Revelion la Verbicioara

Nu, Verbicioara nu e un vârf de munte, o cabană sau o stațiune. Nu e nici măcar o stână sau vreun refugiu. Nu e nimic din obișnuitele locuri de petrecere a revelionului din ultimii ani. Verbicioara e un sat aflat în inima Olteniei, la vreo șaizeci de kilometri de Craiova.

Dar cum am ajuns să facem revelionul aici?! Păi simplu. Prin noiembrie tot încercam să planific ieșirea de revelion având ca țintă o stână. Unii s-au arătat interesați, alții au tot amânat răspunsul, dându-mi de înțeles că nu prea au chef. Însă și cei interesați au zis pas cu doar cîteva zile înainte de rev așa că deja mă vedeam făcând revelionul acasă.

Citeşte tot articolul

In Iezer, la Cuca.

Iată că mai trec pe răboj o cabană la care nu mai fusesem, deşi e uşor accesibilă şi, aşa, cum aveam să aflu, şi foarte frumoasă. Pregătim o tură în care ma fi vrut să facem mai multe însă condiţiile meteo şi alţi factori ce ţin de organizare nu ne-au permis prea multe din cele visate. Am fi vrut să ajungem pe Păpuşa, dar nu am ajuns, am fi vrut să ajungem şi pe Iezer, dar nici acolo nu am pus piciorul.

Citeşte tot articolul

La Padina pe drumul Urlatorilor, cu fotografii în alb şi negru

E iarnă şi turele uşoare le programăm ţinînd cont de cabanele disponibile. Acum ne dorim o tură se relaxare care să nu fie nici prea aproape dar nici prea departe, o tură în care să mergem ceva mai mult, dar unde traseul sa nu fie prea dificil. Padina este ideală pentru o astfel de tură, căci indiferent pe unde ai lua-o traseul e destul de lung, aşa că rezervăm camerele şi ne pregătim de drum.

Suntem cu două maşini. Într-una Dana, Angi, MIhai şi eu, iar în cea de-a doua Borcan şi Irina. Evident că pierdem vremea pe drum cu tot soiul de cumpărături sau cu pauză de tortilla în Buşteni aşa că ajungem puţin cam tîrziu la hotel Silva unde cu greu găsim un loc de parcare.

Ne luăm bagajele la spinare şi dă-i la deal pe poteca ce duce spre cantonul Shiel. Cărarea e bătută aşa că nu avem altceva de făcut decît să ne bucurăm de liniştea pădurii şi de peisajul care ni se arată, din cînd în cînd, printre golurile dintre copaci.

Ajungem la locul numit "La Vinclu". Denumirea vine de la faptul că funicularul care, pe vremuri, aproviziona cu buşteni fabrica de hîrtie Shiel avea în acest loc o schimbare de direcţie. Aici facem un mic popas, coborînd cîteva zeci de metri pe o potecuţă ce ne duce la un izvor, ultima sursă de alimentare cu apă pînă la cabana Piatra Arsă.

Citeşte tot articolul

Făgăraș. Fereastra Mare a Sâmbetei

La Cabana Sâmbăta nu mai fusesem niciodata așadar ideea unei ture în zonă mi s-a părut excelentă. Miha și Iulian s-au ocupat de rezervări și de anunțat oamenii reușind să adune nouă persoane dornice de plimbăreală. Silvia Dinu, Irina Alexiu, Mihaela Puiu, Angela Ion, Francois le Galliot, Radu Diaconescu, Cosmin Pobleanu, Marius si eu formam marea gașca împărțită în vreo trei grupulețe, fiecare cu mașina lui și cu ora lui de plecare. Important era să ne întîlnim cu bine la cabana Sîmbăta, sîmbătă, a 29-a zi a brumarului lui 2014.

Eu și Angi ne-am făcut loc în mașina lui Cosmin și a Mihăi pornind spre Valea Prahovei dis de dimineață, dar nu chiar cu noaptea-n cap.

Citeşte tot articolul

O noapte la refugiul Călțun. Ăla vechi.

