Da. De două ori. Prima dată prin ianuarie cînd am prins o perioada foarte caldă. Într-un grup mai măricel, după mici peripeţii cu actele maşinii, ne prezentăm la faleză dornici de cocoţ.
Primul contact cu stînca, după pauza din sezonul rece, este mai timid. Încercăm trasee mai uşoare şi, dacă ne încumetăm la ceva mai greu, constatăm că nu prea ne ies mişcările. Dar nu-i nimic, atmosfera veselă oricum.
Citeşte tot articolulÎntr-o frumoasă zi de iarnă cu iz de primăvară ne propunem să urcăm o vale care să nu ne solicite pre mult şi care să nu ne dea prea mari bătăi de cap. Doream o tură la o zi, mai mult de plimbare decît de aventură. Seaca dintre Clăi era cam ceea ce ne doream şi ce am şi ales în cele din urmă.
Ne oprim cu maşina la staţia de telecabină de la Silva unde suntem întîmpinaţi de diverse persoane dubioase, ca să nu zic de ciori, care ne tot îndrumă ele pe unde să parcăm. Evident că nu le băgăm în seamă şi ne vedem de ale noastre. Ne echipăm şi o luăm la deal spre poteca Urlătorilor. Zăpada nu se arată prea mare în porţiunea inferioară a muntelui, dar pe potecă sunt locuri unde aceasta e îngheţată şi se alunecă uşor.
Ajungem la intrarea pe vale şi începem urcuşul. Imediat creşte şi nivelul zăpezii. Noroc că avem urme în faţa noastră care ne uşurează înaintarea.
Nu prea eram deciși la ce tură să facem. Din câte reținusem, la munte ninsese de curâd și ne pregătisem pentru o tură pe zăpadă. Am fi vrut la Turnuri, dar pînă la urmă alegem să facem o tură la cabana Cozia căci era un bun prilej de a strînge un grup mai măricel, dacă tot e iarnă și ne permitem ture la cabane.
Așadar iată-ne la benzinăria unde ne parcăm mașinile și unde putem observa că muntele nu prea e acoperit cu zăpadă precum ne așteptam.
Citeşte tot articolulImediat după revelion am dat o fugă pe munte, după cum programasem, că așa-i șade bine iubitorului de natură. O tură în Munții Cerna-Mehedinți era o opțiune foarte bună ținînd cont că sunt destul de departe de București pentru a ajunge în ei altcîndva decît într-o vacanță.
Așadar plecăm din Verbicioara dimineața devreme pentru a putea să facem un traseu de cîteva ore bune. Traseul propus de cei care mai fuseseră prin zonă era destul de lung și presupunea vizitarea Crovurilor, un fel de depresiuni de mici dimensiuni.
Citeşte tot articolulNu, Verbicioara nu e un vârf de munte, o cabană sau o stațiune. Nu e nici măcar o stână sau vreun refugiu. Nu e nimic din obișnuitele locuri de petrecere a revelionului din ultimii ani. Verbicioara e un sat aflat în inima Olteniei, la vreo șaizeci de kilometri de Craiova.
Dar cum am ajuns să facem revelionul aici?! Păi simplu. Prin noiembrie tot încercam să planific ieșirea de revelion având ca țintă o stână. Unii s-au arătat interesați, alții au tot amânat răspunsul, dându-mi de înțeles că nu prea au chef. Însă și cei interesați au zis pas cu doar cîteva zile înainte de rev așa că deja mă vedeam făcând revelionul acasă.
Citeşte tot articolulIată că mai trec pe răboj o cabană la care nu mai fusesem, deşi e uşor accesibilă şi, aşa, cum aveam să aflu, şi foarte frumoasă. Pregătim o tură în care ma fi vrut să facem mai multe însă condiţiile meteo şi alţi factori ce ţin de organizare nu ne-au permis prea multe din cele visate. Am fi vrut să ajungem pe Păpuşa, dar nu am ajuns, am fi vrut să ajungem şi pe Iezer, dar nici acolo nu am pus piciorul.
Citeşte tot articolulE iarnă şi turele uşoare le programăm ţinînd cont de cabanele disponibile. Acum ne dorim o tură se relaxare care să nu fie nici prea aproape dar nici prea departe, o tură în care să mergem ceva mai mult, dar unde traseul sa nu fie prea dificil. Padina este ideală pentru o astfel de tură, căci indiferent pe unde ai lua-o traseul e destul de lung, aşa că rezervăm camerele şi ne pregătim de drum.
Suntem cu două maşini. Într-una Dana, Angi, MIhai şi eu, iar în cea de-a doua Borcan şi Irina. Evident că pierdem vremea pe drum cu tot soiul de cumpărături sau cu pauză de tortilla în Buşteni aşa că ajungem puţin cam tîrziu la hotel Silva unde cu greu găsim un loc de parcare.
Ne luăm bagajele la spinare şi dă-i la deal pe poteca ce duce spre cantonul Shiel. Cărarea e bătută aşa că nu avem altceva de făcut decît să ne bucurăm de liniştea pădurii şi de peisajul care ni se arată, din cînd în cînd, printre golurile dintre copaci.
Ajungem la locul numit "La Vinclu". Denumirea vine de la faptul că funicularul care, pe vremuri, aproviziona cu buşteni fabrica de hîrtie Shiel avea în acest loc o schimbare de direcţie. Aici facem un mic popas, coborînd cîteva zeci de metri pe o potecuţă ce ne duce la un izvor, ultima sursă de alimentare cu apă pînă la cabana Piatra Arsă.
La Cabana Sâmbăta nu mai fusesem niciodata așadar ideea unei ture în zonă mi s-a părut excelentă. Miha și Iulian s-au ocupat de rezervări și de anunțat oamenii reușind să adune nouă persoane dornice de plimbăreală. Silvia Dinu, Irina Alexiu, Mihaela Puiu, Angela Ion, Francois le Galliot, Radu Diaconescu, Cosmin Pobleanu, Marius si eu formam marea gașca împărțită în vreo trei grupulețe, fiecare cu mașina lui și cu ora lui de plecare. Important era să ne întîlnim cu bine la cabana Sîmbăta, sîmbătă, a 29-a zi a brumarului lui 2014.
Eu și Angi ne-am făcut loc în mașina lui Cosmin și a Mihăi pornind spre Valea Prahovei dis de dimineață, dar nu chiar cu noaptea-n cap.
Citeşte tot articolul