Piatra Craiului - Valcelul cu Fereastra si Braul Cioranga.

Încă de la început ţin să precizez că nu voi mai da detalii de orientare despre turele pe traseele nemarcate din Piatra Craiului. Cartea lui Emilian Cristea mi se pare suficientă pentru o orientare relativă, iar de aici mai departe fiecare ar trebui să fie capabil să se descurce, atît ca orientare cît şi ca pregătire tehnică. Voi continua să dau detalii despre punctele cheie din zonele dificile şi felul cum se abordează sau cum le-am abordat noi şi despre materialele necesare pentru că acestea pot fi decisive atunci cînd cineva doreşte să parcurgă un astfel de traseu, însă şi aici voi fi destul de limitat. De asemenea voi continua să descriu în amănunt traseele tehnice, de perete sau creastă cît şi variantele de retragere şi să fac schiţe pentru acestea, considerînd că acest lucru aduce un plus dezvoltării alpinismului ce se practică de la un anumit grad în sus. În rest, pentru brîuri, padini, văi şi canioane vă recomand cu căldură cartea lui Cristea.

E vremea bună pentru ture de toamna în Piatra Craiului aşa că ne mobilizăm rapid pentru o plimbare de-o zi. Alături de Cosmin şi Mihaela plecăm din Bucureşti foarte devreme pentru a avea timp să facem ceea ce ne-am propus, adică Vîlcelul cu Fereastră şi, dacă om putea, întoarcere pe Brîul Cioranga.

Cum Vîlcelul cu Fereastră l-am mai coborît de căteva ori, ca variantă de retragere de pe traseele de alpinism, stiam că sunt cîteva săritori cam dificile, pe care, la coborîre, am dat rapel aşa că, prevăzător din fire, mă echipez cu o semicoardă şi ceva mobile plus anouri. Să fie. Stiu că unii vor rîde, dar prefer să car ceva mi mult decît să ajung în situaţia de a avea nevoie de asigurări şi să-mi pară rău că le-am lăsat jos. În fond, puţină greutate nu strică, ba chiar menţine condiţia fizică.

Aşadar, după ce ne-am exercitat dreptul cetaţenesc de a vota, iată-ne în Plaiul Foii unde ne întîlnim cu Andreea şi Silviu, care ne vor însoţi în această tură. După pregătirile de rigoare plecăm voioşi pe poteca ce ne duce spre Refugiul Speranţelor fiind surprinşi de un fapt petrecut recent, şi anume marcarea acestei poteci. Momentan, la data la care am fost noi, marcajele se opreau la Izvorul lui Orlowski însă din discuţiile avute cu cineva am înţeles că va fi marcat traseul pînă la refugiul şi Brîul Ciranga pînă la refugiul Ascuţit. Acum ce pot să zic?! Pe de o parte nu prea îmi place ideea de a marca traseele care aveau statut de "nemarcate", iar pe de altă parte, cu sau fără marcaj, acesta era unul dintre cele mai frecventate trasee din Crai. Partea proastă este că pot ajunge la Speranţe oameni mai puţin avizaţi care se vor întreba "oare unde duce poteca spre dreapta?" ajungînd astfel la scara de fier şi de acolo mai departe.

Ajungem la refugiu unde facem o mică pauză pentru o gustare apoi plecăm mai departe pe Brîul Ciorînga pe care-l părăsim odată ajunşi în dreptul vîlcelului vizat. Parcurgerea acestuia ne ia mai puţin decît ne-am fi aşteptat şi ne trezim la Acul de la Amvon destul de devreme, drept pentru care ne permitem o porţie de leneveală sub razele călduţe ale Soarelui. Putem admira de aici frumuseţea locului numit "La Amvon", bucurîndu-ne de liniştea deosebită a acestor locuri.

valcelul cu smîrdar

piraaaati la baboooord!

ia o cola.

Nu, nu e facuta de mine, dar a uitat sa scot sigla

Braul de sus

Plecăm apoi spre creastă prinzînd un fir de vale pe care urcăm cîteva săritori. Peisajele sunt fantastice, iar vremea contribuie din plin la sentimentul de bine ce ne cuprinde.

Ca să facem lucrurile mai frumoase părăsim firul văii pe care urcăm alegînd o căţărare uşoară pe o crestuliţă. Deşi lejeră, creasta pune totuşi probleme datorită friabilităţii şi instabilitîţii stîncăriei.

Spre stînga noastră observăm o muchie cu o fereastră. Pare interesantă şi m-ar tenta s-o urc ăn viitor. Nu pare dificilă, dar pare cam friabilă şi aceea, ca mai toate crestele puţin parcurse.

Ieşim în creastă aproape de asfinţit. Bucegii ni se înfîţişează spre miazăzi în toată splendoarea lor, acum acoperiţi cu o pălărie de nori. Zăbovim o leacă pentru a capta momentul apoi ne continuăm traseul spre refugiul Lehman (Ascuţit) unde facem o altă pauză de masă, ultima pe această zi.

Unde sunteti maaaaaaaaa!?

capra rosie pe o creasta cu fereastra

De aici încercăm să găsim intrarea pe Brîul Ciorînga Mare însă, cum ultima parcurgere a acestuia a fost acum mai bine de 16ani, aşa că amintirile nu sunt foarte clare. Şi la vremea respectivă am bălăurit o leacă în găsirea rutei corecte. Găsim totuşi o linie de momîi pe care o urmăm, dar care ne conduc greţit ajungînd pe firul unul vîlcel întrerupt de nişte săritori uriaşe, şi cînd zic uriaşe mă refer la ordinul zecilor de metri. Aşadar revenim şi căutam o altă variantă, dar pentru împrăştiindu-ne de colo colo.

Cosmin găseşte o variantă ceva mai sus, iar eu cobor pe un fel de horn îndreptîndu-mă către nişte momîi ce se zăreau vreo o sută de metri mai jos, chiar pe poteca corectă. De aici brîul devine evident aşa că ne permitem o relaxare, defătîndu-ne cu priveliştea pereţilor Padinei Popii scăldaţi în lumina roşietică a Soarelui ce se pregătea să-şi tragă peste frunte pătura albăstruie a orizontului.

O bună parte din brîu am parcurs-o la lumina ambientală, chiar dacă aceasta scăzuse mult în intensitate. Aşa, ne-am bucurat şi mai mult de liniştea şi măreţia Craiului, de natură şi de tot ce ne înconjuară în acele locuri mirifice.

peretii Padinei Popii

De la "Ascunsă" o luăm la vale pe poteca pe care am urcat, coborînd pe Hornul Nisipos, de-acum familiar.