Tură de relaxare la Mălăieşti

Cîndva, prin decembrie.

Mai e puţin şi vine şi Crăciunul aşa că trebuie să mai facem o ultimă ieşire pe anul acesta. Ceva uşor, de relaxare. După o încercare nereuşită de planificare a unei ture în Padina optăm pentru Mălăieşti. Uşor de ajuns, plăcut şi de suflet. Un telefon la cabană şi aflăm că pe Tache e zăpadă şi ceva gheaţă aşa că ne luăm colţarii, pioletul, bocancii tehnici. Chiar şi o semicoardă scurtă, să fie.

Citeşte tot articolul

Fagaras- Barcaciu (poveste-n versuri)

Am plecat din capitală, din poluatul meu oraş
La sfîrşit de săptămînă, spre-ndrăgitul Făgăraş.
Opt drumeţi în două cete ne-avîntăm către Avrig
Nu e viscol, nu e soare, nu e cald, dar nu-i nici frig.

Citeşte tot articolul

Cozia. Lumini şi ceţuri

Cu ochii pe prognozele meteo alegem ca destinaţie a sfîrşitului de săptămînă masivul Cozia.

Echipa e formată din Gabi, Teo, Anca, Angi şi eu. Alegem să urcăm pe un traseu uşor, pe la troiţă, traseu pe care l-am făcut cu ocazia primei ture prin aceşti munţi, şi anume pe marcajul ce ne duce spre mînăstirea Stînişoara. Vremea e deosebit de frumoasă, o adevărată zi de toamnă tîrzie, cu cerul albastru specific acestei perioade.

Citeşte tot articolul

Făgăraş. Valea Rea - Vf. Moldoveanu

Uneori mă întreb şi eu cum de nu am ajuns pînă acum pe cel mai înalt pisc de la noi din ţară. Poate că răspunsul stă în faptul că nu am urmărit şi nu urmăresc să ating recorduri de nici un fel, sau că vîrful cu pricina mi se părea atît de neinteresant încît nu merita organizarea unei ture special pentru el.

Citeşte tot articolul

O zi la Veliko. Cocoţ şi voie bună.

Am plecat la Veliko pentru a profita de ultimele zile cu temperaturi propice căţăratului. Drumul a trecut pe nerăsuflate şi ajungem la falezele de la Sveta Troiţa unde ne desfăşurăm echipamentul şi ne alegem liniile. Vremea e foarte plăcută, un soare blînd, de toamnă, ne încălzeşte atît pe noi cît şi peretele.

Citeşte tot articolul

Basarbovo. Cocoţ de toamnă.

După ce ne-am întors din Germania nu prea am mai avut timp de ieşiri. Dar o lună şi jumătate deja e prea mult asă că pregătim o mică tură la Basarbovo, la cocoţ.

Mergem într-o formulă nouă: Manea, Ioana, Mati, Angi şi eu.
La faleze e aglomeraţie mare. Echipe peste echipe şi corzi peste corzi. Aproape toate rutele sunt ocupate aşa că nu prea am de unde alege, drept pentru care mă bag pe un 7+ şi nu reuşesc pasul. Urcăm apoi ce trasee prindem libere după care punem cortul şi, după o cină "la izopren", ne băgăm la somn.

Citeşte tot articolul

Alpinism in Germania

După doi ani de Cortina d'Ampezzo şi Arco alegem să ne facem vacanţa de vară într-o altă zonă ce oferă rute de alpinism de o deosebită frumuseţe. Zona Berchtesgaden. Pentru că ar fi ca şi cum am zice" am fost în Făgăraş" fără a preciza unde anume, voi detalia puţin.

Toată această zonă montană se află în sud-estul Germanie, la graniţa cu Austria, cîţiva kilometri sud de Salzburg. Sau, mai bine zis, chiar pe graniţă. Este o zonă deosebit de frumoasă cu nenumărate trasee de alpinism, de toate gradele şi pentru toate grusturile. Stînca este calcar, iar majoritatea rutelor sunt echipate cu spituri. Noi am căutat trasee care să aibă patru stele la cotarea asigurarilor, adica foarte bine asigurate, dar am făcut şi un traseu de trei stele. Asigurările sunt mai rare faţă de cum suntem noi obişnuiţi. La grade de pînă în 5+ asigurările pot avea şi 6m sau mai mult între ele. Pasajele mai grele sunt mai des asigurate însă nu excesiv.

Citeşte tot articolul

Fisura Suspendată 5A, 6LC, 7-

E sîmbătă dimineaţă. Ne trezim greu şi simţim oboseala în oase şi muşchi, oboseala acumulată în traseul percurs cu o zi în urmă. Pe la refugiu toată lumea se pregăteşte de cîte un traseu. Se pare că va fi aglomeraţie mare pe pereţi. Cu greu ne urnim şi noi spre peretele Policandrului pentu a urca un traseu foarte frumos şi pe care ni-l doream de ceva vreme. Fisura Suspendată.

Pentru a ajunge la traseu urcăm pe lîngă Ţancul Mic apoi ţinem în sus pe poteca ce merge pe lîngă peretele acestuia. Undeva în dreptul traseului Flamura Roşie poteca se abate spre stînga apoi continuă pe firul pietros al vîlcelului. Cîteva zeci de metri mai sus aceasta coteşte stînga apoi urcă printre zade spre Brîna Policandrului. Deja avem emoţii mai ales datorită faptului că poteca e destul de expusă şi friabilă în porţiunea superioară.

Citeşte tot articolul