dezamăgit, mă întorc la bătrînul refugiu, cu tabla lui ponosită, dar dornic să-și ofere adăpost la nevoie.

 

Ne instalăm și ne preparăm cîte ceva de mîncare apoi ne băgăm la somn destul de devreme căci un grup care venise după noi s-a retras la somn surprinzător de repede, obligîndu-ne și pe noi să tragem obloanele la fel de devreme. Ne-am trezit în timpul nopții căci condensul de pe tavan se scursese pe priciul dedeasupra și printr-o fisură minusculă se scurgea cu spor pe sacul de dormit al lui Cosmin. După puțină agitație am reușit să acoperim acele fisuri așa că ne-am văzut mai departe de somn.

Dimineașă, după micul dejun, am fi vrut să urcăm spre Negoiu, dar cum o persoană din grup nu avea colțari am decis că, dacă nu mergem toți, nu are sens să meargă nimeni așa că am luat-o ușurel la vale pe aceeași potecă pe care venisem.