Umbla vorba prin tîrg cum că s-ar fi instalat un nou refugiu în zona lacului Călțun. Se spunea că e o minunăție de refugiu așa că am ne-am făcut bagajele și am purces la drum către Piscul Negru unde am lăsat mașina echipîndu-ne pentru traseu.

Jos, vremea era încă tomnatică, dar sus pantele văilor glaciare erau acoperite cu zăpadă așa că punem în bagaje colțarii și pioleții și pornim voinicește pe firul Văii Paltinului pe care urcăm domol pînă într-o poiană largă, aflată puțin mai sus de confluența pîrîurilor Paltinul și Călțun, loc unde poteca începe să capete altitudine.

Citeşte tot articolul

Valea lui Ivan. La un pas de accident.

Dupa tura de sîmbătă ne propunem să fecem o ultimă vale, așa, de final de tură. Cum nu prea aveam multe opțiuni în zonă, Valea lui Ivan ne surîdea ca și destinație.

Cu cartea lui Cristea în rucsac plecăm spre intrarea în vale și chiar de aici încep peripețiile. In prima fază găsim intrarea pe un fir de vale, dar ni se pare că, din descriere, nu prea ar fi aceasta așa că ne abatem mult spre sud pînă la următorul fir de vale, dar nici acesta nu corespunde descrierii. Revenim la prima variantă și, după o prospectare mai atentă ne dăm seama că aceasta era, totuși, varianta corectă.

Așadar, această tură va fi puțin mai detaliată decît precedentele pentru că noi era s-o pățim și ar fi bine ca alții să tragă ceva învățăminte și să aibă ceva repere.

Din start spun că varianta corectă de ieșire din vale nu o cunoaștem așa că cine mai dorește să se ducă pe acolo va trebui să se descurce singur. Eu voi detalia varianta nostră, cea care NU CRED CĂ E CORECTĂ și care era să ne ducă la un incident neplăcut.

Citeşte tot articolul

Piatra Craiului. Padina Lăncii și Brîul Roșu.

Revenim în Piatra Craiului la o săptămînă de la tura precedentă. Iniţial ne propusesem să facem Muchia Bondarului, dar cum nu prea ne surîdea ideea unor regrupări frigurose am rămas la varianta plimbărelii. Tragem la sorţi una dintre padinile minunate ale Craiului,Padina Lăncii şi, dacă totul decurge bine şi e timp, un brîu despre care auzisem poveşti frumoase, Brîul Roșu.

Plecăm de vineri seară spre cabana Garofiţa. Pe drum ne intersectăm cu două camioane cu lemne, iar Iulian vine cu ideea de a suna la 112 pentru verificare. Mai în glumă, mai în serios Miha dă un telefon şi comunică celor de la 112 numerele de înmatriculare ale camioanelor. După cîteva minute ni se spune că unul dintre ele e clandestin. Deci chestia asta cu verificatul chiar funcţionează aşa că nu ezitaţi să daţi telefon în cazul în care vi se pare un transport suspect.

Citeşte tot articolul

Piatra Craiului - Valcelul cu Fereastra si Braul Cioranga.

Încă de la început ţin să precizez că nu voi mai da detalii de orientare despre turele pe traseele nemarcate din Piatra Craiului. Cartea lui Emilian Cristea mi se pare suficientă pentru o orientare relativă, iar de aici mai departe fiecare ar trebui să fie capabil să se descurce, atît ca orientare cît şi ca pregătire tehnică. Voi continua să dau detalii despre punctele cheie din zonele dificile şi felul cum se abordează sau cum le-am abordat noi şi despre materialele necesare pentru că acestea pot fi decisive atunci cînd cineva doreşte să parcurgă un astfel de traseu, însă şi aici voi fi destul de limitat. De asemenea voi continua să descriu în amănunt traseele tehnice, de perete sau creastă cît şi variantele de retragere şi să fac schiţe pentru acestea, considerînd că acest lucru aduce un plus dezvoltării alpinismului ce se practică de la un anumit grad în sus. În rest, pentru brîuri, padini, văi şi canioane vă recomand cu căldură cartea lui Cristea.

Citeşte tot articolul